Comunicate de Afaceri

Angajatii KFC si Pizza Hut ajuta copii de la sate sa isi continue studiile

Clujul s-a numarat printre primele orase care au raspuns la apel. Angajatii celor doua lanturi de restaurante din acest oras nu au ramas nepasatori si au ales sa puna umarul la desfasurarea programului prin organizarea unui campionat de fotbal intre echipele restaurantelor KFC si Pizza Hut din oras.
Bineinteles ca nici bucurestenii nu au ramas mai prejos! La Pizza Hut Vitan , angajatii s-au transformat pentru o zi in bucatari pentru colegii lor, iar fiecare “client” a trebuit sa plateasca un pret fix pentru produsele comandate. La Pizza Hut Baneasa, unul dintre managerii de tura s-a transformat ad-hoc in maestru cofetar si a donat toti banii stransi in urma vanzarii prajiturilor preparate de el.
Bucuria de a vedea cum gesturile lor simple pot schimba fundamental destinele unor copii aflati in dificultate i-a determinat pe acesti oameni sa vada proiectul ca pe un demers firesc, la care li s-a parut normal sa se alature.
“Din pacate nu exista prea multe astfel de ocazii, de aceea orice idee, orice initiativa in acest scop este intotdeauna binevenita” marturiseste unul dintre angajatii KFC Targu Mures. “Ma bucur ca aceasta campanie de strangere de fonduri rezista si in acest an si aduce roade bune si folositoare pentru copiii din mediul rural fara posibilitati”, afirma un altul.
Daruirea de care au dat dovada atat angajatii KFC si Pizza Hut, cat si clientii celor doua lanturi de restaurante se reflecta in sumele incurajatoare stranse pana acum: 57.000 de lei in restaurantele KFC si peste 7.700 de lei in reteaua Pizza Hut.
Lucrurile nu se vor opri insa aici. Mai sunt inca doua saptamani in care oricine paseste intr-unul dintre restaurantele KFC sau Pizza Hut din tara poate sa doneze din putinul sau pentru a schimba viata catorva sute de copii din mediul rural.
Programul “ Vreau in clasa a noua” se deruleaza pe tot parcursul lunii octombrie in retelele KFC, Pizza Hut si PHD si este organizat in colaborare cu World Vision Romania.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: On Media

Comentarii

Cauta

Categorii populare