Comunicate de Afaceri

Cazare la Pensiune: comunitatea turismului de pensiune in plina dezvoltare

In cadrul Proiectului s-a interactionat cu un numar de peste 3500 de actuali si viitori intreprinzatori si manageri din domeniul turismului de pensiune, activitatile constand in conferinte de motivare, cercetare, educatie antreprenoriala e-Learning, consultanta personalizata, schimb de experienta in Spania pentru antreprenorii romani, promovare educatiei antreprenoriale in emisiuni TV si promovare afaceri si rezervari online prin intermediul portalului www.cazarelapensiune.ro.

Proiectul “Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania” a fost dezvoltat pornind de la nevoile de educatie si informare identificate in acest sector in plina dezvoltare in Romania. Cercetarile dezvoltate au aratat ca exista un spirit de initiativa bine conturat si un potential economic important. Dar lipsa informatiei si a cunostintelor de management, antreprenoriat, finante, marketing si comunicare sau IT franeaza dezvoltarea turismului de pensiune si a afacerilor conexe acestuia.

Initiativa FNTM a pus bazele comunitatii turismului de pensiune din Romania prin portalul www.cazarelapensiune.ro, instrument lansat si dezvoltat in cadrul proiectului, prin intermediul caruia proprietarii de afaceri turistice isi promoveaza ofertele, iar turistii isi planifica si rezerva vacantele printr-un singur click.

Valentin Miron, vicepresedinte FNTM si managerul proiectului “Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania”, a declarat ca „idea care a stat la baza initiativei a fost schimbarea mentalitatii intreprinzatorilor prin educatie, consultanta si oferirea unui instrument complex de promovare care sa aduca impreuna pensiunile si afacerile conexe turismului de pensiune. Astfel s-a nascut comunitatea Cazare la Pensiune.”

Marius Bostan, Presedinte FNTM si profesorul modulului Plan de afacere-Cerere de finantare, a declarat ca pe parcursul proiectului “a sesizat dorinta oamenilor de a interactiona cu instrumentele noi de promovare a afacerilor, de a afla exemple de succes si experiente ale altor antreprenori“.

Intre februarie 2011 si octombrie 2013 proiectul Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania a depasit obiectivele asumate. Printre rezultatele proiectului mentionam:

- circa 1600 de beneficiari au participat in cadrul a 7 conferinte regionale motivationale si de promovare a proiectului in luna iunie 2011.
- 26 Rapoarte de cercetare si brosura “Caracteristicile unei marci in devenire – Turismul de pensiune din Romania” au fost realizate in urma desfasurarii de interviuri cu peste 700 turisti romani si straini, chestionare cu peste 5000 turisti straini, 5600 turisti romani, interviuri cu 350 manageri de pensiuni, brainstorminguri, focus-groupuri, desk-research.
- consultanta personalizata a fost oferita pentru dezvoltarea afacerilor a peste 600 de intreprinzatori si manageri de pensiuni, acordata de catre cei 14 consultanti ai FNTM si ANTREC. Peste 120 de afaceri turistice si au fost initiate de beneficiari pe perioada proiectului.
- peste 1600 de beneficiari au participat la Programul de educatie antreprenoriala si consultanta pentru intreprinzatori in turism, studiind pe platforma e-Learning, 5 module de curs Management turistic, Marketing si Promovare, Plan de afacere-Cerere de finatare, Management Financiar si IT&C si interactionand cu profesorii in cadrul Forumului si la conferinte si sesiuni de curs in format traditional.
- peste 3500 de afaceri s-au inregistrat in cadrul portalului de promovare a pensiunilor si rezervari online www.cazarelapensiune.ro, instrument in continua dezvoltare care cuprinde si o platforma B2B de interactiune intre pensiuni si furnizori de servicii conexe in domeniul turismului si peste 2000 de articole despre obiective turistice, traditii si evenimente din Romania.
- 24 de afaceri turistice de succes au fost vizitate in Spania de catre 100 beneficiari e-Learning, intreprinzatori in turism si manageri de pensiuni, care au participat la Schimbul de Experienta Romano-Spaniol in perioada februarie – martie 2013.
- Catalogul Pensiunilor din Romania 2013, cu peste 2000 pensiuni, a fost editat in limba romana si engleza si distribuit la nivel national si international.
- 7 Conferinte regionale de absolvire au fost organizate in aprilie 2013 pentru diseminarea rezultatelor proiectului.
- 5 Emisiuni TV de promovare a educatie antreprenoriale si a povestilor de succes din turismul de pensiune difuzate pe posturile TVR 1, TVR International, Money Channel si TravelMix in perioada iunie-octombrie 2013. Emisiunile i-au avut ca protagonisti pe unii dintre Antreprenorii-Model descoperiti si construiti pe parcursul proiectului.

Dintre cei mai buni cursanti ai seriei a II-a a Programului e-Learning de educatie antreprenoriala au fost alaturi de noi Ionescu Mihai Cristian din Ploiesti, Petcu Sorin din Sinaia, Onu Danut si Onu Diana din Constanta, Grosu Viorel din Braila si Sandulache Nicoleta si Vasile Robert din Bucuresti. Vorbind despre proiect si importanta educatiei in afaceri, Sorin Petcu, nou intreprinzator in turism din Sinaia, considera ca „a dobandit noi abilitati de a-si promova pensiunea, de a o pune in valoare prin intermediul cursurilor, o componenta importanta a succesului in afaceri fiind instruirea continua”.

Francisco Vargas Vinolo, presedinte ASAJA Almeria si partener in proiect, considera ca prin organizarea schimbului de experienta in Spania atat intreprinzatorii romani, cat si cei spanioli au avut de castigat printr-o cunostere mai buna reciproca a problemelor cu care se confrunta si a solutiilor identificate. Desfasurata in perioada februarie-martie 2013, activitatea a oferit ocazia celor 100 de beneficiari e-Learning, selectati in cadrul proiectului, sa viziteze afaceri turistice de succes din Spania, sa se intalneasca cu reprezentanti ai autoritatilor locale de resort sau ai organizatiilor de turism si cu activitati conexe turismului din regiunea Andalucia.

Bruno Stefan, coordonatorul echipei de marketing din cadrul proiectului, a declarat ca sondajul desfasurat in cadrul cercetarii “Caracteristicile unei marci in devenire – Turismul de pensiune din Romania” a avut ca scop identificarea ofertei pensiunilor fata in fata cu cerintele clientilor. Cercetarea a aratat foarte clar ca turistii straini sunt foarte interesati sa vina in Romania, aceasta regasindu-se in top 3 al destinatiilor preferate de turistii straini in Europa Centrala si de Est.

Din partea echipei de experti au subliniat realizarile proiectului Udma Viorel profesor Management financiar, Dinu Liviu profesor IT&C, Laura Popa coordonator central si Maria Visan vicepresedinte ANTREC.

Maria Stoian, presedinte ANTREC si partener in proiect, vorbind despre importanta promovarii in dezvoltarea turismului de pensiune, a declarat: „Sunt bucuroasa ca ANTREC Romania a fost alaturi de FNTM pe toata perioada proiectului, contribuind la formarea si la educarea acestei comunitati de antreprenori si manageri de pensiuni turistice. Un rezultat remarcabil al acestui proiect este publicarea Catalogului Pensiuni din Romania 2013, atat in limba romana cat si in limba engleza, pe care l-am prezentat cu mandrie la multe evenimente, targuri, expozitii. Catalogul constituie un instrument important pentru industria turismului romanesc, prezentand detaliat informatii despre peste 2000 pensiuni: localizare, dotari, facilitati. Rasfoind editia 2013 a Catalogului este evident ca turismul rural, ecologic si cultural, prin reteaua de pensiuni, a atins un nivel remarcabil.”

Turismul de pensiune in Europa se suprapune aproape perfect peste conceptul de „turism rural”, al „caselor/ fermelor de vacanta”, fiind un fenomen din ce in ce mai popular si chiar considerat „in tendinte” in unele tari cu larga experienta in turism, cum este de exemplu Marea Britanie, conform cercetarii “Caracteristicile unei marci in devenire – Turismul de pensiune din Romania” desfasurate in cadrul proiectului.

Investitiile in turism din ultimul deceniu in Romania au determinat aparitia unor adevarati poli turistici in segmentul pensiunilor, prin consacrarea definitiva a unor zone cu traditie, cat si prin intensificarea activitatilor turistice in zone cu potential.

Destinatia turistica est-europeana preferata de catre turistii straini care au participat la realizare cercetarii mai sus mentionate, a fost Polonia, urmata foarte aproape de Cehia, Romania si Bulgaria. Dintre elementele considerate de catre turistii straini ca fiind foarte atractive in Romania pot fi mentionate cadrul natural pitoresc si rural traditional autentic in care se regasesc pensiunile, cat si produsele naturale si traditionale preparate in pensiune.

Factorii stimulatori pentru revigorarea turismului de pensiune din spatiul european s-au regasit intr-o oferta cu un raport mai bun calitate – pret, in promovarea mai eficienta a zonelor de turism rural si in identificarea altor areale cu potential pentru turismul rural, combinata cu imbunatatirea calitatii marketingului realizat individual de pensiuni, precum si in accelerarea profesionalizarii in turismul de pensiune.
Proiectul national strategic “Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania” a fost initiat si implementat de Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri, ca lider de consortiu, in parteneriat cu Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural – ANTREC si Asociacion Agraria de Jovenes Agricultores de Almeria – ASAJA, cu cofinantare din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Comentarii

Cauta

Categorii populare