Comunicate de Afaceri

Unde găsești mașini second hand de lux?

Atunci când spunem ”mașină second hand” primul impuls este să ne gândim la mașini de clasă medie pe care la un moment dat toți cei care au nevoie de un autoturism și-l pot permite. Uităm însă că mașini la mâna a doua se numesc și variantele puțin mai vechi ale mărcilor premium. Iar aici situația parcă este ”văzută” altfel.

Mașini second hand devin și modelele mărcilor de lux și mulți dintre cei care vor să se bucure de dotări premium dar și de prestanța pe care o conferă acestea, aleg să nu achiziționeze ultimele apariții din momentul în care sunt lansate la saloanele auto internaționale.  De cele mai multe ori se îndreaptă către variantele deja rulate. Iar din punct de vedere rațional dar și financiar, această decizie este chiar una înțeleaptă, întrucât valoarea unei mașini noi se depreciază rapid, chiar din momentul în care iese pe poarta fabricii. 

Deși autoturismele sunt cumpărate pentru funcționalitatea lor și pentru nevoia de bază pe care o îndeplinesc, în decizia de cumpărare intervin de cele mai multe ori și factori emoționali. Poate că ai nevoie doar de o mașină mică de oraș, nu neapărat cu un design impresionant sau cu tehnologii și dotări de ultimă generație, dar dacă bugetul îți permite, cu siguranță te vei gândi că poți alege și o marcă mai scumpă pe care pur și simplu o vrei doar pentru că îți place.

Așadar, dacă nu ești constrâns din punct de financiar și îți poți permite să cheltui ceva mai mult decât ai face-o pentru o mașină medie, piața de mașini second hand din România îți pune la dispoziție autoturisme premium la prețuri mai accesibile decât ai crede inițial. 

Și să-i dăm Cezarului ce e este al Cezarului: mașinile de lux nu se compară cu automobilele mass market din niciun punct de vedere. Aceastea nu înseamnă doar prestanță și nu au prețuri atât de mari (cel puțin în momentul în care sunt lansate) doar ca să plătească clienții mai mult. Ele vin la pachet cu cele mai avansate opțiuni de siguranță, o estetică ce pur și simplu ia ochii tuturor, motorizări care folosesc tehnologii eficiente și materiale de cea mai bună calitate. 

Așadar, dacă te-ai hotărât că vrei să te bucuri de dotările premium ale unui Mercedes, Porsche, Audi sau BMW, vestea bună este că le poți găsi la un click distanță. Platforma cautimasina.ro integrează anunțurile de vânzări auto publicate pe mai mult de 160 de site-uri de profil și cu siguranță vei găsi aici viitoarea ta mașină cu care vei atrage toate privirile. 

Sigur, trebuie să fii foarte atent să selectezi cea mai bună variantă, întrucât fiind totuși o mașină second hand, aceasta poate avea defecte ascunse care te pot costa în final mult mai mult. Mai ales că trebuie să iei în calcul faptul că în cazul unor defecțiuni, costurile cu reparațiile vor fi mult mai mari decât pentru o mașină de clasă medie. 

Deși mașina este second hand, investiția va fi totuși una destul de mare. Recomandat este ca în momentul în care mergi să vezi mașina și în realitate, să iei cu tine și un mecanic care poate analiza exteriorul și interiorul cu o părere mai avizată decât tine. Următorul pas este să o duci la un service, dacă se poate unul specializat pentru marca respectivă, ca să fii sigur că și din punct de vedere tehnic este totul în regulă.

Dacă toate testele sunt trecute, fă actele cu vânzătorul, înmatriculeaz-o pe numele tău și poți să te bucuri cu adevărat de calitățile unei mașini de lux: siguranță, putere, frumusețe și confort, prestigiu, tehnologii avansate și calitate.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: LPN MEDIA

Comentarii

Cauta

Categorii populare