Comunicate de Afaceri

În premieră națională, Asociația ACTIV și reprezentanții partidelor politice parlamentare din Satu Mare au semnat Pactul local pentru combaterea traficului ilicit

 

“Ne onorează și în același timp ne bucură faptul că reprezentanții comunității din Satu Mare au acceptat să semneze Pactul pentru combaterea traficului ilicit. Vrem ca prin eforturile noastre comune de reducere a traficului ilicit să asigurăm un mediu economic corect și echitabil pentru dezvoltarea județului. Acest lucru se poate întâmpla doar prin colaborarea dintre autoritățile statului, consumatori, mediul economic local și organizațiile nonguvernamentale. Vom folosi toate pârghiile legale în scopul combaterii traficului ilicit pentru a-i reduce efectele negative în planul stabilității economice, al bunăstării sociale, al sănătății și siguranței publice. Ne dorim să aflăm problemele cu care se confruntă comunitățile, să discutăm cu autoritățile și cu toți cei afectați de traficul ilicit de mărfuri, să vedem ce măsuri se pot lua și la sfârșitul anului să prezentăm în Parlamentul României principiile directoare ale unei Strategii Naționale de luptă împotriva contrabandei”, spune Daniel Mărăcineanu, Director General al Asociației ACTIV.

Evenimentul din Satu Mare este primul dintr-o serie pe care Asociația ACTIV își propune să le organizeze în zonele cele mai afectate de fenomenul contrabandei. Conform analizelor de piață referitoare la contrabandă, coroborat cu rezultatele obținute de autorități în combaterea acestiu fenomen, regiunea de Nord Vest este o zonă extrem de expusă atât din punctul de vedere al consumului, cât și al tranzitului de produse.

„Din cauza traficului ilicit, a contrabandei și a contrafacerii sunt afectați producătorii din două puncte de vedere. Și anume, din punct de vedere financiar, deoarece comercializează foarte puțin din ceea ce se consumă pe piața românească, dar și din punctul de vedere al imaginii și al brand-ului. Adică, un producător își pune numele pe acel produs, indiferent despre ce domeniu este vorba, iar clientul este pus în fața faptului de a consuma un produs care, foarte probabil, să nu aibă calitatea produsului original și să răspândească pe piață o opinie cum că produsul X nu este de calitate, dar în percepția lui să creadă că a consumat produsul original, dar este cel contrafăcut”, a declarat Ioana Bran, deputat PSD de Satu Mare.

„Am răspuns afirmativ la primul telefon pe care mi l-a dat domnul director. Suntem conștienți cu toții de riscurile la care ne expunem și care sunt de fapt problemele în ceea ce privește traficul ilicit și al produselor contrafăcute. De asemenea, am văzut și în sondajul de opinie că sunt chestiuni cu adevărat interesante. Până la urmă e o chestiune de comunicare aici: producătorii comunică puțin, instituțiile comunică puțin, parlamentarii comunică puțin. De fapt, sunt chestiuni asupra cărora va trebui să ne aplecăm mult mai mult, să informăm care sunt chestiunile cu adevărat din spatele traficului ilicit și al produselor contrafăcute. Pentru că atunci când unui cetățean îi spui că îți riști locul de muncă prin faptul că iei un produs mai ieftin cu 2, 3 sau 5 lei, probabil că conștientrizarea publică va fi cu totul alta”, a declarat Gabriel Leș, Senator PSD de Satu Mare.

„Toți acești bani care nu ajung în bugetul statului și nu pot fi îndrumați și redirecționați pentru diverse investiții apasă pe umerii contribuabililor din țară. Iată, tot felul de măsuri pe care un Guvern sau altul le ia, măsuri nepopulare, pot fi cauzate și de necolectarea aceasta la bugetul de stat”, a spus Romeo Nicoară, deputat PNL de Satu Mare.

„Consider că trebuie să conștientizăm populația să cumpere produse de calitate și nu pe cele de contrabandă. Ar fi interesant să știm cum stau lucrurile pe toate piețele afectate de traficul ilicit de mărfuri și cum sunt lucrurile în alte piețe în Europa. Aveți tot suportul nostru”, a afirmat Magyar Lorand-Balint, Deputat UDMR de Satu Mare.

„Produsele contrafăcute sunt mai ieftine. Cum se face că apar produse pe care avem logo CE și mai jos cu litrele mici produs în China, produs în Indonezia. Sarcina asociației ar fi să clarifice dacă e contrafacere sau nu. Este o problemă serioasă. Derutarea consumatorilor este făcută intenționat de către cei care produc aceste produse. Aveți susținerea mea și vă asigur că vă voi ajuta”, a declarat Erdei D. Istvan, deputat UDMR de Satu Mare.

Asociația ACTIV a realizat în colaborare cu Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES un studiu de piață cu privire la percepția românilor asupra traficului ilicit. Studiul, efectuat pe un eșantion naţional reprezentativ de 1.200 de persoane, relevă faptul că traficul ilicit este un fenomen larg răspândit în societatea românească, fiind favorizat de nivelul scăzut de trai – 94%, dezinteresul politicienilor – 89%, corupție – 86% și diferențele de preț față de alte țări – 85%.

Conform aceluiași studiu, din cei 65% dintre românii care exclud ferm achiziția bunurilor de contrabandă, peste două treimi își justifică decizia prin teama că produsele de contrabandă nu îndeplinesc standardele de calitate necesare. Doi din trei români consideră că instituțiile politice precum autoritățile locale, Parlamentul și Guvernul nu se implică pentru a opri traficul ilicit și spun, într-un număr și mai mare, că ar vota un politician care ar avea o atitudine diferită și o activitate susținută în combaterea contrabandei. Aproximativ jumătate dintre subiecții cercetării (52%) spun că nu cunosc acțiuni de combatere a contrabandei, iar dintre cei care oferă un răspuns cu privire la acest subiect, cei mai mulți fac referire la acțiunile de control, razii și verificări (23%).

DESPRE ASOCIAȚIA ACTIV

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV) este o organizație care își propune să fie un facilitator între instituțiile statului responsabile de combaterea traficului ilicit și industriile afectate, prin colaborări punctuale, schimburi de informații și parteneriate. De asemenea, asociația își dorește să fie liantul între stat, consumatori și producătorii de mărfuri afectați de fenomenul traficului ilicit. Asociația are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul și cooperarea. Comerțul ilicit reprezintă, conform unei definiții larg acceptate pe plan internațional, “orice practică sau comportament interzis de lege și este legat de producere, transport, primire, posesie, distribuție, vânzarea sau cumpărarea incluzând orice practică sau comportament care intenționează să faciliteze o astfel de activitate”.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare