Comunicate de Afaceri

CASA DE VINURI COTNARI ESTE ALEASA DE EXPERTII STRAINI DREPT CEL MAI BUN VIN AL ROMANIEI PENTRU 2015

In data de 22 noiembrie 2014, in organizarea Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, a avut loc ceremonia anuala de selectie a celui mai bun vin al Romaniei, VINUL DIPLOMATILOR, care, de a lungul anului 2015, va reprezenta tot ce are tara noastra mai bun in domeniul de mare tradiție al vinurilor.


Se poate aprecia ca ceremonia a devenit deja un punct central al vieții diplomatice, un moment pentru care ambasadorii se pregatesc, il așteapta si savureaza cu interes, deoarece comisia de degustare se bucura de tot ce are mai bun industria vinurilor din Romania.

La fel ca in fiecare an, comisia a cuprins cate doi diplomati din fiecare continent ce importa, in mod traditional, vinul romanesc.

In acest an, in unanimitate, comisia, sub conducerea Prof. Dr. Anton Caragea, Presedintele Director General al Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, a decis ca CEL MAI BUN VIN ROMANESC, pentru anul 2015, este creatia CASEI DE VINURI COTNARI.

Casa de Vinuri Cotnari exploateaza o plantatie infiintata in anul 2007, ce se intinde pe o suprafata de 350 de hectare.


Ca pondere in plantatie, Feteasca Neagra ocupa locul I, strugurii fiind recoltati de pe 100 de hectare. Locul II este adjudecat, la egalitate, de Busuioaca de Bohotin si Tamaioasa Romaneasca, celebre in intreaga lume pentru aromele explozive si gustul unic, intinse pe cate 75 de hectare. Feteasca Alba, soi emblematic al Romaniei si unica Grasa de Cotnari completeaza plantatia cu cate 50 de hectare.

Din aceste pamanturi extraordinare, unde se cultiva vita de vie din perioada culturii Cucuteni, (cc.3000 i Hr.) se nasc vinurile de excepție ale CASEI DE VINURI COTNARI, vinuri ce au cucerit comisia diplomatilor.

Dintre probele supuse degustarii din gamele Cotnari-Domenii si Colocviu, ale CASEI DE VINURI COTNARI, vinuri ce au cucerit inima si au deschis imaginatia degustatorilor, putem enumera: Colocviu la Paris – Busuioaca de Bohotin sec, Gama Cotnari-Domenii – Busuioaca de Bohotin demisec, Colocviu la Moscova – Grasa de Cotnari sec, Gama Cotnari-Domenii – Feteasca Neagra sec, Colocviu la Roma – Tamaioasa Romaneasca sec, Colocviu la Atena – Feteasca Alba sec, Gama Cotnari-Domenii – Tamaioasa Romaneasca demisec, Gama Cotnari-Domenii – Feteasca Alba sec.

Dupa o lunga degustare, clasamentul soiurilor a surprins pe locul III Feteasca Alba si Feteasca Neagra, pe locul II cei prezenți au apreciat aroma si gustul unicei Grase de Cotnari, iar, in final, locul I a fost ocupat de soiurile aromate Tamaioasa Romaneasca si Busuioaca de Bohotin.
In final, lista vinurilor premiate a cuprins pe locul III, singurul vin rosu din Podgoria Cotnari, Feteasca Neagra sec din Gama Cotnari-DOMENII, pe locul II cei prezenți au apreciat rara complexitate aromatica a unicei Grase de Cotnari vinificate in sec, iar in final, locul I – VINUL DIPLOMATILOR, cu nuanțe delicate de roz, arome imbietoare, gust placut și rotund ce defineste tipicitatea soiului, a fost adjudecat de COLOCVIU LA PARIS – Busuioaca de Bohotin sec.

Senatorul Ionel Agrigoroaei, membru al Comisiei de Economie, Servicii si Industrie a Senatului Romaniei, prezent la eveniment, a declarat ca in calitate de senator iesean este extrem de mandru ca dintre vinurile Moldovei, cel de la CASA DE VINURI COTNARI va fi cunoscut in intreaga lume.

CASA DE VINURI COTNARI trebuie apreciata pentru eforturile sale sustinute de promovare a soiurilor autohtone, apreciaza Prof. Dr. Anton Caragea, care a mai explicat diplomatilor prezenți ca producatorul nu ofera consumatorilor doar vinuri de o calitate exceptionala, create cu tehnologie moderna, ci foloseste si metode de vinificatie de tipul celor ce au cucerit iubitorii vinului din Lumea Noua.

Mai trebuie menționat ca echipa Casei de Vinuri Cotnari, condusa de tanarul director Victor Deleanu, reuseste sa pastreze si sa continue indelungata tradiție a vinului romanesc de calitate din podgoria Cotnari.

Astazi, suntem mandri ca vom oferi diplomatilor romani si straini, iubitorilor vinului de calitate din Romania si din intreaga lume, un vin de care putem fi mandri, un vin de excepție, VINUL DIPLOMATILOR de la CASA DE VINURI COTNARI, a concluzionat Prof. Dr. Anton Caragea
Social Media

Comentarii

Cauta

Categorii populare