Festival regional de transfer tehnologic GreenFesTT-SE 2025
Institutul National de Cercetare - Dezvoltare “Delta Dunarii”, in parteneriat cu INCDIE ICPE-CA si UNST POLITEHNICA Bucuresti organizeaza la Tulcea, in perioada 14 - 16 octombrie 2025, Festivalul regional de transfer tehnologic “GreenFesTT-SE”, in cadrul seriei de evenimente „Dialogurile partilor interesate privind strategiile de dezvoltare durabila: lecții, oportunități și studii de caz”. Evenimentul este finantat de proiectul „Promovarea transferului tehnologic pentru mobilitate sustenabila, valorificarea bioresurselor si utilizarea energiei verzi in Regiunea Sud-Est”, finantat de către UEFISCDI, PN IV, Program 5.7 - Parteneriat pentru Inovare.
Domeniile principale sunt Clima, Energie si Mobilitate, subdomeniul principal - Catre o mobilitate neutra si rezilienta din punct de vedere climatic si prietenoasa cu mediul. Tematica festivalului GreenFesTT-SE este relevanta pentru dezvoltarea economică regionala si naționala, concentrându-se pe valorificarea rezultatelor cercetarii si inovării si pe transferul tehnologic in mediul privat regional.
GreenFesTT-SE ofera un cadru optim pentru start-up-urile din regiune pentru prezentarea ideilor inovative si atragerea finantarii, partenerilor si clientilor. Accesul la oportunitati de networking va accelera cresterea companiilor tinere cu potential tehnologic ridicat. Autoritatile vor lua contact cu bune practici si tehnologii al caror transfer satisface nevoile locale si imbunatateste conditiile de viata ale cetatenilor.
Evenimentul faciliteaza cooperarea între start-up-uri si incubatoare sau acceleratoare de afaceri, HUB-uri de inovare (DIH) oferindu-le un context de învatare si dezvoltare. GreenFesTT-SE stimuleaza dezvoltarea afacerilor existente sau dezvoltarea de noi afaceri si atrage investitii in regiune, ceea ce poate conduce la crearea de locuri de munca in domenii de inalta tehnologie, cadru de dezvoltare institutionala pentru universitatile regionale care pot dezvolta noi programe educationale, adaptate la noile cerinte ale pietei muncii. Evenimentul atrage investitori din tara sau strainatate interesati de tehnologii emergente, contribuind astfel la dezvoltarea economica sustenabila a Regiunii S-E.
GreenFesTT-SE este mai mult decat un eveniment - este un ecosistem dedicat accelerarii transferului tehnologic in domeniile cheie ale sustenabilitatii. Platforma online (https://greenfestt-se.upb.ro/ ) este conceputa pentru a facilita conexiuni valoroase intre furnizorii de inovatii (universitati, institute de cercetare, startup-uri) si stakeholderii interesati de implementarea solutiilor de maine. Alaturati-va noua pentru a descoperi, colabora si inova!