Comunicate de Afaceri

Util SPC anunță lansarea noului site de companie

Util SPC, cel mai important distribuitor de utilaje și echipamente de intralogistică din sudul României, aflat în top 5 distribuitori la nivel național, anunță lansarea oficială a noului website de companie, www.utilspc.ro.

Noul website se remarcă printr-o structură logică ușor de parcurs, prin informații mult mai detaliate despre produsele prezentate și printr-o abordare mult mai prietenoasă a conținutului. La realizarea noului site s-a ținut cont de feedbackul primit de-a lungul timpului de la utilizatori, dar și de noile trenduri din industrie, care se îndreaptă tot mai mult către o experiență digitală completă.

Cumpărătorul de azi din domeniul utilajelor și echipamentelor de intralogistică se îndreaptă tot mai mult spre o experiență de tip click-and-buy, cel puțin în privința echipamentelor mai puțin sofisticate, cum ar fi transpaleții manuali, acumulatorii sau anvelopele. De aceea situl de companie este acum perfect integrat cu magazinul online al companiei, Util123.ro, pe care utilizatorii pot găsi prețurile actualizate și pot comanda direct online ceea ce îi interesează, inclusiv un transpalet manual sau un transpalet electric cu catarg, anvelope pline, acumulatori.

Noul website acordă o importanță deosebită și noului ambasador de brand, Șerban Pavlu, care reprezintă începând cu 2022 imaginea companiei. Companie cu acționariat 100% românesc, cu acționari de tip self-made, care au intrat în această afacere la începutul anilor 2000, fără să aibă o experiență deosebită în domeniu, Util SPC se regăsește în imaginea lui Șerban Pavlu, un actor român de succes, provenit dintr-o familie de intelectuali fără legătură cu lumea teatrului și care și-a construit cariera prin forțe proprii și pe baza propriului talent aproximativ în aceeași perioadă în care a avut loc și creșterea și  dezvoltarea Util SPC.

Acesta este al cincilea facelift al site-ului de companiei, Util SPC fiind una dintre primele companii de profil din România care a avut un site web, încă din anul 2003.

În 2021 compania giurgiveană a înregistrat o cifră de afaceri de peste 75 milioane RON, cu un profit net de peste 8,6 milioane RON, și a ajuns la peste 80 de angajați. Util SPC este în acest moment distribuitor oficial pe piața din România pentru utilaje Crown și Hyundai (divizia de „material handling”) și distribuitor principal pentru utilaje Hangcha, cel mai mare furnizor de tehnologii pentru intralogistică din China. Compania are puncte de lucru la nivel național, în zece orașe, cele mai importante dintre acestea fiind Giurgiu, Târgu Mureș (Acățari) și Bacău, unde sunt prezente și depozitele de utilaje și echipamente.

Pentru mai multe amănunte:

- coordonator marketing: Lucian Sârbu
- email: marketing /at/ utilspc.ro
- web: www.utilspc.ro

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Andamira Prestcom

Comentarii

Cauta

Categorii populare