Comunicate de Afaceri

PREGATESTE-TI CASA PENTRUSEZONUL RECE!

Revizia centralei termice este o masura de siguranta obligatorie, este recomandata si uneori chiar obligatorie o data pe an, tuturor centralelor termice indiferent daca functioneaza cu gaz sau cu lemne si are ca scop mentinerea acestora in conditii depline de siguranta si randament. Costurile pentru aceasta revizie sunt modice si se pot include intr-un abonament de mentenanta pentru centrala termica pe care proprietarul il face cu firmele specializate.
Verificarea tehnică periodică (VTP) constă în evaluarea funcţionării corecte şi sigure a centralei termice, a dispozitivelor de control, de reglare şi siguranţă, gazelor arse, reglarea instalaţiei de ardere şi menţinerea condiţiilor iniţiale de instalare. De asemenea, proprietarii ar trebui să ştie că distribuitorul de gaze veridică periodic valabilitatea VTP.

Revizia centralelor termice se recomanda sa se efectueze inainte de intrarea in sezonul de iarna (lunile septembrie-octombrie). Se verifica sistemele de siguranta ale microcentralei (protectia la ''lipsa gaz'', supratemperatura agentului termic, presiunea aerului la vasul de expansiune, supapa de siguranta), presiunea combustibilului de alimentare, parametrii gazelor arse si evacuarea corecta a gazelor arse. Daca este cazul (depuneri de calacar in schimbatoarele de caldura) se efectueaza o spalare chimica. La fiecare doi ani trebuie efectuata reautorizarea functionarii de catre firme autorizate ISCIR.


La cazanul pe lemne revizia se efectueaza tot la intrarea in sezonul de iarna. Trebuiesc verificate sistemele de siguranta, se curata foarte bine focarul si drumurile de gaze arse.Atentie, este foarte important ca lemnul sa nu aiba o umiditate mai mare de 20-25%, altfel cazanul se infunda cu gudron in maximum 1-2 luni.Este bine ca lemnul sa fie achizonat cu un an inainte de a fi folosit, astfel incat sa fie timp pt. uscarea acestuia.La fiecare doi ani trebuie efectuata reautorizarea functionarii de catre firme autorizate ISCIR.

Instalatia de incalzire (tevi, calorifere) nu trebuie golita niciodata (pentru a evita ca de fiecare data cand incarcam cu apa sa se produca fenomenul de coroziune), se completeaza cu apa (daca este cazul), se aeriseste (pentru ca radiatoarele sa se incalzeasca uniform), se verifica concentratia de antigel, la fiecare trei, patru ani se adauga antigel nou pentru ca cel vechi isi pierde proprietatile de protectie impotriva inghetului.

Revizia centralelor, cazanelor si a instalatiei de incalzire trebuie efectuata numai de firme autorizate ISCIR conform Prescriptiei Tehnice PT A1/2010.
Costurile aproximative ale reviziei sunt:
• Revizia microcentralei-30-40 euro(daca se efectueaza si spalare chimica se adauga aprox. 30 euro)
• Revizia cazanului pe lemne standard-80-100 euro(daca se efectueaza si spalare chimica se adauga aprox. 50 euro)
• Revizia cazanului pe lemne cu gazeificare-150-200 euro(daca se efectueaza si spalare chimica se adauga aprox. 50 euro)

Revizia realizata la timp ajuta la:
• prelungirea duratei de viata a echipamentelor,
• mentinerea unui randanent bun al functionarii (daca avem depuneri de calcar pe schimbatoare randamentul scade cu 15-20%),
• certificarea functionarii in conditii de siguranta si obtinerea unor costuri reduse de exploatare. Daca nu se efectueaza reautorizarea functionarii la doi ani a echipamentelor, ISCIR-ul interzice functionarea acestora(microcentrala, cazan)

Realizarea la timp a reviziei echipamentelor de incalzire ne ajuta sa obtinem “siguranta maxima in functionare si costuri reduse de exploatare”, afirma George Dumitrescu, director la Academia Rosmtal. Un echipament termic functioneaza o lunga petioada de timp livrand apa calda si caldura, timpul de functionare fiind de 1300- 1400 ore anual. Aceasta duce pe de o parte la uzura pieselor centralei, iar pe de alta parte apar disfunctioanlitati datorita depunerilor de calcar in schimbatoarele de caldura si de rugina pe suprafata arzatorului. Depunderile de calcar si de impuritati in schimbatoarele de caldura au drept urmare cresterea temperaturii gazelor de ardere. Prin aceasta creste si consumul de gaze naturale sau lichefiate si implicit costurile. De aceea revizia echipamentelor de incalzire trebuie facuta cu regularitate!
Social Media
Vezi toate articolele autorului: ROMSTAL

Comentarii

Cauta

Categorii populare