Comunicat de presă - Lansare proiect „Cetățenie activă într-o lume digitală”, cod SIPOCA/MySMIS: 1084/151411
Asociația GO-AHEAD implementează începând cu 08.07.2022 proiectul „Cetățenie activă într-o lume digitală”, cod SIPOCA/ MySMIS: 1084/151411, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Proiectul se derulează cu sprijinul Primăriei Sectorului 4, în baza Acordului de Parteneriat pentru Dezvoltare Locală semnat în martie 2021.
Scopul proiectului reprezintă creșterea capacității Asociației GO-AHEAD și a altor organizații non-guvernamentale de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării locale, prin participarea la programe de instruire pe tematici actuale, implementarea de proceduri, mecanisme, programe și campanii de conștientizare de Cetățenie Activă și Competențe Digitale dedicate cetățenilor Sectorului 4.
Obiectivele specifice ale proiectului vizează:
- Susținerea și promovarea dezvoltării locale prin dezvoltarea de materiale și programe de formare dedicate cetățeniei active în lumea digitală, precum și prin sesiuni de consultare cu societatea civilă/partenerii sociali și campanii de conștientizare în vederea creșterii competențelor, folosirii facilităților digitale existente și implicării cetățenilor în procesele decizionale de la nivelul Sectorului 4.
- Dezvoltarea abilităților și compețentelor practice a cel puțin 30 de reprezentanți ai Asociației GO-AHEAD și organizațiilor non-guvernamentale care au aderat la parteneriatul propus, în a promova și susține inițiative concrete și relevante de cetățenie activă și competențe digitale crescute ale cetățenilor Sectorului 4.
Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:
- Analiza de evaluare a strategiilor la nivel local (S4) și a instrumentelor digitale disponibile pentru cetățeni;
- Harta facilităților digitale disponibile cetățenilor din Sectorul 4;
- Materiale (ghiduri/podcast-uri/video) destinate cetățenilor în vederea familiarizării cu facilitățile digitale disponibile în Sectorul 4;
- Program de formare ”Competențe digitale pt o cetățenie activă” dedicat cetățenilor;
- Consultare cu ONG-urile, partenerii sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate pe marginea obiectivelor și activităților proiectului;
- Campanii de conștientizare în vederea creșterii competențelor, folosirii facilităților digitale existente și implicării cetățenilor în procesele decizionale de la nivelul Sectorului 4;
- Parteneriate cu ONG-uri care activează la nivelul Sectorului 4 în vederea susținerii comune a inițiativelor dedicate cetățeniei active și a competențelor digitale;
- Programe de formare pentru dezvoltare abilități specifice de intervenție în dezvoltarea la nivel local;
Data de începere: 08.07.2022
Perioada de implementare: 12 luni
Valoarea totală a proiectului: 423.116,50 lei
Finanțare totală nerambursabilă: 414.654,17 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European: 331.723,33 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 82.930,84 lei
Cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului: 8.462,33 lei
În perioada septembrie-octombrie 2022 se derulează analiza privind gradul de informare, utilizare și satisfacție privind instrumentele digitale puse la dispoziția cetățenilor din Sectorul 4. Vă invităm să completați chestionarul disponibil la adresa: https://go-ahead.ro/ro/chestionar-sector4.
Pentru detalii suplimentare despre proiect puteți utiliza următoarele date de contact:
Marinela CAJVAN – Manager proiect
E-mail/ pagină web: office@go-ahead.ro / www.go-ahead.ro