Comunicate de Afaceri

Bosch ofera solutii complete si rentabile de diagnoza a sistemelor, pentru o gama larga de solicitari din cadrul service-urilor auto

Toate cele trei pachete au la baza un tester KTS din seria 5, pentru diagnoza unitatilor de comanda, si unitatea de comanda pentru diagnoza DCU 130, care a fost conceputa special pentru a fi portabila. Toate modulele de diagnoza si sistemele de testare conectate sunt actionate prin intermediul ecranului tactil al DCU 130. Sistemele sunt actionate cu ajutorul versiunii actuale a software-ului Esitronic 2.0 de la Bosch, care va raspunde si solicitarilor ulterioare in materie de service. Echipamentele puse la dispozitie in pachetele respective corespund volumului de livrare pentru componentele individuale. Pachetele asigura economii atractive comparativ cu preturile componentelor individuale.

Trei pachete complete pentru o gama larga de solicitari

Pachetul KTS 890 le ofera service-urilor auto o gama extinsa de optiuni pentru verificarea autovehiculelor intr-o maniera rapida si rentabila. Acest pachet combina unitatea de comanda pentru diagnoza DCU 130 cu modulul de analiza a sistemelor autovehiculului FSA 500 si cu testerul de diagnoza a unitatilor de comanda KTS 540. Toate componentele electrice si electronice esentiale integrate la bordul autovehiculului pot fi testate cu ajutorul modulului de masurare FSA 500, care functioneaza in mod convenabil pe baza de acumulatori. In timpul acestui proces, rezultatele actuale ale diagnozei unitatii de comanda, care sunt furnizate de testerul KTS 540 prin intermediul conexiunii wireless, pot fi utilizate imediat. Pachetul permite testarea componentelor electrice fara sa fie nevoie ca acestea sa fie demontate, economisind astfel timp. Pe langa alte functii, in cadrul procesului de testare sunt disponibile 30 de teste presetate pentru componente. Sistemul prezinta, de asemenea, un osciloscop multifunctional cu moduri cu doua si cu patru canale.

Pachetul KTS 870 pentru service-uri auto asigura identificarea si remedierea rapida a defectelor, cu rezultate precise, pentru toate autoturismele disponibile in prezent pe piata. Pachetul include testerul de diagnoza KTS 570, care prezinta un multimetru cu doua canale si un osciloscop cu doua canale pentru identificarea si remedierea defectelor. Conexiunea dintre DCU 130 tablet PC si modulul KTS este stabilita prin intermediul conexiunii wireless Bluetooth.

Al treilea pachet — KTS 840 — include testerul KTS 540, echipat cu un multimetru cu un singur canal. Testerul este combinat cu unitatea DCU 130 tablet PC portabila si este actionat cu ajutorul software-ului Esitronic 2.0 pentru service-uri auto. Acest pachet – care este si cel mai ieftin dintre cele trei – este ideal pentru service-urile auto care debuteaza in domeniul tehnologiei de diagnoza si care intentioneaza sa treaca ulterior la varianta imbunatatita a tehnologiei de masurare, FSA 500.

Compatibilitatea cu standardul Euro 5 – este posibila reprogramarea

Toate cele trei pachete KTS complete sunt compatibile cu standardul Euro 5, intrucat acestea prezinta deja interfata PassThru conforma cu standardul SAE J2534. Ca atare, service-ul auto poate reprograma unitatile de comanda. Versiunea curenta a software-ului poate fi descarcata de pe portalul online al producatorului de autovehicule si poate fi instalata in unitatea de comanda. Procedura de reprogramare este descrisa pas cu pas in instructiunile detaliate de pe portalul Bosch dedicat service-urilor auto.

Contact pentru jurnalisti: Eleni Sefel, telefon: (021) 4057529
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare