Comunicate de Afaceri

Urmeaza sa te muti in casa noua?

Majoritatea dintre noi au fost cel putin o data in situatia de a avea nevoie de transportarea unor obiecte mai voluminoase si nu am stiut la cine sa apelam. Fie ca era vorba de mutarea mobilei dintr-un apartament in altul, fie ca era vorba doar de un volum mai mare de lucruri, poate deveni rapid o situatie foarte frustranta. In primul rand, datorita faptului ca sunt nenumarate firme care ofera servicii de transport, insa multe din ele nu sunt disponibile exact in ziua in care avem nevoie de transport. Astfel, ne aflam in situatia de a discuta telefonic cu zeci de companii de transport pana reusim sa gasim un sofer disponibil pentru ruta de care avem nevoie si la tariful pe care suntem dispusi sa il platim.

Dar aceste telefoane ne consuma destul de mult timp, iar timpul este singura resursa pe care nu o putem recupera. De aceea, acceptam si o alta zi de transport decat am fi vrut; o zi in care sunt disponibili soferii cu care am discutat si ajungem sa acceptam chiar un pret mai mare decat ne-am fi dorit. In cele din urma, ramanem cu un gust amar in urma intregii experiente.

Acum, exista o modalitate mult mai simpla si mai rapida de a face acest lucru; prin intermediul platformei VineDuba.ro. Aceasta a fost creata tinand cont de timpul limitat al clientilor, facilitand procesul de cautare a unui transportator. Acestia iti ofera acces nu la unul, ci la sute de transportatori, care vor licita cel mai bun pret pentru comanda inregistrata de tine.

Iata care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru o mutare rapida si fara batai de cap:
1. Inregistreaza comanda ta pe www.VineDuba.ro, unde vei completa detalii precum adresa de expediere si cea de destinatie, numarul de colete / piese de mobilier, data in care doresti sa fie efectuat transportul si alte detalii. Dupa ce iti creezi un cont si finalizezi comanda, tot ce trebuie sa faci este sa astepti.
2. Transportatorii deja inregistrati in platforma vor vedea comanda ta si, daca sunt disponibili, iti vor face o oferta de pret pentru mutarea obiectelor tale. Dupa ce primesti cateva oferte, o poti alege pe cea mai convenabila pentru tine.
Nu uita! Toti transportatorii inregistrati in platforma au fost verificati de catre personalul de la VineDuba inainte de a putea incepe sa liciteze. Asta pentru ca tu sa fii sigur ca obiectele trimise vor ajunge cu bine la destinatie.
3. Dupa ce ai ales transportatorul, va trebui sa platesti un mic avans pentru a consolida comanda; apoi vei primi datele de contact ale soferului. In acest fel, vei discuta doar cu soferul cu care vei efectua transportul, nu va mai fi nevoie sa suni la zeci de companii de transport pana reusesti sa-l gasesti pe cel potrivit.

Asadar, ce varianta alegi? Doresti sa iti dedici o zi din viata sunand la toate companiile de transport din zona ta sau sa plasezi o comanda pe VineDuba.ro in 5 minute si sa astepti relaxat ofertele transportatorilor?

Social Media
Vezi toate articolele autorului: VineDuba.ro

Comentarii

Cauta

Categorii populare