Comunicate de Afaceri

Concert omagial Enescu și Bela Bartok susținut de pianistul Abel Corban la Ateneul Român

Prezent de 4 ani în cadrul Stagiunii de Marți Seara la Ateneul Român, Abel Corban invită și de această dată publicul doritor să îi aprecieze încă o dată performanțele interpretative.

"Mă simt onorat să fiu prezent și în acest an în cadrul Stagiunii de Marți seara la Ateneul Român. În urma premiului câștigat la Sofia am primit această invitație pe care am acceptat-o cu mare drag. Recitalul de marți seara, va reprezenta un omagiu adus celor doi compozitori. La Paris, acum doua săptămâni am început acest șir de recitaluri,am fost plăcut surprins de publicul aflat în sală, într-un număr impresionant, și de bucuria cu care este susținută această inițiativă”, spune pianistul Abel Corban.

Despre artist

Pianistul Abel Corban are un palmares impresionant, el fiind câstigător a numeroase premii și concursuri naționale și internaționale: ”Jeuneses Musicales", "Johann Sebastian Bach", "Emanuel Elenescu", "Primavara Artelor", "Victor Giuleanu", "Mihail Jora", "Lionnes Piano Competition", Premiul Publicului și Premiul Juriului la Concursul Internațional "Yamaha Pianos Europe ". Este singurul pianist român care reușește să câștige premiul "Bela Bartok" la Concursul Internațional de pian Liszt/Bartok, la Sofia în 2015 și Concursul "Tribut Valorilor Culturale Românești" - organizat de Fundația Sergiu Celibidache, etc. De asemenea, tânărul pianist este câștigător al burselor: "Constantin Dumitru", Bursa Uniunii Muzicienilor Interpreți din România (U.N.I.M.I.R) și Bursa care face parte din programul "Tinere Talente" din cadrul Fundației Principesa Margareta a României. Abel se dovedește a fi un puternic susținător al generației tinere de compozitori, astfel încât face premiera unui concert pentru pian și orchestră alături de orchestra Universității Naționale de Muzică București. Debutează cu orchestra la vârsta de 16 ani și sustine numeroase recitaluri în țară și în străinatate - Franța, Monaco, Italia, Austria, Egipt.

Biletele sunt puse în vânzare la casa Ateneului Român, iar concertul este programat la orele 19:00, marți, 18 octombrie 2016.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: team365

Comentarii

Cauta

Categorii populare