Comunicate de Afaceri

Cei mici și cei mari sunt chemați să facă „Ocolul pământului prin bucătărie” la Ploiești Shopping City

Weekend-ul acesta se dă startul „Ocolului pământului prin bucătărie” la Ploiești Shopping City, o serie de demonstrații și de ateliere culinare tematice gratuite, dedicate părinților și copiilor, susținute de invitați speciali. Seminariile se vor desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 22 iulie - 13 august 2017, între 12:00 - 15:00, în zona scărilor rulante.

În primul weekend tematic (22 - 23 iulie 2017) cei mici și cei mari vor avea ocazia de a explora împreună exotica bucătărie marocană sub îndrumarea Jamila Cuisine. Jamila Cuisine este unul dintre cele mai cunoscuți bloggeri culinari, care a început să gătească din pasiunea pentru arta gastronomică marocană. Felurile de mâncare sunt realizate pas cu pas pentru ca orice privitor să poată găti cu succes un sortiment din această exotică bucătărie.

Astfel, în cadrul acestui atelier, părinții și prichindeii care doresc să se distreze împreună și să învețe într-un mod practic câteva dintre secretele culinare ale Marocului, vor avea ocazia să își exerseze talentul și să vadă cum se pregătesc fursecurile marocane cu migdale sau rulourile marocane cu carne de pui alături de un chef de renume.

Cei dornici să participe vor avea asigurate, de către Ploiești Shopping City, toate ustensilele și ingredientele necesare pentru ca experiența lor să fie pe cât de educativă, pe atât de gustoasă.

„Ocolul pământului prin bucătărie” va continua până pe 13 august 2017 cu popasuri gastronomice în alte colțuri ale lumii, după cum urmează:
• Pe 29 și 30 iulie cei pasionați de gătit vor descoperi bucătăria mediteraneană alături de Pacha Man.
• În weekend-ul 5-6 august vor fi dezvăluite secretele gastronomiei asiatice
• Pe 12 și 13 august participanții mici și mari vor învăța să gătească franțuzește.


Înscrierea la fiecare atelier se face, în mod gratuit, prin postarea unui comentariu la articolul de pe următorul link: http://bit.ly/OcolulPamantuluiInBucatarieLaPloiestiShoppingCity Comentariul trebuie să includă numele complet al părintelui și al copilului și atelierul culinar la care dorește să participe.

Mai multe detalii despre evenimente sunt disponibile pe www.ploiestishoppingcity.ro sau pe Facebook, www.facebook.com/PloiestiShoppingCity.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare