Comunicate de Afaceri

De 80 de ani, filtrele de carburant Bosch asigura functionarea optima a motoarelor

Filtrele de carburant, oferite in prezent de Bosch, sunt produse de inalta tehnologie, care au ca scop retinerea celor mai mici impuritati din carburant si asigurarea protectiei pe termen lung a sistemelor moderne de injectie. De la prima gama de filtre de carburant produse de Bosch in urma cu 80 de ani, solicitarile cu privire la performanta acestora au crescut permanent, concomitent cu dezvoltarea tehnologiei de motorizare. In perioada de inceput a automobilului, una din principalele cauze de producere a defectiunilor a fost infundarea duzelor de carburant din cauza impuritatilor. Filtrele de carburant Bosch au rezolvat inca din acea perioada aceasta problema. Filtrele au trecut prima proba de foc odata cu introducerea sistemelor de injectie pentru motoarele diesel, deoarece a existat posibilitatea ca inclusiv particulele relativ mici de murdarie sa blocheze conductele, duzele si pompele de carburant si, prin urmare, sa cauzeze defectarea autovehiculului. In 1936, Bosch a folosit pentru prima data hartia speciala pentru filtru – un material permanent imbunatatit si utilizat pentru o filtrare cat mai buna.

Filtrele de inalta tehnologie elimina si cele mai mici impuritati

In prezent, Bosch produce filtre de carburant pentru orice tip de motor – de la filtre pentru motoarele cu aprindere prin scanteie si pana la filtrele pentru motoare diesel, cu sistem integrat de incalzire si senzori pentru sistemele de injectie diesel common-rail. Tehnologia diesel moderna solicita foarte mult filtrele de carburant. Pentru a proteja pompele, duzele si supapele sistemului de injectie fabricate cu o precizie de o miime de milimetru, este nevoie de o filtrare foarte fina si de eliminarea apei.

Noi solicitari impuse de carburantul biodiesel si de autovehiculele hibride

Solicitarile speciale la care sunt supuse filtrele de carburant s-au multiplicat prin utilizarea tot mai frecventa a biocarburantilor sau a unui amestec al acestora cu combustibilul conventional. Deoarece carburantul biodiesel se combina mai bine cu apa decat motorina conventionala, eliminarea acesteia este evident mai dificila. De asemenea, substantele care compun carburantul biodiesel determina colmatarea mai rapida a filtrelor de carburant. Descompunerea carburantului biodiesel poate afecta structura carcasei si garniturile filtrului, ceea ce poate avea ca efect o carbonizare a duzelor de injectie. Din acest motiv, filtrele Bosch pentru aplicatii biodiesel, sunt fabricate din materiale speciale, mai ales garniturile si carcasele acestora, dar sunt prevazute si cu medii imbunatatite ale filtrelor. Incalzirea filtrului este, de asemenea, deosebit de importanta la utilizarea de carburant biodiesel, astfel incat Bosch a dezvoltat sisteme active si pasive de incalzire, care impiedica colmatarea filtrului.

Inginerii Bosch au conceput filtre speciale si pentru autovehiculele noi, echipate cu transmisie automata cu functie Start/Stop. Datorita numarului mare de porniri ale motorului, filtrul este supus unor regimuri de functionare mai dure, motiv pentru care acesta trebuie sa aiba o constructie mai rigida, pentru a se evita o eventuala spargere.

O adevarata provocare in cazul autovehiculelor hibride este reprezentata de dimensiunea redusa a compartimentului motorului, acesta avand numeroase componente suplimentare. In acest sens, au fost concepute filtre de dimensiuni foarte mici, dar care fac fata acelorasi solicitari cu privire la nivelul de filtrare si durata de viata, ca si cand ar fi utilizate in autovehicule conventionale.

Filtre incluse in gama de piese de schimb Bosch pentru aproape toate tipurile de autovehicule

Pentru a asigura o eficienta pe termen lung a filtrelor, acestea trebuie sa fie inlocuite la intervalele de intretinere stabilite. Gama de piese de schimb Bosch include peste 400 de tipuri diferite de filtre noi, destinate atelierelor de service specializate, reusind astfel sa acopere o mare parte din solicitarile existente pe piata. Bosch fabrica anual aproximativ 15 milioane de filtre de carburant pentru prima dotare, dar si ca piese de schimb. Bosch este de cel mai mare furnizor de sisteme de injectie de pe piata, asa ca numerosi producatori de autovehicule apeleaza la experienta firmei germane pentru achizitionarea filtrelor noi de carburant.

Despre Bosch:

Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. In domeniile auto si industrial, bunuri de larg consum si echipamente pentru constructii, aproximativ 275.000 de angajati au generat vanzari de aproximativ 38,2 miliarde de euro in anul fiscal 2009. Pentru anul fiscal 2010, Bosch estimeaza vanzari de aproximativ 46 miliarde de euro si un numar de angajati de aproximativ 280.000 pana la finalul anului. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si peste 300 de filiale si companii regionale in mai mult de 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Grupul Bosch este reprezentat in aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vanzare se afla la baza cresterii concernului german. In fiecare an, Bosch cheltuieste mai mult de 3,5 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si inregistreaza aproximativ 3.800 de patente pe plan international. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii prin oferirea de solutii care sunt atat inovatoare, cat si utile.

Compania a fost infiintata la Stuttgart in 1886 de catre Robert Bosch (1861-1942), cu denumirea „Atelier de mecanica fina si electrotehnica”. Structura speciala a proprietarilor Robert Bosch GmbH garanteaza libertatea antreprenoriala a Grupului Bosch, fapt ce permite companiei sa faca planuri pe termen lung si sa investeasca in viitorului ei. Capitalul social al Robert Bosch GmbH este detinut in proportie de 92% de cǎtre Fundatia Robert Bosch, o organizatie caritabila. Functiile de conducere ale Grupului sunt indeplinite de Robert Bosch Industrietreuhand KG, care detine si majoritatea voturilor. Cealaltǎ parte este detinutǎ de familia Bosch si de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informatii, accesati site-ul www.bosch.com.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare