Comunicate de Afaceri

Veloteca deschide noul magazin de biciclete langa Piata Dorobanti

Magazinul este amplasat, așa cum era de așteptat, intr-o frumoasa vila cu 2 etaje și o curte foarte spațioasa, care a fost amenajata atat pentru expoziție cu vanzare cat și pentru activitațile atelierului de service și reparații. Veloteca ‘DOROBANTI’ se adreseaza atat familiilor dinamice, dornice de vacante pline de efort si aventura, dar si sportivilor in cautarea bicicletei ideale pentru concurs si antrenament. Selectia marcilor noastre de biciclete a fost facuta pe baza criteriilor de calitate si disponibilitate a stocurilor, pentru a ne servi clientii cu promptitudine si mereu cu alternative de performante sau de pret.

Veloteca ‘DOROBANTI’ va respecta de la bun inceput reteta de succes a primului nostru magazin Veloteca ‘IANCULUI’:
- showroom cu vanzare si consiliere pentru alegerea bicicletei potrivite, cu patru marci principale de MTB etalate pe tejghea: Merida, Cannondale, Cross, Corratec;
- vanzarea multor categorii de biciclete in paralel: cross & trekking, pliabile, de copii, de oras, de dama, de munte, cursiere, semi-cursiere, dirt & street, full suspension;
- centru de testare a unor modele de biciclete, in principal Merida, dar in viitor probabil vom avea modele de test și ale altor marci;
- serviciile de garantie și post-garantie vor fi asigurate tot de Veloteca ‘IANCULUI’, pentru o mai buna centralizare a activitatii;
- expunerea spre vanzare a unei game foarte largi de accesorii si componente, de la diferite marci garantate si recomandate de Veloteca;
- program extins de vara intre orele 10.00 / 20.00 (cu pauza intre 14.00 – 15.00) si sambata intre 10.00 – 16.00;
- vanzarea in rate fara dobanda, cu card de la Credit Europe Bank și BCR;
- vanzarea de Vouchere Cadou Veloteca

Vineri, 28 februarie, vom avea deja usile deschise pentru prietenii nerabdatori care doresc sa afle primii cum le va schimba viata magazinul Veloteca din Dorobanti!

Chiar daca centrul operativ al firmei Veloteca ramane tot in sediul din Șos. Iancului, magazinul Veloteca ‘DOROBANTI’ a fost deschis pentru a servi clienții noștri traditionali care vin de dincolo de centrul Capitalei, din zonele de Nord, Nord-Vest și Nord-Est, pentru a le scurta timpul si distanta de parcurs. Dar si pentru a completa oferta de marci si modele de biciclete ale cartierelor Aviatiei, Baneasa, Bucurestii Noi, Tei / Floreasca / Dorobanți, Victoriei, incercand sa aducem in zona aceasta din ce in ce mai mulți clienti noi de biciclete.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: VELOTECA

Comentarii

Cauta

Categorii populare