Comunicate de Afaceri

Jocul de Scrabble a prins Viață în cluburile de seniori din București

În perioada octombrie – decembrie 2019, peste 80 de seniori din București, beneficiari de servicii sociale, s-au împrietenit cu jocul de Scrabble. Asociația Magic Seniors alături de Federația Română de Scrabble, reprezentată de doamna Claudia Mihai, le-au făcut cunoștință seniorilor cu un joc de societate care menține și îmbunătățește funcțiile cognitive.

Prin intermediul proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață”, Clubul Seniorilor Sector 1, Clubul Seniorilor Sector 2 – Plumbuita, Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” Sector 3, Clubul Seniorilor Covasna Sector 4, Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” Sector 6 și Asociația CARP Omenia au introdus în programul de activități zilnice ale beneficiarilor jocul de cuvinte. De asemenea, 10 tineri, membri ai Federației Române de Scrabble, au participat alături de seniori la joc și au format cuvinte alături de aceștia, împărtășindu-le din experiențele lor din competițiile naționale și internaționale.

La sfârșit de an, dar și la final de proiect, seniorii s-au întrecut într-o competiție inter-cluburi, unde cei mai buni jucători de Scrabble au fost premiați cu diplome și trofee.

Datorită proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață”, celor 6 centre de zi pentru seniori participante în proiect le-au fost dăruite jocuri de Scrabble, jocuri care vor diversifica programul de terapie ocupațională al beneficiarilor.

„Jocul de Scrabble prinde Viață” este primul proiect al Asociației Magic Seniors, finanțat de Kaufland prin programul Start ONG și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Comentarii

Cauta

Categorii populare