Comunicate de Afaceri

Protecția muncii, un capitol important ce nu trebuie ignorat

Protecția muncii se referă la acel set de măsuri luate pentru a minimiza accidentele de muncă și bolile profesionale, precum și pentru protejarea integrității și capacității de muncă a angajaților dintr-o anumită firmă. Iar pentru realizarea acestor obiective, persoanele din companie care au absolvit cursuri de specialitate, precum este acela de la easyssm.ro, au un rol important.

Regulile de protecția muncii sunt întotdeauna obligatorii, nicidecum facultative 

Chiar dacă există niște principii generale care guvernează protecția muncii într-un anumit sector de activitate, există și reguli specifice pentru fiecare agent economic în parte, care merg uneori până la nivelul detaliat al fiecărui loc de muncă.

Protecția muncii nu doar că are o funcție de prevenție, dar, mai mult decât atât, reprezintă și un mijloc de îmbunătățire al mediului de muncă și al relațiilor dintre șefi și angajați.

Principiile protecției muncii sunt acele fire roșii care ghidează întregul eșafodaj al creării drepturilor pe care un angajat le are, în sensul de a fi protejat juridic. 

Să luăm un exemplu concret legat de protecția muncii. Să zicem regulile ce trebuie respectate se referă la protecția integrității mâinilor unui muncitor.

Mâna omului este responsabilă de cele mai multe funcții pe care le execută în activitatea sa cotidiană, motiv pentru care nu este de mirare că mulți specialiști consideră că mâinile sunt pentru om la fel de importante ca și creierul, deoarece mișcarea de prindere și capacitatea de a ridica obiecte sunt funcții extrem de importante pentru orice ființă umană. 

În ciuda acestui fapt, este îngrijorător că de cele mai multe ori lucrătorii care lucrează în ateliere de diferite tipuri ignoră destul de des ca să respecte regulile necesare pentru protecția mâinilor lor.

 

Pierderea mișcărilor naturale ale mâinilor, a unor degete sau chiar a unei mâini, este o catastrofă care schimbă profund viața unui individ, de aceea merită să fie evitată prin respectarea strictă a normelor de protecție a muncii.

Mai mult decât atât, tratamentele și procesele de recuperare dureroase, chiar dacă nu se soldează cu infirmități, îi scot pe lucrătorii accidentați activitatea productivă pentru mult timp. 

Nu mai vorbim de situațiile limită în care trebuie ca anumite degete (sau chiar mâna în întregime) să fie protezate, în condițiile în care chiar și protezele actuale se folosesc de regulă doar pentru a mai salva ceva din punct de vedere vizual, dar nu și funcțional.

Principalele cauze ale rănirii mâinilor

Există multe echipamente și sisteme care funcționează cu temperaturi ridicate sau cu forțe mecanice impresionante. Angajații nepregătiți sau neglijenți, care nu folosesc tehnicile corecte de manipulare în activitate pe care o fac, pot suferi accidente grave, dacă nu sunt atenți.

Principalele cauze ale accidentelor înregistrate la nivelul mâinilor sunt: 

- utilizarea necorespunzătoare a echipamentului individual de protecție;

- lipsa de atenție în activitatea desfășurată;

- lipsa proceselor de întreținere periodică pentru echipamentele de lucru;

- existența riscurilor necontrolate în mediul de lucru;

- utilizarea unor mașini și instrumente defecte;

- absența efectuării periodice a programelor de protecție a muncii, nerespectarea standardelor de siguranță obligatorii.

Până și în bucătăriile profesionale, un banal cuțit poate să fie un instrument care poate conduce la accidente grave prin tăiere, inclusiv la secționarea unor degete, nu mai vorbim de arsuri, atunci când oale fierbinți luate fără o protecție corespunzătoare de pe foc. 

Iată de ce specialiștii în protecția muncii sunt extrem de importanți, iar această activitate este plină de provocări și obligații. 

Un astfel de tehnician trebuie să informeze, să răspândească cunoștințe în domeniu, se efectuează o instruire periodică a lucrătorilor din firmă cu maximă responsabilitate despre cele mai bune tehnici și mijloace de protecție existente pe piață, respectarea standardelor de reglementare a protecției muncii.

 Este o problemă la fel de importantă determinarea măsurilor și procedurilor celor mai bune, întocmirea unor strategii eficiente prin care să se prevină accidentele de muncă bolile profesionale sunt esențiale. Astfel se transmite încredere și liniște angajaților, deciziile fiind luate pentru a nu pune în pericol integritatea acestora, nu trebuie făcute improvizații și nici propuneri miraculoase. Este vorba de profesionalism, de experiență relevantă înainte de orice.

Vrei să urmezi și tu un curs online pentru a deveni specialist în domeniul protecției muncii? Intră pe site-ul easyssm.ro pentru detalii și înscriere!

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Vlad Popescu

Comentarii

Cauta

Categorii populare