Comunicate de Afaceri

Incepe Conferinta Nationala de Analiza Tranzactionala, editia a XI-a, 27 - 31 octombrie, Bucuresti

În cadrul conferinței anuale se vor aprofunda concepte și practici ale Analizei Tranzacționale, care au ca scop îmbunătățirea calității vieții personale și profesionale, cu aplicabilitate în domenii precum psihoterapie, psihologie organizațională, dar și coaching. Printre conceptele noi care se vor dezbate, amintim “Introviziunea” și “Fluența Funcțională”, aplicabile în business și în viața personală. Conferința se adresează psihologilor, psihoterapeuților, medicilor psihiatri, profesioniștilor în resurse umane și coaching, studenților de la facultățile cu profil socio-uman, oamenilor interesați de dezvoltarea personală.

„Avem nevoie să înțelegem mai bine cum ne construim relațiile sociale. Fie că este vorba despre relația părinte – copil, șef – subaltern, soț – soție, cu toții avem moduri specifice de a reacționa. E important să conștientizăm de unde anume vin reacțiile noastre și să ne înțelegem înainte de toate pe noi înșine”, declară Adina Escu, Psiholog și Co-Organizator al Conferinței Naționale de Analiză Tranzacțională.

Conferința Națională de Analiză Tranzacțională este un proiect anual al asociației cu același nume și va avea printre speakeri doi formatori internaționali, pe Gloria Noriega (director al Institutului Mexican de Analiză Tranzacțională) și pe Jutta Kreyenberg (consultant, coach, trainer și facilitator, formator în Analiză Tranzacțională în domeniul organizațional). Printre speakerii români care vor susține ateliere de specialitate, în analiza tranzacțională se numără psihoterapeuți români precum: Cezara Daşu, Traian Bossenmayer, Cristina Petrescu, Daniela Simache, Claudia Buzoianu, Sorina Vrană, Roxana Drăghici, Gabriella Bondoc, Oana Munteanu-Bondar.

Analiza Tranzacțională propune o teorie a personalității, bazată pe abordări la un nivel intern (psihologic) și extern (comportamental și relațional) și oferă o imagine asupra modului în care oamenii sunt structurați din punct de vedere psihologic.

Participanții vor primi credite COPSI pentru participarea la pre-conferință, conferință și post conferință.

 

Despre Conferința Națională de Analiză Tranzacțională

Conferința Națională de Analiză Tranzacțională este un proiect anual al Asociației Române de Analiză Tranzacțională și are o tradiție de 11 ani. Ca la fiecare ediție, asociația aduce speakeri consacrați, psihologi, formatori, coachi, specialiști în Analiza Tranzacțională, din străinătate și din țară. Pentru ediția din anul 2017, Conferința va găzdui conferințe susținute de Gloria Noriega Gayol din Mexic și de Jutta Kreyenberg din Germania, care vor veni pentru prima oară la București, pe 27 octombrie 2017.

Cine sunt formatorii Conferinței Naționale de Analiză Tranzacțională ediția a XI-a, 27 - 31 octombrie, București:

Dr. Gloria Noriega este director al Institutului Mexican de Analiză Tranzacțională (IMAT) din Mexico City și a fost președinte al Asociației Internaționale de Analiză Tranzacțională (ITAA). În 2008 a primit Premiul Memorial Eric Berne din partea ITAA, pentru cercetarea ei despre „Mecanismele de transmitere a scenariului”, care reprezintă o contribuție importantă la dezvoltarea teoriei Analizei Tranzacționale. Gloria este formator și supervizor în Mexic, America Latină, Europa, Africa de Sud și este de asemenea, autoare a mai multor publicații de specialitate.

Jutta Kreyenberg este consultant, coach, trainer și facilitator, formator în Analiză Tranzacțională în domeniul organizațional, membru în Asociațiile de Analiză Tranzacțională din Germania (DGTA, din a cărei conducere a făcut parte timp de 5 ani), din Europa (EATA) și cea internațională (ITAA).

Despre Asociația Română de Analiză Tranzacțională

Asociația Română de Analiză Tranzacțională – ARAT a fost înființată acum 20 de ani și are ca principal scop promovarea cunoașterii Analizei Tranzacționale în România, în rândul psihologilor, studenților și a oamenilor interesați de dezvoltare personală. În prezent, peste 100 de persoane sunt membre în asociație și beneficiază de cursuri, seminarii, conferințe, workshopuri în domeniul Analizei Tranzacționale, dar și de acces gratuit la biblioteca ARAT. Asociația organizează și acreditează cursuri de formare, perfecționare și specializare în domeniile de aplicabilitate stabilite de Asociația Europeană de Analiză Tranzacțională - EATA: psihoterapie, consiliere, educațional, organizațional și în specialităţile psihologice stabilite de Colegiul Psihologilor: psihoterapie, psihologia muncii și organizaţională, psihologie clinică, consiliere psihologică, psihologie educaţională, psihologie aplicată în securitate naţională. Asociatia numără două filiale în țară, una la București și cealaltă la Timișoara.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: EV

Comentarii

Cauta

Categorii populare