Comunicate de Afaceri

STUDIU: Berea, consumată moderat, poate avea un efect antioxidant asupra organismului

Studiul este realizat de către Julien Cherfan, Masterand la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu- Hațieganu” din Cluj-Napoca, sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Potrivit cercetării efectuate de Julien Cherfan,”unele dintre efectele sanogenetice ale berii s-ar datora compușilor antioxidanți (fenolici). După absorbție, fenolii (ex: acidul vanilic, cafeic, siringic) prezenți în mod natural în bere datorită ingredienteler sale – hamei și cereale -, sunt capabili să contribuie la mărirea capacității antioxidante a plasmei. Una dintre caracteristicile fenolilor este aceea că sunt greu solubili în apă, dar foarte solubili în alcoolul pe care berea îl conține, influențându-se astfel absorbția acestora în organism.”
Concluziile rezultate în urma cercetării sunt confirmate și de dr. Corina Aurelia Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție: ”Fiind fabricată exclusiv din apă, hamei și cereale, berea, consumată moderat, poate furmiza, printre altele, substanțe valoroase precum compușii fenolici care intervin în prevenirea sau întârzierea proceselor oxidative. Antioxidanții sunt molecule care au capacitatea de a ajuta organismul uman să lupte cu radicalii liberi (molecule dăunatoare) care pot avea ca efect declanșarea mai multor afecțiuni grave precum: disfuncția endotelială, cardiopatia ischemică și bolile neurodegenerative.”
Coordonatele studiului
Studiul s-a derulat pe o perioadă de 2 luni, pe un eșantion de 21 de persoane, (11 bărbați și 10 femei), cu vârsta peste 18 ani. Grupul de studiu a consumat zilnic, la cină, pe întreaga perioadă a studiului, o cantitate moderată de bere: 330 ml în cazul femeilor și 660 ml în cazul bărbaţilor. După încheierea celor 2 luni de consum zilnic moderat de bere, voluntarii au fost cântăriţi şi măsuraţi şi s-au prelevat probe de sânge pentru o evaluare comparativă a parametrilor de interes pentru studiul stresului oxidativ, indicelui de masă corporală (IMC), HDL - colesterolului, LDL - colesterolului, colesterolului total, trigliceridelor şi transaminazelor.
“Pentru cel de-al patrulea an consecutiv avem bucuria să putem anunța finalizarea unei noi cercetări derulate în România având ca temă studierea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului. Rezultatele făcute publice azi se adaugă cu succes studiilor realizate în domeniu la nivel internațional care demonstrează în mod constant faptul că berea, consumată moderat, poate să facă parte cu succes dintr-un stil de viață sănătos. Fabricată din ingrediente exclusiv naturale: cereale, hamei și apă -, berea este o băutură nu doar iubită deopotrivă de bărbați și femei din întreaga lume, dar și o băutură cu un posibil impact pozitiv pentru organism, atunci când este consumată cu moderație.“, a declarat dr. Alin Popescu, Secretar general Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare