Comunicate de Afaceri

Cea de a doua editie a Festivalului International de Teatru Fest(in) pe Bulevard incepe in acest weekend

Festivalul International de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara si finantat de Primaria Municipiului Bucuresti, Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Ministerul Culturii, avand si sprijinul UNITER, va avea loc in perioada 11–18 octombrie 2014. In cadrul acestui eveniment, in cele doua sali ale Teatrului Nottara si in teatrele partenere, se vor juca o serie de productii ale unor trupe din tara si din strainatate, precum si patru spectacole marca Nottara, dintre care trei vor intra in competitie.

„Pentru ca teatrul nu este apanajul elitelor, am adunat laolalta productii pentru toata lumea, incercand sa nu facem concesii prostului-gust, vulgaritatii, trivialitatii. Asa cum sta bine unui festin teatral, avem reprezentatii spumoase, care starnesc hohote de ras, precum si productii crude, puternice, cu subintelesuri filosofice. Avem muzica, dans si... surpriza: vom iesi in strada pentru a va intampina, pe toti, cu un pahar de vin!
Intr-un cuvant, vrem sa va aratam intreaga noastra recunostinta, poftindu-va la un adevarat FESTIN de teatru pe Bulevard!” (Marinela Tepus,
Directorul Teatrului Nottara)

Ca si anul trecut, spectacolele sunt impartite in doua sectiuni. Prima, cea competitiva, denumita \"Mici crize... si electorale\", va contine spectacole care au ca tema criza, un subiect de maxima actualitate; criza de orice tip: economica, sociala, politica, sexuala sau de identitate, precum si cea electorala, resimtita cu precadere in acest an. Printre acestea se numara: \"Panica\", de Mika Myllyaho, regia: Theodor-Cristian Popescu (Productie a Teatrului Nottara, Bucuresti), \"Carne\", de Viliam Klimacek, regia: Jan Fric (Productie a Studio Rubin, Praga), \"Brad de Craciun la familia Ivanov\", de AI. I. Vvedenski, in regia lui Andras Urban (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca), \"Titanic Vals\", de Tudor Musatescu, regia: Alexandru Dabija (Productie a Teatrului Odeon, Bucuresti) si ultimul spectacol al teatrului gazda, \"Noul locatar\", de Eugene Ionesco, in regia lui Gabor Tompa.

Si anul acesta Teatrul Nottara a produs un spectacol special pentru festival si anume \"Poker Face\", in regia Adelei Bitica, dupa textul unui dramaturg ceh contemporan, Petr Kolecko. Piesa aduce in prim plan un eveniment important din istoria recenta, Revolutia de catifea – moment care a provocat crize si a schimbat vieti. Autorul Petr Kolecko a fost prezent la premiera pentru presa, care a avut loc in data de 12 iunie 2014. Spectacolele \"Rapsodie-n roz, dupa Oscar si Tanti Roz\", de Eric-Emmanuel Schmitt, in regia lui Alexandru Repan si \"Scene din viata insectelor\", de Karel Capek, directia de scena, Victor Ioan Frunza, vor fi sustinute in afara competitiei.

Juriul acestei editii este format din: Mircea Morariu, Roxana Croitoru, critici de teatru, Edit Kulcsar, teatrolog, dramaturg la Teatrul National din Budapesta, Crenguta Manea si Ion Parhon, critici de teatru.

Pe Bulevardul Comediei (sectiunea necompetitiva) vor putea fi vazute, printre altele, productii ale unor teatre din tara si din Bucuresti: \"Don Quijote\", adaptare dupa Miguel de Cervantes, regia: Mihai Maniutiu, productie a Teatrului National Targu-Mures (Compania Liviu Rebreanu), \"Tartuffe sau Impostorul\", de J.B.P. Moliere, versiunea scenica si directia de scena apartinandu-i lui Victor Ioan Frunza (Teatrul Metropolis), \"Play Shakespeare\", in regia lui Cristian Pepino (Teatrul Tandarica), precum si \"VICTOR‘ia (opus 1)\", un spectacol de teatru muzical francez (Compania teatrala Petits Batons Production, Fontaine).
In ultima seara a festivalului, la Sala Horia Lovinescu, Marius si Lorin Mihalache vor sustine un spectaculos concert.

Manifestarea va incepe cu un inedit eveniment stradal, prin care trecatorii vor fi invitati sa devina spectatori. Acesta se numeste \"Un zambet, click si... gong!\", este conceput si regizat de Mihai Lungeanu si se va desfasura pe trotuarul din fata teatrului si in foaier, in data de 11 octombrie 2014, de la ora 16.30. Tot in prima zi de festival, inainte de prima reprezentatie, va invitam si la vernisajul expozitiei de fotografie de teatru, \"Clicuri si.. Declicuri\", a artistilor Maria Stefanescu si Sorin Radu.
In aceasta perioada, Teatrul Nottara va gazdui si alte evenimente conexe. Regizorii Mihai Lungeanu si Alexandru Mazgareanu, vor realiza trei spectacole-lectura, bazate pe textele unor comedii de bulevard, la care vor participa actori ai teatrului.
De asemenea, vor fi organizate colocvii pe temele:
• Regizorul si trupa in teatrul de azi. Este notiunea de trupa una depasita? Cum se pune problema in teatrele de repertoriu? Dar in teatrul independent? Este actorul fetis un pivot in relatia regizor-trupa? (Moderator: Marina Constantinescu, critic de teatru si realizator TV)
• Teatru si umanism intr-o lume a violentei. Cautarile scriitorului si raspunsurile criticului. Relatia criticului cu dramaturgia actuala. (Moderator: Doina Papp, critic de teatru, publicist)
• Scenografia si tehnicile moderne audiovideo, complementaritate sau tutela. Light designul si decorul de lumini. (Moderator: Cristina Rusiecki, critic de teatru, jurnalist.)

„Ne vom referi fie la dramaturgia contemporana, adaptata duritatii mediului care o inspira, fie la regie, pentru care problemele se pun diferit in teatrele de repertoriu si cele independente, fie la scenografie, care trece prin conditionarile tehnice ale audio-vizualului modern.
Va invitam, asadar, sa ne fiti alaturi la colocviile critice ale Festivalului International de Teatru Fest(in) pe Bulevard, care vor avea loc pe 14, 16 si 17 octombrie. Dorindu-ne un schimb de experienta intre cei care fac si cei care… desfac in cuvinte opera scenica, am vrea sa facem din sectiunea colocviilor un moment la fel de agreabil ca si festinul teatral pregatit de organizatori.” (Doina Papp, critic de teatru)
Accesul la colovii si la spectacolele-lectura este liber.

In datele de 12, 14, 16 si 17 octombrie inainte de inceperea primelor reprezentatii ale fiecarei serii, vor fi lansate carti de teatru, in foaierul Salii Horia Lovinescu. Florica Ichim, critic de teatru, redactor sef al revistei Teatrul Azi si Doru Mares, critic de teatru, vor fi pe rand gazdele acestor lansari de carte.
Ziarul festivalului, coordonat de jurnalista Maria Sarbu si realizat in colaborare cu UNATC si cu Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii din Bucuresti, va avea patru numere si va fi distribuit gratuit pe parcursul evenimentului.
In timpul festivalului, spectatorii vor putea participa la concursuri pe pagina oficiala de Facebook, atat a Teatrului Nottara, cat si a festivalului, dar si pe noul site www.festinpebulevard.ro sau pe acelea ale partenerilor media.
Pentru spectacolele din Fest(in) pe Bulevard, biletele pot fi achizitionate de la Agentia de bilete (din Bd. Magheru, nr. 20, telefon: 021.317.41.01), deschisa zilnic, intre orele 10.00-20.00, si de pe site-ul www.eventim.ro.
Va asteptam cu drag la un nou Fest(in) cultural!

Persoana de contact:
Monica Mihaela MATEI
Marketing si Comunicare
0721 153 975
marketing@nottara.ro
monica.matei@nottara.ro

Organizator:Teatrul Nottara
Finantatori: Primaria Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Ministerul Culturii
Cu sprijinul: UNITER
Parteneri: Rotary Club Bucuresti Atheneum, PSICOM, Teatrul Odeon, Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Animatie Tandarica, Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu, UNATC I.L. Caragiale Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii din Bucuresti
Sponsor principal: Alistar Security
Sponsori: Murfatlar, Gaggia Milano, Cumpana
Eveniment recomandat de: Antena 3, RFI Romania,Gold FM
Parteneri media de traditie: TVR 2, Radio Romania
Parteneri media: Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Bucuresti FM, Teatrul National Radiofonic, AGERPRES, Romania Libera, Academia Catavencu, Observatorul Cultural, Ateneu, Fundatia Culturala Camil Petrescu, ZiarulMetropolis.ro, PORT.ro, Yorick.ro, Sensotv.ro, TheEpochTimes.ro, Nonguvernamental.org, BIGCITYLIFE.ro, Comunicate de afaceri
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Comentarii

Cauta

Categorii populare