Comunicate de Afaceri

Daikin garanteaza cele mai ridicate standarde ale calitatii in proiectele comerciale prin programul Commercial Solution Expert

Gama variata de solutii inovatoare a producatorului japonez Daikin, obtinuta in urma eforturilor constante de cercetare si dezvoltare din ultimii 90 de ani, necesita servicii realizate la cele mai ridicate standarde ale calitatii. Dupa succesul programului exclusivist Home Comfort Expert, care deserveste nevoile clientilor rezidentiali, Daikin a dezvoltat un program similar, Commercial Solution Expert (CSE), cu scopul de a transmite expresia celei mai inalte expertize Daikin si in randul proiectelor comerciale.

„Commercial Solution Expert este un program unic, cu un concept nou, care ne diferentiaza de ceilalti producatori prin implicarea directa in randul serviciilor oferite de partenerii nostri. Obiectivul acestui program este de a crea o imagine comuna alaturi de partenerii CSE si impreuna sa oferim garantia calitatii Daikin pentru proiecte comerciale de orice anvergura. Intrucat selectia partenerilor se bazeaza pe indeplinirea unor criterii stricte si pe decizia Daikin, ne bazam pe capacitatea celor inscrisi in program de a oferi un pachet complex de solutii si servicii la standardele impuse de noi”, a declarat Florin Ihora, Commercial Sales Manager Daikin Romania.

Programul Daikin Commercial Solution Expert acopera toata gama de produse comerciale: de la cele in expansiune directa (Sky Air, VRV, echipamente de ventilatie), pana la refrigerare si sisteme aplicate (chillere, ventiloconvector). Statutul de partener Commercial Solution Expert este oferit celor care activeaza pe unul din aceste segmente de business, in timp ce indeplinirea cerintelor pentru cel putin doua segmente de piata asigura calificarea pentru statutul de partener Commercial Solution Expert+. Parteneriatul este valabil pentru o perioada fixa de un an, urmand a fi reevaluat dupa fiecare termen.

„In prezent avem 14 parteneri CSE, distribuiti in mai multe zone ale tarii, insa avem in plan extinderea programului pentru o acoperire cat mai eficienta. In acest sens, contribuim atat la dezvoltarea si instruirea partenerilor cu potential de obtinere a statutului CSE, cat si la extinderea partenerilor existenti pe mai multe segmente de business, devenind, astfel, parteneri CSE+. Obiectivul nostru este ca 15-20% din partenerii comerciali sa fie inclusi in acest program”, a adaugat Florin Ihora.

Pe langa portofoliul variat de produse pe care il pun la dispozitia clientilor, partenerii inscrisi in programul Commercial Solution Expert asigura un pachet de servicii integrate, care include consultanta in realizarea proiectului si in procesul de achizitie, implementare si mentenanta pe toata durata de viata a echipamentelor. In plus, proiectele realizate de partenerii CSE beneficiaza de garantie extinsa si primesc certificare care atesta respectarea standardelor de calitate impuse de Daikin.

Intrucat exclusivitatea programului consta in expertiza specialistilor si in calitatea solutiilor, partenerii CSE participa in mod constant la cursuri de specializare tehnica si de service, pentru a tine pasul cu ultimele noutati in ceea ce priveste produsele si serviciile companiei. Insa, pentru a se asigura ca sunt indeplinite standardele de calitate impuse, Daikin poate verifica in orice moment instalatiile unui proiect realizat de un partener CSE.

Programul aduce beneficii atat clientilor comerciali, cat si partenerilor care au calitatea de membrii ai unei comunitati exclusiviste. Acestia au acces facil la informatii prin cursuri de specializare si evenimente specifice, beneficiaza de vizibilitate, recomandari in proiectele Key Account, garantie extinsa, precum si alte avantaje comerciale.

Daikin Romania este prima subsidiara a celui mai mare producator de sisteme de climatizare care a implementat programul Commercial Solution Expert, creat de Daikin Central Europe, la nivel local. Printre proiectele realizate de Daikin Romania alaturi de partenerii CSE se regasesc Hotel Lido Bucuresti, Hotel Diesel Bucuresti, Hyperclinica MedLife Grivita, Hala de productie Emerson, Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi, Ansamblul de imobile mixte Bega din Timisoara, H&M Bistrita, OMV Petrom, Leroy Merlin.

Lista completa a partenerilor Daikin Commercial Solution Expert este disponibila aici: https://goo.gl/5Z5tKc.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: TailorAd

Comentarii

Cauta

Categorii populare