Comunicate de Afaceri

MURMUR a deschis primul magazin individual în România. Vânzări record în magazinul din Promenada Mall din Capitală deschis la finalul lunii decembrie

MURMUR, brandul românesc de modă creat în 2011 de designer-ul Andreea Bădală și preferat de vedete internaționale precum Madonna sau Lady Gaga marchează o lună de la deschiderea primului său magazin individual în Promenada Mall cu vânzări peste așteptări. Inaugurat pe 20 decembrie 2023, magazinul a devenit în mai puțin de o lună un punct de atracție, generând vânzări de 30.000 de euro în doar câteva zile de la deschidere. Magazinul individual din Promenada Mall vine în completarea canalelor de vânzare existente ale brandului - showroom-ul și platforma online - și reprezintă un pas important în apropierea brandului de clientela sa.

„Deschiderea magazinului MURMUR în Promenada Mall ne apropie și mai mult de clienții noștri, existenți sau viitori. Am fost extrem de plăcut impresionată să aflu că aproape toți cei care ne-au vizitat în noul magazin știau despre noi și erau curioși să ne descopere. Păstrăm și aici atenția la dorința de explorare a clientelor, la gradul de curaj pe care vor să îl depășească alegând fie o piesă memorabilă, fie o ținută office with a twist. Chiar dacă rata de conversie a fost extraordinară ceea ce contează pentru noi este ca toată experiența să fie memorabilă și clienta să ne păstreze în wishlist și să revină atunci când este pregătită”, a declarat Andreea Bădala, Founder & Creative Director MURMUR.

Sub direcția creativă a lui Adeline Bădescu, magazinul individual MURMUR este inspirat din glamour-ul Hollywood-ului și combină elemente care amintesc de atmosfera covorului roșu prin cromatică și lumini tip paparazzo pentru ca fiecare femeie să se simtă sub lumina reflectoarelor, vedetă în exprimarea propriei feminități. Vitrinele magazinului sunt gândite să reflecte spiritul MURMUR, aducând în prim plan produsele purtate de celebrități precum Madonna, Dua Lipa sau Paris Hilton, iar spațiul de probă oferă clienților o experiență intimă și personalizată, permițându-le să se descopere și să interacționeze cu brandul la un nivel mai profund.

Recognoscibilitatea brand-ului și design-ul spectaculos au atras zilnic, încă de la deschidere, zeci de persoane care au făcut achiziții totale în valoare de 30.000 de euro în doar câteva zile de la deschidere.

„Succesul MURMUR în Promenada Mall ne bucură în mod deosebit. Ne-am dorit să îi avem aici în primul rând pentru calitatea deosebită a produselor, curajul de a inova încontinuu și ambianta unică din acest magazin, atribute foarte importante pentru clienții noștri.  Susținerea brandurilor românești îndrăznețe, care duc industria de fashion la următorul nivel, rămâne una dintre prioritățile noastre și un alt motiv care a stat la baza parteneriatului dintre Promenada și MURMUR”, a adăugat Roxana Baias, Head of Group Marketing NEPI Rockcastle.

Preferințele de achiziție au reflectat diversitatea clientelor și a nevoilor, alegând de la piese de ocazie sofisticate - cum sunt body-urile și bustierele „Sculpt” purtate de vedete, la piese casual versatile, potrivite oricărui tip de eveniment. Dat fiind specificul lunii decembrie, s-au remarcat tendințele pentru cadouri speciale și ținute "back to work" - toată gama de cămăși, piese din stofă și costume elegante.

Despre MURMUR

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

Website oficial: www.murmur.ro

Pagina de Instagram: @murmurclothing

Pagina de Facebook: www.facebook.com/MurmurClothing

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Cauta

Categorii populare