Comunicate de Afaceri

Iubirea se sărbătorește românește la Ploiești Shopping City De Dragobete parcurgi traseul dragostei și câștigi premii pentru tine și jumătatea ta

De Dragobete, cel mai nobil sentiment merită sărbătorit așa cum se cuvine. Cu acest prilej, Ploiești Shopping City lansează o provocare tuturor îndrăgostiților: îi invită în perioada 13-24 februarie să parcurgă traseul dragostei, o competiție care va aduce unui cuplu norocos premiul cel mare, un circuit al locurilor în care iubirea are parte de un răsfăț pe cinste. Astfel, aceștia se vor relaxa la Therme, cel mai mare centru de wellness și entertainment din Europa, situat în nordul Capitalei, vor urmări spectacolul stelelor si planetelor la Observatorul Astronomic și vor încheia seara cu o cină romantică. Circuitul va fi asigurat de partenerul evenimentului, Toyota, iar îndrăgostiții vor beneficia de un șofer personal, pentru a se putea relaxa în voie și a se bucura de cea mai romantică zi din an la bordul unei Toyota C-HR.

Testul pregătit de cel mai important centru comercial din regiune va demonstra că orice obstacol poate fi depășit cu succes atunci când ai alături persoana iubită. Iar dacă experiența este presărată și cu multe zâmbete și momente haioase, atunci rețeta fericirii este descoperită. Participanții vor parcurge un traseu, pe parcursul căruia fiecare va fi pus la încercare și se va confrunta pe rând cu o serie de obstacole specifice sexului opus. Astfel, femeile vor trebui să facă față provocărilor cu care partenerii lor se confruntă în fiecare zi, în timp ce bărbații vor trebui să caute soluții pentru problemele specifice iubitelor lor. Toate cuplurile participante vor fi apoi înscrise automat în tombola care, prin tragere la sorți, va premia pe 24 februarie un cuplu norocos cu un circuit al celor mai romantice locuri din Ploiești și împrejurimi.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare