Comunicate de Afaceri

ECHIPA CARELESS BEAUTY VA DEMARA UN PARTENERIAT CU COLEGIUL NAŢIONAL “MIHAI EMINESCU” DIN CONSTANȚA, CARE VA INCLUDE SESIUNI DE INFORMARE ŞI INTERNSHIP

Parteneriatul are ca obiectiv susţinerea elevilor de la clasele de Ştiinţe naturii în vederea dobândirii unor cunoştinţe practice în domeniul cosmeticii vegetale, prin intermediul unor sesiuni de informare ştiinţifică şi de internship la plantaţia şi laboratorul Careless Beauty din comuna Topraisar (judeţul Constanţa), dar şi iniţierea în domeniul antreprenoriatului. Careless Beauty este o companie românească fondată la Constanţa, în 1992, ce promovează cosmetica integral organică, aproape perfectă pentru piele, prin 0 % substanţe de sinteză.

Parteneriatul a fost inaugurat, luni, 15 mai a.c., în cadrul unei întâlniri a fondatoarelor companiei, Elena şi Adina Oancea, cu 50 de elevi de la clasele a X-a, specializarea Ştiinţele naturii. Întâlnirea susţinută de echipa Careless Beauty a abordat teme ca beneficiile terapeutice ale cosmeticii organice pentru piele, valoarea deosebită a tezaurului vegetal românesc prin bogăția compușilor bio-activi, atuurile produsului pur vegetal. Pentru iniţiatoarele brandului, cosmetica organică înseamnă reîntoarcerea la natură, la reţetele de înfrumuseţare moştenite de la bunica din comuna Topraisar, la tradiţii.

De asemenea, Adina Oancea, farmacist şi estetician. fostă elevă a liceului, a vorbit despre antreprenoriat, despre munca susţinută şi pasiunea care au condus-o la crearea brandului Careless Beauty. Liceenii prezenţi au apreciat că aceasta a fost elevă la Mihai Eminescu şi că are un business în domeniul cosmeticii organice, că nu a plecat din ţară. Adina Oancea a încurajat tinerii să-şi urmeze pasiunea, să ţină cont de visul lor până la capăt, să înveţe şi să se îndrepte spre cercetare - sunt multe specii de plante care trebuie descoperite în ţară, specii care nu se găsesc în alte ţări.

“Întâlnirea de azi m-a inspirat să nu plec din ţară“, a declarat o tânără elevă de la Liceul “Mihai Eminescu“, în timp ce un alt licean crede că prin astfel de idei ne putem promova ţara, “putem demonstra că suntem o ţară care merită să fie urmată“. Un elev participant a declarat chiar că, la această întâlnire, e pentru prima oară când a mirosit lavanda.

”Mulţumim firmei Careless Beauty pentru experienţa pe care ne-a oferit-o. A fost o reală încântare şi o oportunitate pentru elevii noştri să admire, în prezenţa doamnei Adina Oancea, rezultatul efortului şcolar, al talentului şi al educaţiei desăvârşite primite în anii de şcoală şi în familie. Avem nevoie de modele care să demonstreze tinerei generaţii că specificul naţional şi bogăţiile acestui pământ pot fi valorificate şi pot sta la baza unei afaceri de succes. Vă dorim numai realizări şi sperăm să avem o colaborare frumoasă în continuare”, a declarat doamna Bianca Ibadula, directorul Liceului “Mihai Eminescu”.

Fondată de chimista şi esteticiana Elena Oancea în 1992, la Constanţa, Careless Beauty este una dintre cele mai performante companii de cosmetică organică din România, în toamna anului trecut lansându-se pe piaţa din Franţa. Precursoare a unui trend de strictă actualitate în cosmetica vegetală, neurobiologia, compania foloseşte materie primă integral românească de pe plantaţiile proprii, din judeţele Constanţa şi Buzău, şi lucrează cu peste 40 de specii de plante româneşti care şi-au confirmat potenţialul în tratarea afecţiunilor dermatologice.

În 2016, Elena Oancea a fost nominalizată la premiile revistei Business Woman, la categoria “Premiul pentru extinderea internaţională a afacerii“.

Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Constanţa s-a consacrat ca una dintre cele mai reputate instituţii de învăţământ din Dobrogea, şi oferă elevului condiţia de partener activ în procesul educativ.


Despre Careless Beauty:
• Deţine 4 brevete de invenţie pentru compoziţia dermato-cosmetică
• Medalii obţinute în cadrul KIWIE 2014 - Korean International Women`s Invention Exposition — Seul, Coreea de Sud
• Produsele sunt notificate conform standardelor europene, pe platforma CPNP
• Deţine 3 saloane cosmetice sub brandul propriu: la Constanţa, Bucureşti şi Timişoara
• Capacitate de producţie: lunar 300 de produse din fiecare sortiment; capacitatea noului laborator va fi de 1.000 - 1.500 de produse
• 1996 – anul înregistrării produselor la OSIM
• Are în portofoliu 22 de produse, fiecare produs conţinând combinatii personalizate de extracte din peste 10 specii de plante, recoltate din culturi proprii, procesate manual şi atent supravegheate în perioada de macerare.
• Produsul-vedetă: crema de cătină cu efect regenerator cu căpăceală de albine, noul elixir vegetal de asemenea are o notorietate din ce în ce mai mare. Elixirul vegetal îmbină 13 uleiuri eterice de plante; implică un proces de distilare mai îndelungat;
• Produsele se conservă natural prin extracte de răşinoase.

www.carelessbeauty.ro

Despre Colegiul “Mihai Eminescu”:
A fost înfiinţat în 1919, ca Școală Secundară de fete «Domniţa Ileana», căpătând, în scurt timp, renumele unui aşezământ de mare valoare educaţională şi instructivă. Denumirea de Liceul Teoretic «Mihai Eminescu» i s-a atribuit în anii ’70, când a preluat numele marelui poet. Existenţa actuală a Colegiului se bazează pe cultivarea unei atmosfere creative și deschise către valorile societăţii moderne.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: velvetique

Comentarii

Cauta

Categorii populare