Comunicate de Afaceri

Scania a desemnat „Cel mai bun tanar sofer de camion” din Europa

24 de tari participante la editia din acest an, peste 17.000 de soferi de camion inscrisi in competitie, 1500 de concurenti doar din Romania, premii senzationale printre care un camion Scania Seria R si titlul de cel mai bun tanar sofer de camion din Europa- astfel se prezinta cea de a cincea editie a celei mai mari competitii pentru soferii de vehicule grele Young European Truck Driver.

Pe 8 si 9 septembrie, la Sodertalje, langa Stockholm (Suedia), a avut loc Marea Finala Europeana a competitiei Young European Truck Driver, eveniment unic in lume care aduce laolalta cei mai buni tineri soferi din Europa. Marele castigator al editiei din 2012 este Gabriel Warde, un irlandez in varsta de 35 de ani care participa pentru a doua oara la aceasta competitie.

Reprezentantul Romaniei, Mihai Turdean, cel mai tanar participant dintre cei peste 17.000 de soferi de camion inscrisi, promite ca va reveni si la urmatoarea editie pentru care este hotarat sa se antreneze din greu pentru a castiga Marele Premiu: un camion Scania in valoare de maximum 100.000 de euro, care include contract de mentenanta si asigurare. „Sunt mandru ca am avut posibilitatea de a reprezenta Romania la aceasta competitie si sunt sigur ca si la noi interesul soferilor va creste nu numai prin prisma premiului in valoare de 100.000 de euro, ci si a experientei nemaipomenite pe care ti-o ofera echipa Scania, ceilalti competitori si publicul minunat. Ii felicit pe castigatori si ii asigur pe ceilalti participanti ca peste doi ani ma voi intoarce in Suedia pentru a castiga marele premiu!”, declara Mihai Turdean.

Pentru editia de anul acesta, participantii au trebuit sa-si dovedeasca abilitatile de soferi pe parcursul unor probe cu dificultate sporita: primul ajutor, stingerea incendiilor, securizarea marfii, verificarea camionului inainte de plecarea in cursa, condus preventiv si manevrabilitate. De departe insa, cea mai grea proba pentru acestia a fost “super Z”, proba in care concurentii trebuiau sa execute manevra de dat cu spatele intr-un spatiu foarte ingust, in forma de Z, lucru care le-a dat acestora mari batai de cap.

Din 2003, Scania organizeaza concursuri in intreaga lume pentru a se concentra asupra singurei entitati care poate sa sporeasca siguranta rutiera, sa minimizeze impactul asupra mediului provocat de emisiile de noxe si sa imbunatateasca eficienta utilizarii combustibilului: soferul de camion.



In toate tarile din Europa, competitia Young European Truck Driver este sponsorizata de Michelin si sustinuta atat de Uniunea Internationala a Transportatorilor Rutieri, cat si de Comisia Europeana.
In Romania, competitia este realizata in parteneriat cu: MOL Romania, Schmitz Cargobull, Scania Credit Romania I.F.N S.A, I.F.P.T.R, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania, Crucea Rosie si Politia Romana - Directia Rutiera.

Despre Scania Romania
Constructorul suedez de camioane Scania are o istorie internationala de aproape 120 de ani si isi desfasoara activitatea in peste 100 de tari, avand aproximativ 35.000 de angajati. In Romania, compania este prezenta din 1999.





Social Media
Vezi toate articolele autorului: On Media

Comentarii

Cauta

Categorii populare