Comunicate de Afaceri

Femeia intre cariera si viata personala

Viața personală și cariera - reușești să le împaci pe amândouă sau balanța înclină doar într-o parte? O carieră de succes sau o viață personală împlinită? Uneori răspunsul îl afli din mers, alteori trebuie să iei o decizie. Revista online UnicFeminin îți oferă resursele necesare pentru a avea succes în toate aspectele vieții. Balanța dintre carieră și viață personală poate fi o problemă dificilă pentru că dificultatea nu constă în înclinarea balanței spre una dintre părți, ci în echilibrarea ei.
 
Cariera și viața personală îți cer, în egală măsură, să le dedici timp, atenție și energie. Dar tocmai pentru că aceste resurse sunt limitate, ne mulțumim să triumfăm într-un domeniu și să ne descurcăm satisfăcător în celălalt. Fără unul dintre ele simțim însă că ne lipsește ceva. Fie că este vorba de prestigiu profesional, recunoaștere, siguranță materială sau împlinire, mulțumire sufletească sau familie.
 
De altfel, dilema aparține timpurilor contemporane, pentru că până acum câteva decenii, majoritatea femeilor erau casnice. Dar odată cu emanciparea au apărut și alte grji, nu numai problema recunoașterii și urcării treptelor profesionale. Serviciul ne acaparează din ce în ce mai mult timp și nu mai dispunem de răgazul necesar pentru a ne ocupa în tihnă de viața personală.
 
Pe de altă parte, cercetările au arătat că femeile care se consacră exclusiv familiei sunt mai predispuse la depresii, iar copiii lor au mai puțină încredere în ei înșiși decât cei ai căror mame lucrează. Concluzia ar fi că un serviciu (nu întotdeauna se poate pune semnul egalității între job și carieră) îți aduce un echilibru psihic demn de luat în considerare.
 
Nu orice serviciu impune automat și o carieră, dar sunt multe femei care nu lucrează 8 ore pe zi, ci până la ora 8 seara și chiar mai târziu. Femei care își iubesc copiii și soțul, dar nu reușesc să petreacă cu ei decât câteva ore la sfârșit de săptămână și asta atunci când nu au agenda ocupată. Femei care își propun în fiecare zi că de acum înainte vor petrece mai mult timp cu cei dragi și care pur și simplu nu își pot ține promisiunea. Dar și femei singure care pun cariera pe primul plan, iar întemeierea unei familii ar însemna o stricare a rostului și rolului lor bine stabilit. Sau femei dedicate în întregime familiei (eventual cu un serviciu neînsemnat), pe care le încearcă nostalgia atunci când își revăd diploma de bacalaureat.
 
Marea majoritate dintre noi ne împărțim viața între cele două sfere - serviciu și viață personală-familie, dar fiecare percepe și trăiește altfel aceste experiente. De aceea dorim să îți propunem să dezbatem împreună și pe www.facebook.com/UnicFeminin și https://twitter.com/UnicFeminin variatele aspecte legate de viața personală și carieră. Ai acum un loc unde poți să discuți, să-ți împărtășești experiențele, reușitele, dar și momentele dificile cu care te-ai confruntat. Poți învăța din experiențele altora, dar poți veni chiar tu cu sugestii și soluții la problemele celorlalte femei din comunitatea noastră. Pentru că împreună vom găsi mai ușor echilibrul delicatei balanțe.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Cristina Ghita

Cauta

Categorii populare