Comunicate de Afaceri

Sfaturi pentru eventualele viitoare mamici

Poți găsi multe informații despre sarcină, naștere și creșterea copilui în secțiunea revistei Emedika, special dedicată acestor subiecte, la http://www.emedika.ro/mama-si-copilul/. Chiar dacă nu știi încă sigur dacă ești însărcinată, asta nu înseamnă că trebuie să faci imprudențe. În stadiul precoce al dezvoltării, toate celulele discului embrionar care o compun sunt foarte sensibile la agenții care pot provoca anomalii. Astfel, îți oferim astăzi câteva sfaturi generale pentru a te proteja pe tine și pe copilul tău.

Razele X
Ar fi indicat să refuzi orice examen radiologic în această perioadă, pentru că expunerea la razele x poate avea consecințe imprevizibile asupra viitorului embrion.

Medicamente
Evită, pe cât posibil, medicamentația. Unele medicamente pot fi benigne, dar altele pot fi periculoase la începutul sarcinii. De asemenea, nu încerca să te tratezi fără părerea unui doctor. Orice fel de problemă apare, oricat de mică, du-te imediat la medic pentru că el va știi ce să îți recomande astfel încât să existe vreun pericol pentru eventuala sarcină.

Frecventarea bolnavilor contagioși
Există mulți agenți patogeni (viruși și bacterii), care poat avea efecte nocive extrem de periculoase asupra mamei și sănătății fătului. În cazuri extreme, aceștia pot provoca chiar avortul spontan sau apariția de malformații. Un exemplu de virus foarte periculos pentru femeile însărcinate este rubeola.

Produsele toxice
Mare atenție la produsele de uz curent, precum vopselele, lacurile sau solvenții. Nu utiliza pesticide și evită orice produs chimic sub formă de spray (astfel poate fi inhalat foarte ușor).

Rubeola
O boală destul de ușoară, care se manifestă prin apariția unor pete mici roz pe față și în zona încheieturilor, rubeola nu prezintă probleme deosebite pentru adulți. Totuși, efectele acesteia sunt destul de grave pentru viitorul copil dacă mama a fost contaminat în primele trei luni de sarcină. Dacă infecția a avut loc în a 6-a săptămână de sarcină, provoacă cataracta, în a 9-a - surzenie, între a 5-a și a 10-a - malformații cardiace, între a 6-a și a 9-a - malformații dentare.

Pentru a preveni boala și implciit apariția complicațiilor, toate femeile care nu au făcut rubeolă, trebuie să se vaccineze înainte de sarcină. În cele 3 luni care urmează vaccinării, trebuie aplicate cu rigurozitate măsuri de contracepție.

Nu te teme dacă ai fost vaccinată în adolescență sau dacă ai avut deja boala. În ambele cazuri ești imunizată. Dacă nu ești sigură, poți apela la serodiagnostic, care îți poate da un răspuns cert.

Dacă nu esti imunizată și ai venit în contact cu un bolnav de rubeolă, trebuie semnalat acest lucru medicului imediat. Perioada de incubație a bolii este de 15 zile. Asta înseamnă că dacă nu iei măsuri, există șanse ca boala să se declanșeze în doar 2 săptămâni. Pentru a preveni declanșarea bolii, medicul îți va prescrie gamaglobuline.

Este important de știut că dacă nu poți evita contaminarea cu virusul rubeolei în primele 4 luni de sarcină, este indicată întreruperea sarcinii.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: eMedika

Comentarii

Cauta

Categorii populare