Comunicate de Afaceri

GEAC lansează Comunitatea Seniorilor Pricepuți

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie, organizație neguvernamentală dedicată inițiativelor de coeziune și solidaritate între generații, lansează proiectul „Comunitatea Seniorilor Pricepuți”, finanțat prin programul Start ONG.

Scopul acestui proiect este de a crește calitatea vieții seniorilor din București și Galați prin recunoașterea, afirmarea și transferul abilităților, pasiunilor și experienței lor de viață în și pentru comunitățile lor.

Minimum 40 de seniori pricepuți din cele două orașe vor fi invitați în timpul proiectului să-și prezinte produsele, cunoștințele, serviciile, indiferent de domeniu, prin intermediul website-ului care urmează a fi lansat, seniorpriceput.ro. Acestea vor putea fi oferite membrilor comunității contra cost, pro-bono (prin voluntariat) sau „la schimb”.

10 tineri voluntari de la facultăți din București și Galați vor fi portavocea seniorilor pricepuți în toată această perioadă, promovându-și online seniorii în cele două comunități.

„Comunitatea Seniorilor Pricepuți” întărește programul Seniorul.ro, de proiecte și servicii integrate pentru o îmbătrânire pozitivă și o viață mai bună la vârsta de argint.

Despre Start ONG

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Persoană de contact: Radu Meiroșu, tel. 0773.723.424; email: contact@geac.rowww.seniorul.ro

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Comentarii

Cauta

Categorii populare