Comunicate de Afaceri

Top 10 masini electrice

Din ce în ce mai multe companii de autovehicule au început să înțeleagă cât de importantă este producția de mașini electrice, lăsând scepticismul deoparte și alăturându-se vizionarilor precum Toyota.

Adevărul este că mașinile electrice au existat de foarte mult timp, primul automobil pe baterii fiind inventat în secolul al XIX-lea. Totuși, popularitatea lor a început să crească abia în ultimii ani, mai ales din pricina nivelurilor exagerate de emisii de dioxid de carbon. Din dorința de a avea o planetă mai curată, producătorii de automobile au început să investească în mașini electrice, în îmbunătățirea duratei bateriilor, a perioadei de încărcare și a vitezei. În plus, au început să apară tot mai multe puncte de încărcare a mașinilor electrice (inclusiv în București avem câteva). Ca urmare, în prezent, o mașină electrică poate merge între 150 și 400 de kilometri (în funcție de proprietățile mașinii) până la următoarea încărcare, iar perioada de încărcare poate dura sub două ore.

Pe lângă faptul că reduc noxele din aer foarte mult, mașinile electrice mai au avantajul că sunt mult mai încăpătoare. Gândește-te că, acolo unde intră motorul la automobilele care merg pe benzină sau diesel, pentru o mașină electrică, este un spațiu în plus de depozitare. De asemenea, aceste vehicule pot ajunge foarte rapid la viteze foarte mari, datorită motorului electric.

Momentan, singurul lor dezavantaj este prețul. Prețurile sunt încă destul de ridicate, însă, pe măsură ce piața se extinde și concurența crește, în scurt timp vor deveni accesibile majorității.

Pentru că în România încă nu sunt suficiente puncte de alimentare pentru mașini electrice, la AMS Rent a Car, ofertele sunt în continuare de automobile pe benzină și diesel. Dar, pentru că sperăm că vom vedea curând schimbări și la noi în țară, am vrut să îți vorbim despre cele mai populare mașini electrice de pe piață, în acest moment.

1. Renault ZOE

Este una dintre cele mai ieftine mașini electrice de pe piață, deși trebuie luată în considerare și o taxă lunară pentru închirierea bateriei. Este micuță, puțin mai încăpătoare decât un Renault Clio (model după care a fost și inspirată) și este foarte practică pentru oraș. Modelul de bază are o durată a bateriei de 160 de kilometri, dar sunt modele care ajung și la 400. Renault le pune la dispoziție clienților și un încărcător pentru acasă.

2. Hyundai Ioniq Electric

Poate ajunge de la 0 la peste 100 de kilometri la oră în mai puțin de 10 secunde, datorită motorului electric. Cu bateria încărcată la maximum, mașina poate ajunge la 280 de kilometri până să aibă nevoie de o nouă încărcare.

3. Tesla Model S

Poate ajunge de la 0 la peste 90 de kilometri la ora, în mai puțin de 6 secunde, pentru modelul de bază, iar modelele mai avansate pot face asta în mai puțin de 3 secunde. Cu bateria încărcată, Tesla Model S poate face între 450 și 480 de kilometri până la următoarea alimentare. În plus, acest model are și opțiunea de pilot automat, în care mașina se conduce singură.

4. Tesla Model X

Poate ajunge de la 0 la peste 90 de kilometri la ora, în 3,2 secunde și este un SUV perfect pentru cei care apreciază Mercedes GLS sau Range Rover.

5. BMW i3

O poți conduce peste 300 de kilometri până să ai nevoie să o alimentezi din nou și poate ajunge la peste 90 de kilometri la oră în 7,2 secunde.

6. Nissan Leaf

Este o mașină de oraș, perfectă pentru o familie tânără. Merge 199 de kilometri până la următoarea alimentare și durează cam trei ore să fie încărcată la maximum. Avantajul este sistemul de gaming, care premiază utilizatorii cu puncte pentru metodele ergonomice de condus.

7. Kia Soul

Forma pătrată o face extrem de spațioasă înăuntru, cu mult loc liber deasupra capului. Unul dintre dezavantaje este faptul că bateriile ocupă mult spațiu în portbagajul care oricum este mic. Această mașină poate merge peste 200 de kilometri până la următoarea încărcare, ceea ce o face mai avantajoasă decât rivala sa, Nissan Leaf.

8. Volkswagen e-Golf

Este aproape identic cu un Volkswagen Golf – spațiul din interior este neschimbat – doar că merge pe baterii electrice, nu pe benzină sau diesel, și are portbagajul puțin mai mic, pentru a acomoda bateriile. Poate fi condusă cam 200 de kilometri până la următoarea alimentare.

9. Ford Focus Electric

La fel ca la punctul anterior, varianta electrică a modelului Ford Focus nu se diferențiază foarte mult, ca aspect, de cea clasică. Totuși, faptul că doar a fost înlocuit motorul poate fi un dezavantaj, întrucât bateriile aduc o greutate în plus mașinii, făcând-o mai greu de manevrat. Un alt dezavantaj este faptul că acest model poate fi condus doar 160 de kilometri până la următoarea încărcare, ceea ce înseamnă că este clar o mașină de oraș.

10. Volkswagen e-up

O altă mașină de oraș (merge doar 140 de kilometri până la următoarea alimentare) este Volkswagen e-up. Avantajele este că e ușor de condus și că oferă suficient spațiul. Dezavantajul este raportul preț-calitate.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Promovare online

Comentarii

Cauta

Categorii populare