Comunicate de Afaceri

Lucrare stiintifica realizata in cadrul proiectului Pol CREVIS - premiata in cadrul Conferintei internationale privind e-sanatatea si Bioingineria

Proiectul de cercetare-dezvoltare „Platforma de bio-monitorizare a parametrilor vitali in operarea infrastructurilor critice”, implementat de ASESOFT Technologies in cadrul Polului de Competitivitate CREVIS are ca principala forta de cercetare o echipa mixta, formata din echipele de cercetare ale partenerilor de cercetare Universitatea Politehnica Bucuresti, Wing Computer Group si Asesoft International, precum si din specialisti proprii ai beneficiarului ASESOFT Technologies.
Un grup de lucru din cadrul echipei mixte de cercetare a sintetizat o parte din rezultatele obtinute in cadrul proiectului, intr-o comunicare stiintifica prezentata la cea de-a 5-a editie a Conferintei Internationale privind e-sanatatea si Bioingineria – EHB 2015, desfasurata la Iasi in perioada 19-21 noiembrie a.c.
Conferinta, la a carei editie actuala au participat numerosi cercetatori romani si straini de mare prestigiu stiintific si academic, are ca scop promovarea sistemelor de e-sanatate si a bioingineriei medicale.
Editia actuala a fost dedicata prezentarii si promovarii celor mai noi concepte si tehnologii avansate, atat hardware cat si software, in domeniile emergente de e-sanatate, dispozitive si instrumentatie medicala, prelucrarea biosemnalelor si a imaginilor medicale, informatica medicala, biomecanica, biomateriale, biotehnologii, fizica medicala, management al asistentei medicale, educatie si tehnologii de invatare, reabilitare si tehnologii asistive.
Echipa de cercetare a delegat grupul de lucru format din cadre didactice si studenti din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti, respectiv dnii. Radu-Ion Ciucu, George Calin Seritan, Daniel-Andrei Dragomir, Costin Cepisca si Felix-Constantin Adochiei, sa elaboreze si sa prezinte in cadrul conferintei EHB 2015, Studiul „Metode de generare a ECG pentru testarea si intretinerea monitoarelor cardiace”.
Valoarea rezultatele obtinute in procesul de cercetare si prezentate in lucrare a fost recunoscuta si apreciata de comitetul international de evaluatori. In consecinta, lucrarea a obtinut Mentiunea speciala dedicata Tinerilor Cercetatori, in cadrul Conferintei Internationale privind e-sanatatea si Bioingineria – EHB 2015.
Lucrarea stiintifica premiata prezinta metode liniare, non-liniare si dinamice de generare a ECG avand ca parametrii traiectoria si pozitionarea undelor, amplitudinea unghiurilor, curbele, frecventa respiratiei, pulsul. Generatorul ECG poate fi utilizat pentru testarea ritmului cardiac, calibrarea echipamentului ECG, testarea echipamentelor medicale precum si pentru a contribui la cresterea performantei algoritmului de diagnosticare. Rezultatele prezentate in lucrare includ solutii inovative ce pot fi utilizate cu succes pentru bio-monitorizarea parametrilor vitali ai personalului implicat in operarea infrastructurilor critice.


Despre Polul de Competitivitate CREVIS

CREVIS are ca obiectiv cresterea productivitatii economice, in sectorul infrastructurilor critice si al serviciilor adiacente acestora, prin realizarea unui centru de cercetare-dezvoltare. In cadrul acestui centru vor fi folosite tehnici inovative de realitate virtuala si augmentata, impreuna cu tehnici de monitorizare pentru asigurarea obiectivelor izolate din infrastructurile critice din Romania, a mentenantei acestora si a instruirii personalului destinat deservirii operationale si interventiei asupra acestor obiective.
Proiectul este cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, in cadrul Programului Operational Sectorial ,,Cresterea Competitivitatii Economice”.

Mai multe informatii sunt disponibile la: http://www.crevis.ro/.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: INSOFT Development&Consulting

Comentarii

Cauta

Categorii populare