
Cursul Implementarea şi evaluarea sistemului de control intern se adresează personalului cu atribuţii în domeniile: managementului, controlului intern, auditului intern, precum şi oricărei persoane interesată în implementarea unui Sistem de Control Intern eficient în cadrul companiei/instituţiei din care face parte.

Ești un creator pasionat, un suflet artistic mereu în căutarea expresiei perfecte? Atunci, să îmbrățișezi creativitatea și să-ți transformi ideile în artă autentică este acum mai ușor ca niciodată, cu seturile de desen și pictură de la Editura Diana!

În cadrul cursului Manager proiect, veți studia planificarea, organizarea, controlul și monitorizarea proiectelor.

Profesori, formatori, educatori și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din Constanța s-au întâlnit la data de 14 Decembrie cu echipa de proiect Erasmus pentru a afla despre cele mai noi tehnici de educație cu elemente de joc dezvoltate în cadrul parteneriatelor internaționale.

Smartphone-urile sunt dotate cu camere foto de inalta rezolutie si putem stoca sute de imagini pe dispozitivul nostru, ceea ce si facem. Obisnuim sa facem poze la absolut orice, imortalizand chiar si cele mai neinsemnate momente.

Acest curs vă va oferi cunoștințele necesare pentru a înțelege cerințele fiecărui standard și modul în care acestea pot fi implementate și integrate într-un sistem eficient de management.

Lecțiile devin aventuri: Cărți și jucării educative de la Editura Diana

Cursul de specializare Auditor în domeniul calităţii este structurat conform noilor cerinţe privind formarea profesională a adulţilor care impun o tehnică de învăţare bazată pe foarte multe aplicaţii practice pentru o mai justă înţelegere şi aplicare a informaţiilor teoretice.
- « Pagina anterioara
- 1
- …
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- …
- 88
- Pagina urmatoare »