Folclorul nostru este definit de creatiile stramosilor nostri, transmise din generatie in generatie prin viu grai si imbogatite pe parcursul secolelor. Muzica de petrecere este una dintre manifestarile artistice prin care se reflecta spiritualitatea, gandirea si simtirea poporului nostru, este parte a culturii spirituale a natiunii noastre.

Artistii de muzica de petrecere sunt principalii pastratori ai valorilor noastre culturale, promotori ai spiritualitatii noastre si fara ei identitatea noastra ar fi stearsa. Continuitatea folclorului nostru depinde de interpretii de muzica de petrecere, de opera folclorica pe care acestia au cules-o din popor si o transmit mai departe generatiilor actuale si viitoare si nu in ultimul rand de creatiile lor.

Un artist adevarat nu moare niciodata, el va trai o vesnicie prin cantecele lui. Multumim tuturor artistilor pentru ca exista, in egala masura va multumim dumneavoastra, celor care iubiti muzica de petrecere romaneasca pentru ca si datorita voua putem pastra si lasa urmasilor nostri ca zestre, spiritualitatea si identitatea noastra nationala, folclorul cu obiceiurile, datinile si traditiile poporului nostru

Cantecele de joc sunt jocuri executate vocal, pe versuri potrivite de obicei pe langa strigaturi cu caracter satiric, precum si in unele variante la jocul cu text. Ca mod de executie de multe ori ritmul este depasit de importanta cuvintelor, interpretul dand prioritate acestora, in cazul jocurilor fiind variante melodice apropiate. La cantecul de joc, cuvintele nu sunt decat pretext pentru a canta in ritmul jocului, versuri intregi fiind inlocuite adeseori cu silabe de refren, la-la-la sau na-na-na.

Jocul popular, pentru a se putea realiza, are nevoie de un sprijin ritmic provenit din afara. Acesta este generat de instrumente muzicale, de componenta compartimentala, precum si de structura si modalitatea de interpretare a melodiilor.

Formatiile instrumentale vechi, care cantau la jocul satului, nunti sau insoteau colindatorii, erau compuse din vioara, una sau doua contre (vioara a II-a) si o “broanca” (un violoncel cu trei coarde).

Cu timpul, formatiile instrumentale vechi au fost inlocuite cu tarafuri de suflatori

In trecut cunoasterea repertoriului general zonal de catre muzicanti era o preocupare deosebita. Ei umblau de la un sat la altul, cantand la jocul duminical, nunti, petreceri si sezatori.

Cu timpul formatiile instrumentale, mai ales dupa aparitia tarafurilor de suflatori, sunt insotite de toba mare cu cinele sau toba mica.

“Elementul de cunoastere a provenientei zonale a unui taraf, a unui grup instrumental de acompaniament sau de sine statator il reprezinta “nucleul” acestuia, care prin instrumentele specifice zonei, prin elementele armonico-ritmice redau identitatea zonala”.

Este imbucurator faptul ca, in ultima perioada se constata o reintoarcere si o atractie a intrumentistilor spre instrumentele traditionale chiar daca, uneori, locul acestora este luat de formatiile instrumentale compuse din viori si suflatori iar acompaniamentul se face cu acordeoane si instrumente electronice. Cu toata evolutia instrumentelor, este imbucurator faptul ca, totusi se pastreaza melodiile specifice zonei si ciclul coreic al jocului, avand bineinteles o alta sonoritate.

Este o datorie a noastra sa veghem cat se poate asupra autenticitatii folclorului muzical ca o mostenire a trecutului si sa-l dam generatiei viitoare intr-o forma care sa corespunda realitatii.