Comunicate de Afaceri

Haine rebele, podoabe care celebreaza natura si artizanat transilvanean - noile oferte din Iulius Mall Cluj

Anonymato aduce “Taste of rebellion” in Iulius Mall Cluj. Colectiile Anonymato propun tinute urbane inspirate din spiritul timpurilor noastre, adresate atat femeilor cat si barbatilor moderni, colectii sobre, seducatoare, accesibile oricui. Jachete, bluze si tricouri, pantaloni si blugi, centuri si alte accesorii se afla printre numeroasele propuneri, intr-o multitudine de culori, pentru un stil esential si independent, confortabil si perfect adaptat fiecarui sezon. Anonymato echivaleaza cu o “atingere” a rebeliunii impotriva modelelor care nu mai pot fi propuse deoarece sunt departe de realitatea modei. In plus, noul magazin ii vizeaza pe cei care prefera viata reala fictiunii, isi exprima personalitatea si nu doresc sa poarte doar o eticheta. Produsele sunt de inalta calitate si la preturi mici datorita procesului de productie direct.
Inedit amenajat, amplasat la parterul Iulius Mall langa Secuiana, avand ca motto al colectiei de primavara-vara 2010 “As nature intended”, Anonymato are reduceri pentru inaugurare de pana la 50% la articolele vestimentare ale acestei primaveri.
Ge Art produce si comercializeaza podoabe si accesorii pentru persoanele care indragesc atat de mult natura incat doresc sa poarte zi de zi o mica parte din frumusetile ei. Noul chirias din Iulius Mall Cluj aduce transilvanenilor bijuterii originale, unice, cu stil, ecologice si de o frumusete deosebita, care nu se masoara in bani.
Lemnul este preferat de artizanii Ge Art, dar si ceramica si osul de bovina, care se transforma in obiecte elegante de netrecut cu vederea. Frumusetea fibrei lemnoase este pusa in valoare in inele sau verighete, bratari, cercei, pandante si coliere. Spectaculoase sunt esentele indigene precum ciresul, marul, parul, prunul, nucul, macesul, liliacul, stejarul, salcia, salcamul, castanul, corcodusul si tuia, dar si esentele combinate sau cele exotice precum wenge si massaranduba.
La etajul Iulius Mall Cluj, langa lifturile panoramice, gasiti deja aceste podoabe sculptate sau “croite” in forme unice, nebanuite, majoritatea din lemn nevopsit, tratat cu lacuri ecologice sau ceara de albine pentru a accentua frumusetea fibrei. Bijuteriile din ceramica sunt in culorile si formele in voga. Fie ca doriti sa fiti originali fara a renunta la stilul dumneavoastra sau intentionati sa faceti un cadou cu stil, produsele Ge Art sunt accesibile, preturile osciland intre 5 si 30 lei.
Romanian Handcraft comercializeaza in Iulius Mall Cluj exclusiv produse de artizanat romanesc, 100% handmade, preponderent din zona Transilvaniei. Noul stand, amplasat la parterul centrului comercial langa Terranova, produce cusaturi pe panza din bumbac realizate in zona Clujului (ii, fete de masa, servete si stergare), dar cauta si la artizanii din Ardeal produse de calitate intre care sculpturi din lemn si jucarii ecologice din lemn, vase din lut si ceramica, ustensile pentru gatit, mobilier si cosuri impletite din papura si rachita, instrumente muzicale, podoabe si obiecte de decor care promoveaza brandul de tara. Romanian Handcraft se adreseaza clientilor cu varste incepand de la 3 ani si in principal turistilor sau transilvanenilor care calatoresc si doresc sa ofere cadouri inedite cetatenilor straini. Romanian Handcraft este o afacere de familie, cu o traditie de aproape trei decenii, mestesugul confectionarii unor produse fiind mostenit de la bunici.

Departament PR Iulius Group
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Iulius Group

Comentarii

Cauta

Categorii populare