Biz lansează Biz Germania, un nou număr de colecție Biz World

Biz, prima revistă de business a României, a lansat numărul special Biz Germania, parte din proiectul Biz World, cel mai amplu și complex demers jurnalistic românesc realizat în afara granițelor. Pentru pregătirea acestuia, echipa editorială a mers, timp de o săptămână, în Berlin, Stuttgart, München, Bonn, Frankfurt și Hamburg.
După ce a făcut înconjurul lumii și a aterizat pe patru continente și în 17 țări, Biz World a revenit în Germania, motorul economic al Europei și centrul financiar al Uniunii Europene, într-un moment al alegerilor cruciale pentru viitorul acestei țări dar și al continentului. Este pentru a doua oară când proiectul Biz World se desfășoară în Germania, după ediția de succes din 2014.
„Am făcut un tur de forță și, într-o săptămână, am căutat să adunam cât mai multe informații și povești relevante pentru Romania. Biz Germania este o dovadă că jurnalismul realizat cu responsabilitate și pasiune este important pentru viitorul economiilor sănătoase, iar brandurile puternice sunt primele care înțeleg că informarea corectă și profesionistă devin o investiție în viitor”, declară Marta Ușurelu, owner Biz.
Coperta Biz Germania a fost aleasă dintre cinci propuneri creative, care au primit voturile cititorilor Biz pe rețelele sociale. Aceasta ilustrează Poarta Bradenburg văzută ca un document Excel.
„Am pornit spre Germania cu gândul la precizia și seriozitatea care caracterizează această țară și am întâlnit căldura și ospitalitatea unor oameni extraordinari, care ne-au primit cu brațele deschise, ne-au împărtășit poveștile lor de business, cultură și creativitate și ne-au dat speranțe pentru un 2025 bun, în ciuda semnelor nu tocmai favorabile de la începutul acestui an. Vă invităm să descoperiți în acest număr o nouă Germanie, altfel decât o știați, dar la fel de impozantă și importantă pentru Europa și pentru România”, transmite Gabriel Bârligă, redactor șef Biz.
Revista Biz Germania este disponibilă din această săptămână, însoțită de un cadou Melitta, pentru abonați și în rețelele de distribuție Inmedio, cafenelele 5toGo selecționate, McCafe, City Hub, Maastricht School of Management, Impact Hub și în benzinăriile OMV și Petrom. Ediția tipărită este completată cu articole publicate exclusiv online și analize ample în secțiunea dedicată https://www.revistabiz.ro/biz-germania.
Biz Germania este un proiect Biz, unic în lume, powered by Melitta, având strategic partners Beiersdorf, Kaufland, Mercedes Benz, Penny, Porsche, Weihenstephaner și Tuborg România.
Începând din 2011, Biz World ia pulsul schimbărilor la nivel mondial în centrele de putere politică şi economică ale lumii. Într-o abordare inedită și curajoasă, caracteristică primei reviste de business a României, redacția Biz se mută timp de o săptămână în locurile care contează în dinamica globalizării și dau tonul tendințelor care ne modelează viitorul.
După lansarea primului număr Biz din 2025, evenimentele care reunesc profesioniștii și dau tonul în mediul de afaceri din România vor debuta pe 7 martie, când are loc conferința Extraordinary Women. Lista completă a evenimentelor de business Biz din 2025 poate fi consultată la adresa revistabiz.ro/evenimente.