Gestionarea climei, la toate nivelurile - de la cel local, la cel international - trebuie astfel conceputa incat sa promoveze inovatia tehnologica si sa asigure raspandirea rapida si corecta a noilor tehnologii. Guvernele semnatare ale Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarea Climatica (UNFCCC) si Protocolul de la Kyoto recunosc importanta vitala a tehnologiei. Ele recunosc de asemenea ca tarile industrializate trebuie sa furnizeze fondurile necesare elaborarii de tehnologii curate, prietenoase fata de clima si mediu, care reprezinta de fapt factorul esential pentru evitarea nivelurilor periculoase ale schimbarii climatice, datorate activitatii umane.[1]

O evaluare a necesitatilor tehnologice facuta de UNFCCC a identificat multe tehnologii avansate care pot simultan sa reduca gazele cu efect de sera (GES), sa creasca profiturile si sa creeze locuri de munca. Beneficiile acestora sunt importante in special pentru lumea in curs de dezvoltare. Multe din aceste tehnologii exista deja, si nu este nevoie decat de punerea lor eficienta in practica. Este vorba de tehnologiile:

pentru utilizarea surselor de energie regenerabile;
pentru marirea eficientei energetice in sectoarele semnificative ale economiei (industria cimentului, a aluminiului, a otelului si altele, alaturi de sectorul transporturilor, al constructiilor si cel al bunurilor de consum);
pentru recuperarea sau prevenirea emisiilor de metan, a hidrocarburilor fluorurate si a altor gaze cu efect de sera in afara de dioxidul de carbon (CO2);
pentru imbunatatirea managementului padurilor si al solului;
pentru adaptarea la schimbarea climatica.
In plus, sunt in curs de dezvoltare numeroase tehnologii, pornind de la cele in faza de cercetare pana la cele care sunt gata pentru a fi experimentate si comercializate rapid.[2]

Transferul de tehnologie are trei componente: bunuri si instalatii; aptitudini si know-how pentru operarea si intretinerea instalatiilor; cunostinte si expertiza pentru generarea si gestionarea retehnologizarii. Incepand din 1991, diferite institutii si mecanisme de finantare - cuprinzand Centrul Global de Mediu (Global Environment Facility), Fondul Special pentru Schimbare Climatica (Special Climate Change Fund) si Fondul pentru Tarile cele mai Slab Dezvoltate ale\' UNFCCC, Fondul Multilateral (Multilateral Fund, MLF) al Protocolului de la Montreal, Protocolul privind substantele care distrug stratul de ozon, Banca Mondiala, banci regionale de dezvoltare, parteneriate internationale, programe de asistenta de dezvoltare nationala si organizatii nonguvernamentale - au promovat cu succes transferul de tehnologie catre tarile in curs de dezvoltare. Mecanismul Dezvoltarii Curate - Clean Development Mechanism (CDM) al Protocolului de la Kyoto a jucat si el un rol.[3]

1. ECONOMIA VERDE ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCA

Actiunile urgente impuse de schimbarea climatica i-au facut pe unii observatori sa atraga atentia asupra consecintelor de pe urma carora economiile vor avea de suferit. Dar prosperitatea economica si ocuparea fortei de munca se bazeaza in mod fundamental tocmai pe stabilitate climatica si ecosisteme sanatoase. Fara interventie in timp util, multe locuri de munca s-ar putea pierde datorita epuizarii resurselor, pierderii biodiversitatii, impactului dezastrelor naturale in continua crestere si altor disfunctionalitati. In acelasi timp, ocuparea fortei de munca care contribuie realmente la protectia mediului si reducerea amprentei de carbon a speciei umane ofera oamenilor un interes concret in economia verde.

Goana dupa locurile de munca „verzi” va fi un instrument economic esential pe masura ce lumea va pasi pe teritoriul nemarcat inca al edificarii unei economii mondiale cu emisii reduse de carbon. Imunizarea economiei impotriva schimbarii climatice - „impermeabilizarea climatica” (climate-proofing) - va implica investitii pe scara larga in noi tehnologii, echipamente, cladiri, si infrastructura, care vor furniza un stimulent important pentru crearea unor noi locuri de munca foarte necesare si transformarea locurilor de munca existente.[4]

Numarul locurilor de munca verzi este deja in crestere. Cele mai vizibile sunt cele din sectorul energiei regenerabile, sector care a cunoscut o expansiune rapida in ultimii ani.

Numarul actual al persoanelor angajate in industriile de producere si furnizare a energiilor regenerabile in intreaga lume se ridica la cifra estimata conventional la 2,3 milioane. In industria eoliana sunt angajati cam 300 000 oameni; sectorul instalatiilor fotovoltaice solare (PV) cuprinde un numar estimat la 170 000, iar industria termosolara, mai mult de 600 000 (aceasta cifra relativ ridicata se datoreaza productivitatii muncii scazute din China, producator-lider al sistemelor termosolare). Mai mult de un milion locuri de munca se afla in industria biocombustibililor - care cultiva si proceseaza o varietate de materii prime, transformandu-le in etanol si biomotorina.[5]

Anumite regiuni industriale care au devenit centuri de rugina, cum sunt unele zone din Vestul mijlociu al SUA sau Valea Ruhrului din Germania, au dobandit o noua vitalitate prin dezvoltarea eoliana si solara. Comunitatile rurale obtin venituri suplimentare atunci cand fermierii plaseaza turbine eoliene pe pamanturile lor. Instalarea, exploatarea si intretinerea sistemelor energetice regenerabile creeaza locuri de munca suplimentare; fiind locale prin definitie, acestea nu fac obiectul reamplasarilor. In Bangladesh, raspandirea sistemelor solare pentru uz casnic - care ar putea sa atinga cifra de un milion pana in 2015 - ar putea sa creeze in cele din urma cam 100 000 locuri de munca.[6]

Energia solara si eoliana sunt pregatite pentru a-si continua expansiunea rapida. Cu perspective investitionale favorabile, locurile de munca in sectorul energiei eoliene ar putea ajunge la cifra de 2,1 milioane in 2030, iar industria PV solara ar putea angaja pana atunci 6,3 milioane oameni.

Desi sursele regenerabile necesita un efort mai sustinut decat cele cu combustibili minerali pe care le inlocuiesc, sectorul energetic nu ia in calcul o foarte mare angajare a fortei de munca. Mult mai multe locuri de munca verzi vor putea fi eventual create prin preocuparea pentru utilaje si aparatura de uz casnic cu randamente sporite. Performanta energetica reprezinta deja un fenomen care ia amploare.[7]

Locurile de munca din domeniul constructiilor pot fi facute ecologice prin asigurarea satisfacerii de catre noile cladiri a unor standarde de performanta ridicate. Acest fapt este important in special in Asia, supusa acum unei adevarate explozii in constructii. Si adaptarea vechilor cladiri comerciale si rezidentiale in scopul eficientizarii energetice detine un imens potential de locuri de munca pentru muncitori constructori, arhitecti, ingineri, experti energetici, si altii. De exemplu, protejarea impotriva intemperiilor a 200 000 apartamente in Germania a creat 25 000 noi locuri de munca si a salvat alte 116 000 locuri existente, in perioada 2002-2004, atunci cand industria constructiilor se confrunta cu recesiunea. Asigurarea de locuinte decente si eficiente energetic in aglomerarile urbane si cartierele marginase ale oraselor lumii in curs de dezvoltare reprezinta o oportunitate fara egal pentru crearea de locuri de munca - cu conditia sa fie mobilizate resursele necesare.[8]

Industria transporturilor este punctul forte al oricarei economii moderne, dar ea are totodata si cea mai rapida crestere a emisiilor de carbon. Prin integrarea a ce e mai bun in tehnologia de producere a combustibilului se va diminua dramatic amprenta de carbon a vehiculelor. O evaluare a celor mai eficiente masini disponibile in momentul de fata sugereaza ca locurile de munca din industria auto relativ verde ar putea numara astazi cel mult 250 000 din cele aproximativ 8 milioane locuri de munca angajate direct in sectorul auto din lumea intreaga. Deci este necesar un efort concertat in directia sistemelor de propulsie mult mai eficiente si fara carbon. La fel si reproiectarea, in scopul reducerii consumului si emisiilor, a motoarelor in doi timpi foarte poluante, care sunt raspandite peste tot, in special in Asia, va crea numeroase locuri de munca.[9]

Per ansamblu, dependenta de automobile si camioane trebuie sa fie redusa. Caile ferate ofera o alternativa, desi multe locuri de munca s-au pierdut in acest domeniu in ultimele cateva decenii, ca urmare a marginalizarii transportului pe calea ferata. In Europa, locurile de munca din domeniul fabricatiei si exploatarii cailor ferate au scazut cu aproape un milion. Chiar si in China si India, locurile de munca din acest sector s-au redus de la 5,1 milioane, la 3,3 milioane intre 1992 si 2002. O revenire la transportul pe caile ferate precum si la transportul public urban ar putea crea milioane de locuri de munca. Locuri de munca bune au fost generate de aparitia sistemului rapid de transport in comun. Exista de asemenea oportunitati substantiale de munca in modernizarea autobuzelor cu motoare diesel vechi, prin sisteme de propulsie cu gaz natural comprimat (CNG) sau prin autobuze electrice hibride. In New Delhi, introducerea a 6100 autobuze CNG pana in 2009 se asteapta sa creeze un numar de 18 000 noi locuri de munca. Retelele de transport mai accesibile si nepoluante le inlesnesc oamenilor saraci din orasele tarilor in curs de dezvoltare accesul la oportunitatile oferite de piata locurilor de munca.[10]

Industriile de baza, cum sunt cele ale aluminiului, otelului/cimentului si hartiei, nu vor putea deveni niciodata cu adevarat „verzi”, deoarece ele sunt mari consumatoare de energie si puternic poluante. Dar prin cresterea randamentului, a utilizarii deseurilor si a surselor de energie alternative este posibil sa li se dea o vaga nuanta de verde. Productia secundara de otel bazata pe deseuri necesita cu pana la 75% mai putina energie de cat productia primara. In 2006, 42% din productia mondiala de otel s-a bazat pe deseuri, folosind probabil mai mult de 200 000 angajati.

In mod similar, productia secundara a aluminiului utilizeaza numai 5-10% din energie consumata de productia primara. Aproape un sfert din productia globala de aluminiu se bazeaza pe deseuri. Nu exista un numar global al locurilor de munca din acest sector, dar in SUA, Japonia si Europa el se ridica la cel putin 30 000. Industriile de ciment, celuloza si hartie au si ele un potential verde similar, dar ca si industria aluminiului, au un numar redus de angajati.[11]

Numarul locurilor de munca din lumea intreaga din domeniul reciclarii si refabricarii este o alta necunoscuta. In SUA acesta este estimat la mai mult de un milion.

Cu o rata mai ridicata a reciclarilor, Europa vestica si Japonia pot sa spere la un numar mai mare de locuri de munca in acest sector. In tarile in curs de dezvoltare, reciclarea hartiei este facuta adesea de o retea neoficiala de colectori de deseuri, organizata uneori in cooperative, in scopul imbunatatirii conditiilor de munca si de plata. Locurile de munca și sursele de venituri in aceste actiuni de reciclare comunitare neoficiale sunt dificil de documentat; in Cairo, societatea Zabbaleen s-a bucurat de o atentie internationala deosebita. Considerata ca avand un numar de 70 000 membrii, se estimeaza ca ea recicleaza 85% din totalul materialelor colectate. Brazilia este considerata ca avand in jur de 500 000 locuri de munca in sectorul reciclarilor. China, cu un nivel estimat la 10 milioane locuri de munca, sta cel mai bine printre toate tarile din zona.[12]

Pentru multe tari in curs de dezvoltare, grija cea mai mare o constituie viitorul agriculturii si industriei forestiere, care adesea sunt inca raspunzatoare pentru majoritatea locurilor de munca si mijloacelor de existenta. Micile ferme sunt mai degraba gospodarii de punere in practica a cunostintelor si de munca fizica intensiva, care folosesc mai putina energie si mai putine resurse chimice decat fermele agroindustriale. Dar fermele relativ durabile ale micilor agricultori au fost strivite de plantatiile intens mecanizate si tratate cu pesticide, de recoltele specializate, liberalizarea comertului sau puterea lanturilor de aprovizionare si desfacere globale. Agricultura organica este inca limitata, desi se extinde. Bazata mai mult pe munca fizica intensa decat agricultura mecanizata, ea poate deveni in viitor o sursa pentru locuri de munca verzi suplimentare. Un studiu efectuat in Marea Britanie si Irlanda a aratat ca fermele organice au angajat cu o treime mai multi lucratori echivalenti cu norma intreaga decat au facut-o fermele conventionale.[13]

Eforturile de impadurire si re-impadurire, precum si mai buna administrare a ecosistemelor critice ar putea sustine financiar mai mult de un milion de oameni a caror existenta depinde de paduri adesea prin produse forestiere altele decat cheresteaua. Plantarea copacilor creeaza un mare numar de locuri de munca, cu toate ca ele sunt adesea sezoniere si prost platite. Sistemele agroforestiere - care combina plantarea copacilor cu agricultura traditionala - ofera mediului beneficii importante, inclusiv fixarea carbonului. S-a demonstrat ca acestea asigura hrana sau combustibilul si creeaza locuri de munca si venituri suplimentare pentru micile ferme. Cam 1,2 miliarde oameni depind intr-o oarecare masura de sistemele agroforestiere.[14]

Solutionarea bolilor de mediu acumulate in trecut si imbunatatirea capacitatii de a face fata schimbarii climatice deja inevitabile ofera un potential ridicat de locuri de munca. Realizarea infrastructurii de adaptare atat de necesare, ca de exemplu barierele in calea inundatiilor, care sa protejeze comunitatile de evenimente climatice extreme, abia a inceput, dar fara indoiala va angaja un mare numar de oameni, chiar daca numai temporar. Activitati precum terasarea terenurilor sau reabilitarea zonelor umede si a padurilor de coasta sunt activitati intensive din punct de vedere al manoperei. Eforturile depuse pentru a evita ca degradarea mediului sa afecteze terenurile cultivabile si pentru a adapta agricultura la schimbarea climatica, prin sporirea eficientei consumului de apa, prevenirea eroziunilor, plantarea copacilor, utilizarea culturilor verzi de conservare a solului, reabilitarea terenurilor agricole si a pasunilor degradate, pot de asemenea sa asigure mijloacele de trai necesare populatiei rurale.

Asadar potentialul de locuri de munca verzi este imens. Dar o mare parte din acest potential nu va fi materializat fara investitii masive si sustinute in sectoarele public si privat. Sunt necesare programe de cercetare si dezvoltare pentru a ne indrepta in mod decisiv spre tehnologia curata, materiale si energii eficiente, si practici de dezvoltare a unor locuri de munca durabile, ca si spre restaurarea mediului inconjurator sau adaptarea climatica.

Guvernele trebuie sa stabileasca un cadru politic ferm si previzibil pentru a inverzi toate aspectele economiei, avand la dispozitie obiective si dispozitii obligatorii, stimulente acordate mediului de afaceri, politici fiscale si subventii. Devine de asemenea important si decisiv sa se dezvolte forme inovative ale transferului de tehnologie nepoluanta pentru a propaga metodele verzi in ansamblul lumii, la nivelul si viteza necesare evitarii schimbarii climatice. Dezvoltarea tehnologiilor de cooperare si a programelor de schimb de tehnologie ar putea contribui la accelerarea procesului de generalizare a celor mai bune practici.

Pentru a putea asigura necesarul de personal calificat de care este din ce in ce mai multa nevoie, devine cruciala o expansiune a programelor de educatie ecologica, pregatire, formare profesionala si dezvoltare a aptitudinilor intr-o gama larga de profesii. Anumite ocupatii implica cunostinte stiintifice si aptitudini tehnice sofisticate. Dar dezvoltarea locurilor de munca verzi trebuie sa ofere oportunitati unei mase largi de muncitori, inclusiv celor ce s-au aflat prea adesea in situatii neprivilegiate.

Tranzitia catre un viitor cu emisii de carbon reduse va implica schimbari majore in modelele ocupaționale si competentele profesionale. Industriile extractoare de materii prime si cele intensiv energetice sunt cele care vor resimti cel mai mare impact, iar regiunile si comunitatile puternic dependente de ele se vor confrunta cu consecinte serioase. Ele vor avea nevoie de o asistenta dinamica si sustinuta in diversificarea bazei economice, crearea de locuri de munca, surse de venituri alternative, si dobandirea de noi competente profesionale. Astazi, o astfel de „tranzitie” ramane o notiune teoretica.

Locurile de munca verzi trebuie sa fie locuri de munca decente - oferind salarii bune si siguranta venitului, conditii de munca sigure, demnitatea in munca si drepturi ale angajatilor adecvate. In prezent, din pacate, lucrurile nu stau intotdeauna asa. Munca in unitatile de reciclare este adeseori precara, implicand serioase riscuri privind sanatatea ocupationala si generand adesea un venit mai mic decat cel necesar traiului zilnic, ca in cazul celor 700 000 muncitori din sectorul reciclarii electronicelor din China. Dezvoltarea culturilor pentru biocombustibili, ca de exemplu plantatiile de trestie de zahar si de palmieri de ulei din tari ca Brazilia, Columbia, Malaiezia, si Indonezia, implica adesea munci excesiv de grele, prost platite, expunerea la pesticide si opresiunea lucratorilor. De asemenea, expansiunea plantatiilor de biocombustibili i-au condus uneori pe oameni departe de gospodariile lor, subminand astfel mijloacele de existenta ale comunitatilor rurale.[15] www.coment.ro

Aceste aspecte ingrijoratoare scot in evidenta nevoia ca locurile de munca durabile sa fie bune nu numai pentru mediul inconjurator, dar si pentru angajati. O economie care sa reconcilieze aspiratiile omului cu limitele planetei este in continuare eminamente posibila.

2. SECURITATEA UMANA ȘI SECURITATEA MEDIULUI

In cadrul unei actiuni de protectie contra schimbarii climatice, membrii miscarii de aparare a drepturilor populatiei indigene din Nigeria au incercat sa inchida activitatea platformelor de foraj marin din delta Nigerului. Ecologistii ecuadorieni si-au riscat viata protestand fata de constructia unui oleoduct care urmeaza sa traverseze jungla amazoniana, adapostul populatiilor Quichua, Shuar si Achuar. Mai mult de 200 fermieri din 20 tari au marsaluit in Bali, Indonezia, in timpul unei reuniuni a Natiunilor Unite, pentru a cere ca problema hranei sa fie luata in seama ca prioritara pe agenda de lucru.[16]

Acestea sunt doar trei dintre multe initiativele pornite de jos, care se ivesc pretutindeni in lume, o lume care cere guvernelor si opiniei publice sa se mobilizeze pentru a infrunta fatis provocarea adusa de schimbarea climatica. Alegand sa procedeze astfel, majoritatea celor care se implica afirma ca printre drepturile omului se numara si cel de a beneficia de un mediu inconjurator curat, in care accesul la resursele naturale esentiale sa nu fie ingradit. Multe dintre aceste voci sustin participarea comunitatilor marginalizate in cadrul negocierilor ONU privind clima. Desi agendele de lucru ale acestor grupari difera de multe ori, toate fac parte din acel front comun, ascendent, plin de initiative, care cere ca schimbarea climatica sa fie luata in seama ca o problema ingrijoratoare, subliniind in acelasi timp inechitatea in modul in care unii suporta mai mult si mai greu consecintele schimbarii climatice globale si incercand sa aduca problema in termeni de drepturi ale omului.

Aceste grupari emergente au tendinta de a se organiza singure si de a cauta sa iasa in fata mai curand prin actiuni mediatizabile, decat prin studii stiintifice. De obicei, se auto definesc ca „marginalizati economic”, „defavorizati” sau „saraci”. Subzistenta multora dintre membrii lor depinde in mare masura de sectoare legate foarte sensibil de problema mediului inconjurator, de exemplu agricultura, silvicultura, pescuitul. Altii sunt membri ai unor sindicate care urmaresc oportunitati alternative de angajare in cadrul unei economii tot mai „verzi”, sau sunt pur si simplu persoane preocupate de viitorul lor.

Controversele locale privind echitatea se intalnesc la nivel international cu mai profunda constientizare privind faptul ca degradarea accelerata a mediului inconjurator, disparitia unor specii, schimbarea climatica, toate ameninta drepturile omului si exacerbeaza inegalitatile socio-economice. Conform unui recent raport al Programului de Dezvoltare al Natiunilor Unite, schimbarea climatica „creste riscurile si intensifica vulnerabilitatile cu care se confrunta persoanelor sarace, aducand si mai multe greutati in calea capacitatii acestora de a face fata problemelor”.[17]

Primul Summit dedicat „echitatii climatice” a avut loc la Haga, in Olanda, in noiembrie 2000, concomitent cu cea de a VI-a Conferinta a Participantilor la Conventia Cadru a ONU privind Schimbarea Climatica (UNFCCC). Mai mult de 500 lideri neguvernamentali din Asia, Africa, America Latina si America de Nord au reusit sa creeze punti de legatura care sa depaseasca granitele si tematica gruparilor proprii. Retelele locale si internationale au fuzionat, punand temelia unei miscari globale care sa abordeze schimbarea climatica.[18]

Membrii unor coalitii internationale - cum ar fi cei ai Indigenous Environmental Network, World Rain- forest Movement, Oilwatch International sau Friends of Earth International - s-au aliat pentru a elabora principiile initiale ale miscarii si pentru a organiza activitati, in paralel cu agenda oficialitatilor, fie culturale, fie de mobilizare a oamenilor. „Afirmam ca schimbarea climatica este o problema a drepturilor. Ea ne afecteaza viata, sanatatea, copiii si resursele naturale. Vom fauri aliante care sa depaseasca frontierele dintre popoare, infruntand provocarea, gasind solutii potrivite si suport pentru o dezvoltare durabila”, s-a declarat cu ocazia acestui summit.[19]

In plus, coalitii internationale specifice au prezentat in nume propriu declaratii, pe marginea unor probleme specifice. Grupurile „indigene” au colaborat la elaborarea Primei Declaratii Internationale a Forumului Popoarelor Indigene privind Schimbarea Climatica, cerand crearea unui fond „de adaptare” care sa asigure finantare pentru grupari locale, precizand si cerinta includerii localnicilor la toate nivelurile de luare a deciziilor in cadrul UNFCCC. Miscarea World Rainforest a prezentat Declaratia de la Muntele Tamalpais, cerand reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de sera si incetarii includerii plantatiilor de copaci drept „colectoare de carbon” in cadrul Mecanismului de Dezvoltare Curata al Protocolului de la Kyoto. Potrivit declaratiei, „a permite arderea combustibililor fosili prin finantarea plantatiilor de copaci care sa „absoarba „dioxidul de carbon ar duce la extinderea amprentei ecologice si sociale a celor bogati, accentuand inechitatile sociale deja existente.” Ca strategie alternativa, Declaratia sugereaza comunitatilor locale sa-si gestioneze mai bine ecosistemul forestier.[20]

Miscarea pentru echitate climatica a crescut si s-a dezvoltat, pe masura ce grupuri din societatea civila in intreaga lume isi integreaza obiectivele de protectie a climei pe agenda lor strategica. La cea de a XIII-a Conferinta a Participantilor UNFCCC, tinuta in Bali, in decembrie 2007, un spectru larg de grupari militante au organizat demonstratii in strada, conferinte de presa si manifestari educationale adiacente. Un Forum Climatic al Tinerilor Lideri Asiatici a reunit 35 tineri provenind din 14 tari, pentru a alcatui un plan de actiune, prezentat oficial la conferinta.[21]

Fermieri din toata lumea au umplut strazile, afisand steaguri si afise multicolore, indemnand la o agricultura locala la scara mica, durabila, ca alternativa la agricultura industriala. „Agricultura durabila va vindeca pamantul”, s-a afirmat. Activistii de la Oilwatch International au cerut redirectionarea finantarii de la folosirea combustibililor fosili catre sustinerea tehnologiilor noi de obtinere a energiei regenerabile, ecologice. Multi dintre cei prezenti au hotarat sa infiinteze o coalitie numita Clean Justice Now!, cerand natiunilor industrializate sa implementeze masuri drastice de reducere a poluarii, sa-si majoreze substantial aportul financiar pentru programe de adaptare in tarile in curs de dezvoltare, si sa sustina programe care sa promoveze controlul comunitatilor asupra energiei, padurilor si apei.[22]

Evaluarea impactului pe care il au aceste miscari pentru „echitate climatica”, atat la nivel local cat si international, poate fi dificila deoarece aceste grupuri participa in afara unor conferinte internationale, nu au drept de vot sau putere de decizie in cadrul oficial, ele folosind aceste conferinte pentru a stabili noi aliante sau a face planuri de viitor. Principiile fundamentale care le indruma - echitatea climatica, participarea egala si drepturile omului - joaca un rol marginal pe agenda celor care, in lume, decid politicile in privinta schimbarii climatice. UNFCCC, de pilda, nu face nicio referire la drepturile omului.[23]

Aceste principii cheie incep sa iasa la iveala prin activitatea organizatiilor nonguvernamentale (ONG-uri), prin unele structuri ONU sau prin alte organizatii interguvernamentale. Organizatii umanitare internationale precum ActionAid, Christian Aid sau Tearfund au dezvoltat campanii legate de clima vizand echitatea si drepturile omului, actionand deseori ca punti de legatura intre comunitatile slab reprezentate si oficialitati. ONU integreaza din ce in ce mai mult preocuparile acestor grupari indigene, in programul privind schimbarea climatica. Conform unui recent raport ONU „preocuparea comunitatilor indigene de a integra drepturile lor sociale, politice sau economice si aspiratiile lor in viitoarele strategii de dezvoltare trebuie luata in serios, astfel incat sa se abordeze problemele lor respectandu-se acele drepturi si culturi, iar supravietuirea si bunastarea lor sa fie protejate”. La mijlocul lui 2008, Banca Mondiala a initiat un program care asocia drepturile omului si schimbarea climatica, axandu-se pe dezvoltare de politici si proceduri care sa usureze impactul schimbarii climatice si sa reduca vulnerabilitatea celor mai afectati, printr-o abordare bazata pe drepturile lor.[24]

Mai mult, miscarile pentru „echitate climatica” colaboreaza strans cu ONG-uri care inglobeaza principiile miscarii in propuneri inaintate secretariatului UNFCCC. De exemplu, Tearfund a inaintat un plan care priveste implicarea comunitatii locale in situatii de calamitate si de reducere a riscului acestor evenimente prin anticiparea lor. The Global Forest Coalition a prezentat un proiect privind nevoia de a implica populatia locala in luarea de decizii privind politicile de reducere a emisiilor poluante, in contextul defrisarilor din tarile in curs de dezvoltare. Climate Action Network a cerut guvernelor sa initieze un dialog constructiv in problema ajutorarii celor mai vulnerabili fata de vreo calamitate naturala. Desi membrii de rand ai acestor comunitati marginalizate nu au loc la masa oficiala a negocierilor, ei au reusit totusi sa se faca auziti acolo, datorita mai influentelor voci ale ONG-urilor, care colaboreaza strans cu cei care au puterea de decizie.[25]

CONCLUZII

Trecerea catre o economie verde, bazata pe emisii de carbon scazute și pe tehnologii nepoluante este esențiala pentru toate natiunile in curs de dezvoltare, nu doar pentru economiile puternice sau cele in curs de afirmare. Problema schimbarii climatice nu poate fi rezolvata fara participarea tuturor tarilor, industriale si in curs de dezvoltare. In timp ce profitul cel mai mare pentru banii alocati poate fi obtinut prin focalizarea pe sectoarele majore sau a celor emergente, celelalte tari in curs de dezvoltare investesc si ele in infrastructura pentru progresul economic. Daca sunt ignorate, emisiile lor vor reduce realizarile obtinute de ceilalti. De asemenea, unele industrii ineficiente din punct de vedere energetic ar putea migra catre tarile care nu au reglementari severe de mediu sau programe de atenuare a schimbarii climatice. Includerea fiecarei tari in activitatile de limitare cantitativa a emisiilor, prin intermediul economiei verzi este calea cea mai sigura de a asigura scaderea emisiilor GES-si protectia impotriva cresterii lor.

Un avantaj al tuturor acestor considerente pentru implementarea economiei verzi este ca tarile in curs de dezvoltare pot sa inceapa cu obiective de investitii initial modeste, pe care apoi sa le intareasca pe parcurs. Cu mai multa incredere in sistem, tarile receptoare vor veni in continuare cu obiective mai ambitioase, iar donatorii vor asigura in schimb mai multe fonduri. In loc de a lasa obtinerea perfectiunii sa devina inamicul eficientei, mai bine sa se implementeze un sistem capabil de progres imediat si care sa fie consolidat pe parcurs. Aceasta a fost abordarea de succes a Protocolului de la Montreal: „porneste si consolideaza”. Asadar UNFCCC trebuie sa fie imediat de acord cu obiectivele si fondurile alocate indeplinirii lor, si apoi sa inceapa negocierile pe cele cateva detalii ramase in disputa, astfel incat guvernele sa ajunga la o solutie functionala in 2009. In general, drumul inainte ar trebui sa aiba ca tinta demararea imediata a investitiilor privind transferul de tehnologie nepoluanta pentru combaterea schimbarii climatice, acolo unde exista deja un consens, si apoi aceste investitii sa fie consolidate pe masura ce se ajunge la un acord ulterior.
www.infospecialconsulting.ro
Echipa InfoSpecialConsulting ofera consultanța pentru realizarea oricarui tip de proiect științific: lucrari de licența, lucrari de disertație, referate, studii de caz, etc.