Comunicate de Afaceri

CRESTERE CU 15% A NUMARULUI DE CONTRACTE INCHEIATE SI LICHIDITATI DE PESTE 5 MILIOANE DE EURO IN SEMESTRUL I 2011

Cresterea cu 15% a numarului de contracte incheiate comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, a fost contrabalansata de inregistrarea unei cifre de afaceri de 40% din cea de la nivelul semestrului I 2010, reflectand preferintele pietei spre inchirierea de locuinte si amanarea achizitionarii.

La data de 30.06.2011, disponibilitatile companiei Impact SA au atins 5,34 milioane de EURO (37% din capitalizarea bursiera la 10.08.2011), in ciuda climatului economic nefavorabil pentru sectorul imobiliar.

In plus, obligatiile financiare totale ale Impact SA, in suma de 125 milioane lei, reprezinta sub 29% din valoarea contabila a activelor de la data de 30.06.2011, care este de 433 milioane lei. Raportand obligatiile la valoarea de piata a activelor, conform ultimelor evaluari efecuate de companiile abilitate, in trimestrul I 2011, acestea reprezinta circa 20%, din totalul de 593 milioane lei la valoarea de piata a activelor. Cifrele prezentate arata ca valoarea companiei, la zi, dupa achitarea datoriilor este de circa 100 milioane EURO (468 milioane lei).

Conform indicatorilor financiari la data de 30.06.2011 rezulta o pierdere la 6 luni cu 9% mai mare decat anul trecut la 6 luni, in ciuda cresterii cu 15% a numarului de contracte semnate.
Interesul beneficiarilor pentru produsele companiei a crescut intrucat numarul de contracte semnate in primul semestru din anul 2011 a fost de 74, cu 15% mai multe decat in aceeasi perioada din 2010, cand au fost 64.

Deoarece puterea de cumparare a beneficiarilor a scazut, dar si curajul de a-si asuma sarcina unui credit pe o durata lunga, acestia au preferat o varianta de tranzitie pusa la dispozitie de Impact SA : inchirierea. La aceasta varianta 60% au preferat optiunea de cumparare. Astfel, structura contractelor a fost diferita de cea din anul 2010, si anume 63% din contracte au fost de inchiriere (simple si cu optiune de cumparare) si 37% au fost contracte de cumparare, spre deosebire de aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost semnate 76% contracte de vanzare si 24% contracte de inchiriere.
Totusi, trebuie subliniat faptul ca 60% dintre contractele de inchiriere fiind cu optiune de cumparare in termen de 9 luni, exista un potential semnificativ de crestere a incasarilor ca urmare a exercitarii optiunii de transformare a inchirierii in contracte de vanzare intr-un orizont apropiat.

Precizam ca valorile de tranzactie de catalog ale produselor imobiliare au fost relativ constante pe parcursul semestrului 1. Dupa o usoara scadere de 1-2% in timpul iernii, au crescut cu circa 2-3% in timpul verii, ceea ce a facut ca marja bruta sa se mentina in jurul a 20% din cifra de afaceri.

Schimbarea proportiei intre contractele de inchiriere si cele de vanzare a determinat cresterea semnificativa a portofoliului de locuinte de administrat, ceea ce a dus la o usoara crestere a cheltuielilor de desfacere si administrare, de la 6,7 mil. lei in semestrul I 2010, la 7,8 mil.lei in semestrul I 2011.

Din punct de vedere al obligatiilor financiare, nu exista restante la plata creditelor sau a impozitelor si taxelor. La data de 30.06.2011, Impact SA avea de recuperat de la bugetul central si de la bugetele locale 875.000 lei TVA si circa 300.000 lei de la taxe locale achitate in plus.

In ciuda contextului economic dificil, in trimestrul II din acest an, Impact SA a lansat si 2 produse noi:

Locuinta multifuntionala Kaleidoscop 3 in 1 (http://www.greenfieldresidence.ro/kaleidoscop.php);
Casa Active Home - Solutia individuala independenta de utilitati, aplicabila pe orice teren (http://www.youtube.com/watch?v=kLtVO-9_nmo )

DESPRE IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA
Impact Developer & Contractor SA, infiintata in 1991 prin subscriptie publica, este cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Compania, care a introdus conceptul de \"ansamblu rezidential\" in Romania, a dezvoltat pana acum in 5 orase 16 zone rezidentiale pentru mai mult de 2.500 de familii care locuiesc in case si apartamente. Portofoliul este completat cu 25.000 de metri patrati de birouri si spatii comerciale, precum si de servicii de administrare complexe.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Impact Developer & Contractor

Comentarii

Cauta

Categorii populare