Comunicate de Afaceri

Parteneriat de succes intre Asociatia Toti pentru Bine si Parohia Fierbinti Targ

Începând cu luna Septembrie 2023, Asociatia “Toti pentru bine” colaborează cu Parohia Fierbinti-Targ, lansand impreuna Programul de activități comunitare pentru copii.

Ilfov, 3 Septembrie 2024 – Asociatia “Toti pentru bine”, organizație non-profit dedicată identificarii si alocarii de resurse materiale, umane si financiare pentru a incuraja dezvoltarea sociala, emotionala si educationala a copiilor cu varsta cuprinsa intre 2- 14 ani, din localitatile aflate in apropierea marilor orase din Romania, este încântată să anunțe implinirea unui an de parteneriat cu Parohia Fierbinti-Targ, cu sustinerea careia a oferit o serie de activități inedite pentru copiii din aceasta comunitate. Această colaborare si-a propus, inca de la inceput, sa promoveze un mediu sigur și antrenant pentru copiii Parohiei, încurajând atât dezvoltarea personală, cât și socială.

Din Septembrie 2023, programul a oferit o serie de activități gratuite în fiecare luna, inclusiv arte și meșteșuguri, ateliere educaționale si evenimente de divertisment gratuite. Aceste activități au fost concepute pentru a ajuta copiii cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani să-și dezvolte abilități importante de viață, să dezvolte încredere și să formeze relații pozitive cu semenii lor.

„Credem că fiecare copil merită oportunitatea de a prospera, indiferent de mediul sau circumstanțele sale. Parteneriatul nostru cu Parohia Fierbinti-Targ ne permite să ajungem la și mai mulți copii din comunitate și să le oferim resursele de care au nevoie pentru a crește și a reuși”- Andreea Anghel, Director Executiv si Membru Fondator al Asociatiei “Toti pentru bine”

„Biserica noastră s-a angajat întotdeauna să slujească comunitatea, iar acest parteneriat cu Asociatia “Toti pentru bine” este o modalitate minunată de a ne extinde activitatea. Așteptăm cu nerăbdare pentru a vedea impactul pozitiv pe care îl vor avea aceste activități asupra vieții copiilor”- Andrei Gabriel Ghiaur, Preot Paroh la Parohia Fierbinti-Targ

Programul este deschis tuturor copiilor din comunitate si este gratuit. Părinții și tutorii sunt încurajați să-și aducă copiii la Centrul multifunctional “Sfantul Andrei” al Parohiei Fierbinti-Targ conform programului de ateliere si activitati publicat pe paginile oficiale de social media.

Pentru mai multe informații despre program sau pentru a afla cum puteți susține această inițiativă, vă rugăm să contactați totipentrubine@gmail.com.

Despre Asociatia “Toti pentru bine”:

Asociatia "Toti pentru bine" a fost infiintata in Iunie 2022 si organizeaza, sustine si desfasoara cursuri, ateliere si evenimente educative, creative si recreative pentru copiii din mediul rural, comunitati mici si categorii defavorizate. Este partener in programul "Ajutor pentru elevi" si ofera copiilor inscrisi in acest program cursuri gratuite de codare si programare, grafica asistata de computer, webdesign, engleza si ateliere de dezvoltare emotionala, STEM si artizanat.

Despre Parohia Fierbinti-Targ:

Această biserică parohială este așezată în partea de nord a localității Fierbinţi-Târg, pe malul înalt al luncii râului Ialomiţa, în cimitirul localității. Parohia Fierbinţi-Târg este formată din patru foste sate: Mirceşti, Fundu Danciului, Satul Nou şi Târg, legate între ele.

Parohia Fierbinți Târg are in jur de 350 familii.

În perioada 2016 – 2018 s-a construit Centrul multifuncțional Sfântul Apostol Andrei (135 mp).

Actualmente biserica este deservită de preacucernicul părinte dr. Andrei Gabriel Ghiaur, care slujește la această biserică din ianuarie 2013. Preacucernicia sa este și Secretarul Protopopiatului Urziceni din anul 2015.

Parohia Fierbinți Târg are grup de Cateheză cu întruniri săptămânale.

Contact:

Andreea Anghel

Membru Fondator

totipentrubine@gmail.com

https://totipentrubine.wixsite.com/totipentrubine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Asociația "Toți pentru bine"

Cauta

Categorii populare