Comunicate de Afaceri

In 2011, strategia electrocasnicelor Bosch are in focus promovarea produselor super-eficiente

‘‘Daca in urma cu 2 ani, consumatorii romani nu erau inca 100% convinsi sa renunte la vechile aparate electrocasnice in favoarea unora noi, mult mai eficiente din punct de vedere al consumului, experienta din ultimii ani a dus la o orientare din ce in ce mai mare a pietei spre aparatele performante si cu un consum redus. Protectia mediului inconjurator si eficienta energetica – care duce la o scadere a consumului si se reflecta in diminuarea costurilor cu apa sau energia electrica - sunt doar doua fete ale aceleasi monede. Astfel, romanii au observat ca exista o stransa legatura intre interesul ecologic si economic’’ a declarat Mihai Voicila, directorul general al companiei BSH Electrocasnice S.R.L. ‘‘Solutiile inovatoare sunt setate pentru a reduce consumul de energie electrica sau apa, iar apa, ca si resursa, va deveni din ce in ce mai importanta, fiind un factor competitiv extrem de valoros.’’

Pe parcursul anilor, progresele tehnice inregistrate de produsele din sectorul de ‘‘bunuri albe‘‘ au dus la aparitia pe piata a unor produse din ce in ce mai eficiente energetic. Astfel, in comparatie cu 1995, aparatele electrocasnice moderne pot duce la economii de energie de pana la 70 la suta. Chiar daca ‘‘bunurile albe‘‘ eficiente energetic reprezinta in jur de 10% din piata europeana de electrocasnice, firma germana si-a propus ca in 2010, 20% din produsele pe care le vinde in Europa sa fie din categoria electrocasnicelor super-eficiente. ‘’Din aceasta pespectiva, suntem convinsi ca ne vom putea atinge targetul propus pentru 2010 de a dubla numarul aparatelor super-eficiente vandute pe piata romaneasca‘‘ a continuat Mihai Voicila.

Inovatii Bosch care contribuie la protejarea mediului inconjurator


Prin Green Technology Inside, marca de electrocasnice Bosch desemneaza produsele care, prin tehnologii inovatoare si responsabile fata de mediul inconjurator, se dovedesc deosebit de avantajoase in ceea ce priveste consumul de energie, apa sau alte resurse naturale. Economia cu energia electrica sau apa are un impact direct proportional si asupra bugetului clientilor Bosch. Printre cele mai noi tehnologii Bosch care se axeaza pe protejarea mediului se afla masinile de spalat vase cu Zeolit; sistemul ActiveWater sau functia ActiveAir; uscatorul Bosch Ecologixx 7, care este campion mondial in economisirea energiei sau functia EcoPerfect, care duce la economii ale energiei electrice de pana la 30 la suta a masinilor de spalat rufe Logixx 8.

Mineralul natural Zeolit accelereaza procesul de uscare si permite astfel programe de spalare semnificativ mai scurte. Astfel, masina de spalat vase Bosch cu tehnologie Zeolit este cea mai eficienta energetic din lume si confera Bosch un avantaj unic pe piata. Mai mult, masinile de spalat vase ActiveWater cu uscare Zeolit, de exemplu, reduc considerabil atat consumul de apa, cat si pe cel de electricitate – consum cu pana la 20% mai mic decat este cerut de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienta energetica.

Optiunea EcoPerfect a masinilor de spalat rufe Bosch Logixx 8 duce la un consum cu 30% mai mic de energie electrica, in comparatie cu aparatele din clasa energetica A. Mai mult, optiunea SpeedPerfect, reduce durata de spalare – si astfel consumul - cu pana la 60%.

Datorita tehnologiei ActiveWater se maximizeaza utilizarea eficienta a apei din masinile de spalat vase Bosch, iar optiunea ActiveAir duce la un consum cu 50 % mai mic al uscatoarelor de rufe Bosch fata de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienta energetica. In plus, frigiderele Bosch, evaluate ca parte din clasa A+ si A++, sunt printre cele economice din lume.

Tehnologia ecologica dezvoltata de Bosch a primit mai multe recunoasteri internationale, astfel incat, ‘‘anul 2010 a inceput pentru BSH cu un premiu important, Premiul de Inovatie pentru Clima si Mediu, pe care l-am primit de la Ministerul Federal al Mediului si Confederatia Germana a Industriei pentru sistemul de uscare inovator cu Zeolit din masinile de spalat vase Bosch.’’ a spus Mihai Voicila. ‘’Si acestea nu sunt exceptii – aproximativ 40 la suta din brevetele de inventii pe care le-am depus la nivel mondial sunt orientate catre protejarea mediului si a resurselor naturale’’ a concis Mihai Voicila.

Despre Bosch Electrocasnice

Concernul BSH Bosch und Siemens Hausgerate a fost fondat in 1967 ca un joint venture al binecunoscutelor societati germane Robert Bosch GmbH din Stuttgart si Siemens AG din Munchen, dedicat electrocasnicelor, cu participatiune egala (50 – 50%). Evolutia a fost rapida si dupa mai bine de 40 de ani putem spune ca este cel mai de succes joint venture din industria germana, o constelatie deosebita mai ales datorita faptului ca functioneaza impecabil cu doi actionari egali.

Astazi, concernul BSH, cu sediul central la Munchen, ofera o gama larga de produse electrocasnice mari si mici, precum si multiple solutii tehnice. Grupul BSH a cunoscut o crestere spectaculoasa, de la cele 13 locatii de productie in 3 tari in 1990, dezvoltandu-se in prezent la 41 de fabrici in 13 tari din Europa, SUA, America Latina si Asia. Operand o extinsa retea internationala de distributie si service, concernul cuprinde astazi peste 60 de societati in mai mult de 40 de tari, cu aproximativ 40.000 de angajati.

Filiala din Romania a societatii BSH Bosch und Siemens Hausgerate GmbH a fost infiintata in 1999, si are ca obiect de activitate importul si distributia aparatelor electrocasnice marca Bosch si Siemens in Romania, precum si asigurarea serviciilor after-sales in garantie si post-garantie pe piata.

Pentru mai multe informatii, accesati site-ul www.bosch-home.ro

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare