Comunicate de Afaceri

Ia in calcul asigurarea bicicletei tale prin Veloteca!

Stim toti la ora actuala ce problema avem cu furturile de biciclete, sau cu vanzarea de biciclete furate... pe piata neagra. Din doua posibile solutii, pana acum era aplicabila una singura in Romania: sa iti iei bicicleta peste tot, sa dormi cu ea sau sa calatoresti cu ea in compartiment. NU prea te baga nimeni in seama la politie, nu iti oferea (aproape) nimeni conditii de parcare in siguranta si mai ales, nu te despagubea nimeni chiar daca veneai cu dovada clara a furtului din propria curte...


Ia in calcul asigurarea bicicletei tale prin Veloteca!
Posesorii de biciclete noi sau second hand pot din aceasta luna sa-si asigure prin Veloteca, bicicletele impotriva furtului sau a talhariei. Prima de asigurare pentru bicicleta este de 10% pe an. Exista o franșiza de 20% care se aplica in caz de dauna. Franșiza este partea din dauna pe care o plateste asiguratul. Grawe Romania a anuntat in aceasta luna lansarea in premiera pe piata locala de asigurari a unui nou produs - asigurarea bicicletei impotriva riscurilor de furt si talharie. Produsul este in faza pilot si momentan doi brokeri au exclusivitate de distributie: Otto Broker si CBGlob Broker. Unul dintre brokerii care se ocupa in numele Grawe de acest domeniu a prezentat pentru HotNews detaliile acestei asigurari:
\"Asigurarea de furt a bicicletelor este un produs initiat in parteneriat cu Grawe, pe care l-am creat pentru ca am vazut ca exista o problema serioasa in Romania in ceea ce priveste furtul bicicletelor si o dorinta foarte mare a biciclistilor sa poata sa se bucure in liniste si siguranta de pasiunea pe care o au.

Cat costa asigurarea si cum se plateste? Ce despagubire primeste un client in caz ca bicicleta ii este furata ?
Pretul unei asigurari pentru bicicleta variaza in functie de suma asigurata si vechimea acesteia. Polita se plateste integral sau in maxim doua rate si intra in vigoare a doua zi dupa emitere si dupa ce a fost realizata si inspectia de risc. Pentru bicicletele cu vechimea de pana la doi ani vom considera ca suma asigurata este egala cu valoarea de achizitie a unei biciclete noi, identice sau modelul cel mai apropiat daca cel identic nu mai este in fabricatie. Practic, o bicicleta cu vechimea de pana la doi ani va putea fi asigurata la aceeasi valoare si la acelasi pret ca o bicicleta noua.
Cateva exemple de calcul:
1. Bicicleta noua, cumparata cu 1800 RON. Asigurarea costa 180 de lei pentru un an, platita integral, iar la reinnoire clientul beneficiaza de o reducere de 5% a primei de asigurare daca nu au existat daune. In caz de furt clientul primeste o despagubire de 1.440 RON, intrucat exista o franiza de 20% care se aplica in caz de dauna. Fransiza este partea din dauna pe care o plateste asiguratul.
2. Pentru bicicletele cu vechime mai mare de doi ani, suma asigurata va fi stabilita pornind de la valoarea \'de nou\' a unei biciclete identice sau cu dotari similare. Aceasta valoare \'de nou\' va fi redusa cu valoarea uzurii si rezulta suma asigurata. De exemplu, o bicicleta cu valoare \'de nou\' de 1.800 RON si o vechime de 3 ani jumatate va fi asigurata la suma de 1260 RON (la aceasta vechime se aplica o uzura de 30%), iar in caz de furt total clientul primeste o despagubire de 1008 RON, intrucat se aplica fransiza de 20% din suma asigurata. Practic, aceasta asigurare va oferi clientului posibilitatea sa fie din nou pe doua roti, in cca doua saptamani si cu un efort financiar si de timp minime. Am incercat sa facem acest produs sa fie cat se poate de accesibil si de usor de folosit, atat atunci cand iti inchei polita cat si atunci cand trebuie sa primesti despagubirea. Emiterea politei dureaza cateva minute, urmand ca inspectia de risc sa fie facuta pe loc daca clientul este cu bicicleta la unul dintre magazinele Veloteca, Iancului sau Dorobanți.

In cazul daunei, procedura de despagubire este foarte simpla, iar documentatia de asemenea. Astfel, furtul trebuie obligatoriu raportat la politie, la sectia pe raza careia s-a produs incidentul. Documentele de la politie si documentele care atesta valoarea de nou a bicicletei (facturi, print screen-uri cu ofertele luate in calcul la emiterea politei pentru stabilirea unei valori de nou, oferte la data daunei pentru modele comparabile etc), impreuna cu cererea de despagubire si procesul verbal de la politie trebuie depuse la asigurator, iar despagubirea va fi achitata in termen de 14 zile.
In tot procesul de despagubire clientul va beneficia de asistenta asiguratorului pentru intocmirea si finalizarea dosarului de dauna. Concret, acest lucru inseamna ca un reprezentant Otto Broker / Grawe iti va da primele indicatii legate de ce e de facut – unde este sectia de politie la care trebuie sa ajungi, ce documente trebuie sa pregatesti, iti va pregati chiar si cererea de despagubire si poate sa si depuna dosarul de dauna la asigurator.

Unde esti asigurat ? Unde si in ce conditii NU esti asigurat ?
Pentru ca cererea de despagubire sa fie valabila, la momentul furtului bicicleta trebuia sa fie legata cu un sistem antifurt care sa prinda roata din spate, cadrul si un obiect fix, care nu poate fi demontat cu usurinta si de pe care sistemul antifurt nu poate fi luat cu usurinta fara sa fie taiat. Dauna este acoperita si atunci cand bicicleta se afla pe un suport de masina incuiat si care a fost desfacut prin fortarea/spargearea incuietorii sau taierea / distrugerea bratului de prindere.
Daca pleci la munte cu bicicleta si lasi bicicleta in garajul incuiat al pensiunii sau intr-o camera din hotel care este incuiata esti in continuare asigurat cu conditia sa fi legat roata din spate de cadru, iar hotul sa fi intrat prin efractie in incaperea in care se afla bicicleta.
De acum inainte poti sa stai linistit la o cafea pe o terasa sau poti sa mergi la birou cu bicicleta fara sa stai cu grija toata ziua. Tot ce trebuie sa faci ca sa beneficiezi de protectia asigurarii de furt este sa respecte conditia minima de siguranta ceruta de polita – antifurtul sa cuprinda roata din spate, cadrul si un obiect fix. Un astfel de sistem antifurt pleaca de la cca 35-40 lei, dar de regula biciclistii care au investit mai mult de 1500-2000 de lei in bicicleta investesc cca 80-100 de lei pentru un astfel de sistem.
Bicicleta este asigurata in baza acestei polite si atunci cand este intr-un garaj, o boxa sau pe scara blocului. De altfel, cele mai multe furturi au loc tocmai in astfel de momente, in care bicicleta este “la pastrare”.

Cand nu esti asigurat ?
In orice situatie in care bicicleta a fost lasata nesupravegheata si nu a fost asigurata cu sistemul antifurt in modul descris mai sus.
Sperand sa nu aveți nevoie de despagubiri, Veloteca va recomanda și alternativa asigurarii!
Social Media
Vezi toate articolele autorului: VELOTECA

Comentarii

Cauta

Categorii populare