Comunicate de Afaceri

Importanța recenziilor în industria de wellness 8 din 10 clienți citesc review-urile înainte de a merge într-un centru SPA

Studiul, realizat pe un eșantion de 515 persoane, relevă faptul că pentru mai mult de o treime dintre români (35%) contează reputația centrului. Totodată, acesta arată că 8 din 10 clienți citesc review-urile înainte de a merge într-un centru SPA.

,,Pentru a obține review-uri cât mai bune, este indicat să dezvoltăm o strategie bine pusă la punct. Este foarte important să le cereți clienților o evaluare a experienței petrecute în SPA la scurt timp după ce au folosit facilitățile dumneavoastră. Nu uitați să răspundeți review-urilor indiferent dacă acestea sunt sau nu pozitive, evitând o discuție în contradictoriu cu clientul. Astfel și clienții care urmează să citească aceste review-uri vor aprecia mai mult răspunsul dumneavoastră. O recenzie pe pagina hotelului sau a centrului SPA poate fi de multe ori acel instrument care îl influențează pe client în decizia finală înainte de a face rezervarea”, spune Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner The Public Advisors.

Mai mult de jumătate dintre clienți (52%) așteaptă un răspuns în termen de 7 zile de la scrierea unei recenzii online, în special una negativă sau critică. Există totuși clienți mai exigenți care așteptă un răspuns în termen de 3 zile, în timp ce 21% așteaptă ca brandurile să aibă un timp de răspuns de 24 de ore sau mai puțin.

Conform studiului, review-urile sunt considerate importante în alegerea centrelor SPA. Astfel, 87% dintre respondenți declară că citesc recenziile, în timp ce 99% dintre aceștia sunt influențați de procentajul acestora în alegerea centrului SPA.

Totodată, 59% dintre clienți obișnuiesc să ofere review-uri după ce au vizitat centrul SPA, în timp ce 41% dintre aceștia nu oferă review.

„Aproape 3 din 5 români preferă să acorde review-uri pe rețelele de socializare, restul alegând să ofere recenzii pe site-ul centrului sau pe site-urile agregatoarelor de oferte. Cele mai multe păreri sunt pozitive, 96% din clienți acordă o recenzie pozitivă, în timp ce doar 4% dintre aceștia oferă un review negativ. Dintre cei care acordă aceste reviw-uri reputația centrului are o pondere de 40% în decizia de alegere pentru utilizatorii care frecventează centrele SPA cel puțin o dată la 3 luni”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Mai mult de jumătate dintre români spun că preferă să acorde review-uri pe rețelele de socializare, pe site-ul centrului SPA și pe site-urile agregatoarelor de oferte, iar cei mai puțini oferă un review pe bloguri sau forumuri.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 515 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România cu acces la internet, care obișnuiesc să viziteze centre SPA. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4.32%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre The Public Advisors

The Public Advisors este o echipă de specialiști în comunicare pasionați de orchestrarea armonioasă a relațiilor dintre brand și consumatori. Promisiunea pe care o fac clienților se îndreaptă către construirea unei reputații durabile prin experiențe relevante. The Public Advisors este câștigătoarea premiului Best Newcomer PR Agency la PR Award Romania în 2011, și a premiilor Silver și Gold pentru Excelență în Comunicarea Serviciilor Medicale în 2015. 

Despre iSense Solutions – The Modern Consumer Company

iSense Solutions folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată  de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 10 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare