Comunicate de Afaceri

Importanta Politicilor Contabile Si Sanctiuni Pentru Lipsa Lor

Incepand cu data de 1 ianuarie 2010, operatorii economici aplica Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009. Legiuitorul a impus clar obligatia persoanelor juridice de a elabora un set de politici contabile proprii, de a le supune aprobarii conducerii, de a le implementa si de a le actualiza periodic in functie de cerinte si necesitati.
Conform standardelor internationale de contabilitate (IAS- International Accounting Standards). si Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, „este necesara elaborarea unui set (manual) de proceduri de catre conducerea fiecarei persoane juridice pentru toate operatiunile derulate, pornind de la intocmirea documentelor justificative pana la finalizarea situatiilor financiare trimestriale si anuale”.
Potrivit Ordinului 3055/2009 orice societate comerciala are obligatia mentionarii in notele explicative a principalelor polititici si practici contabile. Cu toate acestea pana la schimbarea legislativa din 2011 nu exista obligatia intocmirii unui manual care sa fie aprobat de conducerea societatii comerciale. Acest Manual de politici contabile se aplica incepand cu situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar 2011.
Ca exemplu de politici contabile putem enumera:
• alegerea metodei de amortizare a imobilizarilor;
• metoda de evaluare a imobilizarilor corporale (la costul istoric sau tratament alternativ de reevaluare la valoarea de piata);
• capitalizarea dobanzii sau recunoasterea acesteia drept cheltuiala;
• alegerea metodei de evaluare a stocurilor;
• contabilitatea stocurilor prin inventarul permanent sau intermittent;
• corectarea erorilor nesemnificative;
• capitalizarea surplusului din reevaluare.
Pentru personalul cu atributii de executie din compartimentele financiar-contabile, politicile contabile reprezinta „cadrul legal” intern care trebuie respectat intocmai.
Necesitatea lor rezulta din considerente practice, din nevoia de a stabili conditiile in care se desfasoara anumite operatiuni care au impact in contabilitate si, in final, din faptul ca informatia contabila sta la baza deciziilor pe care le iau administratorii si actionarii.
SANCTIUNI
Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/13.04.2011 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991 si pentru modificarea altor acte normative incidente au fost cuprinse referinte exprese in ceea ce priveste elaborarea de politici contabile. Astfel, conform art. 41 pct. 2 lit. a) din Legea contabilitatii nr. 82/24.12.1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la aprobarea politicilor si procedurilor contabile prevazute de legislatie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 300 lei si 4.000 lei, potrivit art. 42 din aceeasi lege.
Ca urmare, elaborarea de politici contabile este obligatorie pentru toate entitatile. Ceea ce difera este nivelul de dezvoltare a acestora, in corelare cu marimea entitatii. De exemplu, in cazul entitatilor mici, care nu intentioneaza sa se dezvolte si nici sa-si schimbe obiectul de activitate in viitorul apropiat, elaborarea politicilor contabile se limiteaza la ceea ce corespunde efectiv activitatii desfasurate.
Adi Baniceru
Managing Partner
adi.baniceru@ibs-p.ro
IBS Professional Solutions
7-9 Tudor Stefan street
Bucharest, sect. 1
tel: (40) 31 420 62 47
fax: (40) 31 420 62 48
Social Media
Vezi toate articolele autorului: IBS & TAX SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare