Comunicate de Afaceri

FLORIN CONSTANTINESCU - PRESEDINTELE COMISIEI DE ENERGIE DIN SENAT PROPUNE PARTICIPAREA ROMANIEI LA MARILE PROIECTE ENERGETICE

In data de 19 noiembrie 2014 a avut loc o intrevedere de lucru intre domnul senator Florin Constantinescu, Presedinte al Comisiei pentru Transporturi si Energie din Senatul Romaniei si Ambasadorul Republicii Kazahstan in Romania, E.S. Domnul Daulet Batrashev.

Intalnirea a fost prilejuita de inceperea mandatului Excelentei Sale in Romania si realizata cu sprijinul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica(IRICE).


In cadrul discutiilor s-a precizat ca Republica Kazahstan este cel de al doilea investitor strategic in economia Romaniei si prin achizitia Rompetrol de catre KazMunaiGaz a devenit cel mai important partener al Romaniei din Asia Centrala si principalul jucator de pe piata de energie, gaze si petrol din Romania.

Partea kazaha a mai prezentat si stadiul evolutiei coridorului energetic Drumul Matasii, drum ce urmeza sa lege energetic Kazahstanul de piata europeana si a informat partea romana asupra achizitiei companiei ce opereaza portul Batumi de catre partea kazaha, achizitie ce permite acum o legatura directa cu portul romanesc Constanta.

Intre cele doua parti a mai avut loc un schimb de informatii privind evolutia cooperarii energetice, dezvoltarea colaborarii economice si au fost prezentate proiectele de transport a petrolului si gazelor din Kazahstan pe teritoriul Romaniei, catre consumatorii Uniunii Europene.

Senatorul Florin Constantinescu, Presedinte al Comisiei pentru Transporturi si Energie, a prezentat inalta apreciere pe care partea romana o da cooperarii stabile intre cele doua tari, a considerat investitia in Rompetrol drept un cap de pod intre cele doua economii si a adresat partii kazahe invitatia de a coopera intr-un proiect initiat de domnia sa si menit sa lege parlamentele tarilor de pe fostul Drum al Matasii intr-o cooperare parlamentara stabila si destinata sa faciliteze legatura economica intre Romania si zona Drumului Matasii.

Profesor Doctor Anton Caragea, Director al Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, a multumit domnului Florin Constantinescu pentru sprijinul constant acordat dimensiunii economice a activitatii diplomatice, sprijin care i-a adus senatorului anul trecut PREMIUL PENTRU ACTIVITATE PARLAMENTARA si a apreciat ca astfel de intalniri dau stabilitate si predictibilitate relatiilor internationale.

La finalul intalnirii E.S Daulet Batrashev-Ambasadorul Kazahstanului si Prof.Dr. Anton Caragea au primit din partea presedintelui Florin Constantinescu medalia comemorativa 150 de activitate a Senatului Romaniei.
Social Media

Comentarii

Cauta

Categorii populare