Comunicate de Afaceri

S-a lansat romanul „Libera!”, a treia carte semnata de Cristina Lincu

La jumătatea lunii ianuarie s-a lansat, la editura Bookzone, romanul „Liberă!”, cea de-a treia carte semnată de Cristina Lincu, după volumul de debut „Eu o mamă (im)perfectă?”, editura Bookzone, 2017 și romanul „Amn3zia”, editura Univers, 2018.

 

Complicata poveste a controversatelor personaje ce populează imaginarul Cristinei se întinde pe mai mult de 380 de pagini, invitându-ne la o lectură alertă, scrisă la persoana I. Perspectiva îi aparține Sarei, o scriitoare ce oscilează între iubirea din prezent și cea din trecut, între duritatea realității și confortul unui univers paralel creat – cu rol de scut – de propria sa minte, între devotamentul nestrămutat al celei mai bune prietene și îngrozitorul adevăr din spatele acesteia.

 

Intriga se desfășoară între coordonate reale (București – Brașov – Sibiu), dar și imaginare (orașul Dârste), iar personajele sunt desprinse din cotidianul contemporan, purtându-și incredibil de veridic luminile și contorsionatele umbre, astfel că ai senzația că oricând ai putea să dai nas în nas, pe stradă, cu Sara, cu Ana, cu Denisa, Gabriel sau Doru. Între ei se țes, în straturi suprapuse, relații, sentimente și întâmplări (coincidențe??) al căror sens este descoperit treptat, precum o pictură veche și valoroasă în spatele unor tușe aparent grosolane.

 

Liberă!” e povestea controversată a unui destin pus la granița dintre dorință și neputință. O luptă continuă între acceptarea și negarea propriei existențe. Un destin ghidat de fantasma unei iubiri descrise de instabilitate, dar și o lecție despre cum să te regăsești și să rămâi întreg după pierderea persoanei iubite, despre aparenta libertate a minții și capcanele întinse de aceasta!

 

Sara scrie, iubește și se zbate să trăiască în prezent, în ciuda unui trecut lipicios, hrăpăreț și deloc dornic să moară, ale cărui tentacule sunt încă strâns conectate la sufletul ei. Sara visează să-și găsească libertatea și o caută în cele mai adânci cotloane ale minții sale, printre iubiri, obsesii, dependențe, așteptări, iluzii și speranțe - majoritatea ireale.

 

Liberi cu adevărat nu știu dacă putem fi în viață. Sau dacă da, asta presupune, obligatoriu, ruperea tuturor legăturilor pe care le avem cu ceilalți, cu lucrurile din viața noastră, dar și cu amintirile sau cu blocajele autoimpuse. Probabil că un om liber cu adevărat este unul cu amnezie. Deși, nu, nici el, căci el are o singură legătură, dar extrem de puternică – aceea cu neputința de a-și aminti, iar asta îl face să se simtă de mii de ori mai rău, ca prizonier al propriei minți. Atunci unul care doarme? Exclus, conștiința de sine moțăie și ea sau se pierde prin vise. A, am găsit! Visele lucide! Iată locul unde poți fi, cu adevărat, liber. Sau realitatea virtuală... până la un punct. Nu, dacă are limite, nu e ce trebuie... da, da visele lucide... Acolo unde poți întreba un personaj cum se simte știind că nu există și că e creat de mintea ta! Sau, mai știi, poate că tocmai asta îl face să existe, așa cum și noi suntem creați de „mintea” lui Dumnezeu!”

 

Liberă!” este disponibilă pentru comandă pe site-ul editurii Bookzone, aici: https://bookzone.ro/produs/libera/.

 

 

***

 

Ce spun cititorii despre Cristina Lincu:

 

E unul dintre acei oameni care nu încearcă niciodată să pară altceva decât este. Își asumă și greșelile, la fel cum își afișează reușite. Are darul de a te inspira și dacă scrie o listă de cumpărături. Știe să abordeze cu un inegalabil umor cele mai dificile situații ale vieții. Te regăsești în rândurile ei, cu cele mai ascunse emoții, trăiri, speranțe... Iubesc scrisul Cristinei!”

Dana Lalici

 

Cristina Lincu are o scriitură tare frumoasă. Știe să se joace cu cuvintele, știe când și cum să introducă introspecția. Sunt curioasă să citesc și altceva semnat de ea.”

ancasicartile.ro

 

Scrie minunat, scrie cu inima și cu pasiune!”

Cristina Abagiu

 

 

Se spune că lucrurile amuzante sau interesante li se întâmplă celor care știu să le povestească. Pe același fir, lucruri MINUNATE ni se întamplă tuturor, dar doar cei „atenti” le pot înțelege și sunt recunoscători pentru ele. În cărțile ei, prin ea însăși, Cristina ne invită să le descoperim…”

Carmen Xzea

 

Inspirată, inimoasă și cu vorbele mereu pregătite, Cristina are harul de a transmite emoții și de a implica cititorii dincolo de cuvinte. Un om extraordinar, un scriitor talentat, implicat și ambițios, un real profesionist, un colaborator de nădejde. Succes în tot ce-ți propui!”

Claudia Pătrașcu

 

 

 

 

 

 

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Cristina Lincu

Comentarii

Cauta

Categorii populare