Comunicate de Afaceri

Start ajutor pentru Ucraina

Mobilizarea fantastică a voluntarilor, în această perioadă, nu poate trece neobservată pentru cititori. Voluntarii sunt reprezentativi pentru empatia, bunătatea și implicarea poporului român într-o criză de proporții uriașe. Acțiunile voluntarilor români vor rămâne în istorie ca dovadă pentru puterea celor mulți, iar comunitatea internațională nu va uita ajutorul oferit de România, dincolo de tăcerea și neimplicarea statului.

Au trecut peste 40 de zile de la începutul unui eveniment pe care nimeni nu și-l putea imagina posibil. Însă, situația este reală și nu avem timp de procesare, pentru că nevoia de ajutor este mai mare. Nu ne întrebăm cum am ajuns aici, ci cum putem să ajutăm.

Asociația Răsăritul de Argint se implică încă din primele zile ale războiului cu ajutoare în produse, acolo unde apar urgențe de pe o zi pe alta. Pentru că așa se întâmplă: cineva strigă după ajutor, altcineva răspunde și rezolvă.

Cu ajutorul programului Start ONG, ne implicăm în furnizarea necesarului zilnic de sandwishuri pentru cel mai important punct de tranzit al refugiaților, Gara de Nord. Am câștigat 2 proiecte: „Start pentru Ucraina” și „Ajutor direct și integrare pentru refugiații ucraineni.” în valoare totală de 3.000 euro.

2.450 de sandwishuri ambalate și transportate în condiții ridicate de igienă și curățenie vor ajunge în frigiderele din Gara de Nord, asigurând necesarul pentru 2 săptămâni.

Ajutăm în integarea a 12 refugiați (4 copii și 8 femei) cazați în comuna Bârzești, Vâlcea, unde preotul și-a pus întreaga casă la dispoziția refugiaților și nu avem încă niciun alt ajutor pentru ei. Nu este deloc ușor să susții financiar și emoțional 12 persoane care au fugit din calea bombelor, care au soți și copii cu arma în mână, cu care vorbesc zilnic la telefon, neștiind dacă azi își spun „Te iubesc” pentru ultima oară.

În unele zile ne gândim că facem prea puțin și nu este vizibil un ajutor atât mic în fața dezastrului de asemenea proporții. Însă ne revenim rapid și privim imaginea de ansamblu, care ne dăruiește cel mai frumos peisaj posibil: răspunsul reflex al poporului român, care înțelege situația și prima sa reacție este spre acțiune: eu ajut. Eu mă implic.

În această etapă a istoriei se definește calitatea unui popor pentru următoarele sute de ani. Toți învățăm acum o lecție prețioasă: solidaritatea ne aduce putere.

 

Ajutorul pentru refugiații ucraineni este posibil prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Informații suplimentare:

Odile Turcu, vicepreședinte Asociația Răsăritul de Argint

Mail: acasa@rasarituldeargint.ro

Web: www.rasarituldeargint.ro

Tel: 0723.832.717

 

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Asociația Răsăritul de Argint

Comentarii

Cauta

Categorii populare