Comunicate de Afaceri

Clubul Equestria incepe competitiile cu editia de primavara a circuitului Salonul Calului

Evenimentul se afla inca din anul 2013 sub Patronajul Casei Regale, iar anul acesta a primit Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principesa Maria a Romaniei. Sustinatori ai acestui sport nobil, membrii Casei Regale au anuntat prezenta la unele probe sportive desfasurate in cadrul editiei de primavara a circuitului Salonul Calului.

„La fel ca anul trecut, evenimentul Salonul Calului se desfasoara sub forma unui circuit de concursuri sportive, ce cuprinde trei etape - de primavara, de vara si de toamna. Pentru prima etapa ne asteptam la peste 100 de cai participanti la probele de sarituri peste obstacole, iar din experienta anilor trecuti, numarul acestora va creste in septembrie, atunci cand va avea loc Finala Salonul Calului. Valoarea cailor participanti se ridica la 80.000 - 100.000 de euro, insa vor participa si cai de nivel competitional mai mic, care valoreaza intre 10.000 si 15.000 euro”, a declarat Ozana Moraru, Proprietar Baza Hipica Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.

„Structura concursului ecvestru a fost gandita astfel incat sportivii sa cumuleze puncte prin participarea la probe de diverse categorii de dificultate, iar in functie de punctajul obtinut, la finalul intregulului circuit se vor desemna castigatorii pentru fiecare nivel de clasificare a cailor. Punctele acumulate in cele trei etape ale circuitului vor aduce castiguri suplimentare, corespunzatoare fiecarui nivel de dificultate”, au adaugat organizatorii evenimentului.

Editia de primavara cuprinde un program complex, cu 16 probe de sarituri peste obstacole care se adreseaza sportivilor profesionisti, amatorilor, dar si copiilor, cel mai tanar participat la aceasta categorie fiind un sportiv de 10 ani. Printre cele mai spectaculoase probe ale concursului se regasesc Trofeul OCULUS, Trofeul CAIMMO si Trofeul JOCKEY CLUB, acestea avand un nivel de dificultate ridicat.

La prima etapa a circuitului Salonul Calului, clubul Equestria se bucura de prezenta unuia dintre cei mai cunoscuti sefi de pista din Germania, Willi Schaffner. Antrenor si fost sportiv de performanta internationala, acesta este responsabil de conceperea, design-ul si asezarea parcursurilor in toate probele de sarituri peste obstacole ale competitiei.
Valoarea totala a premiior pentru ȋntreaga editie de anul acesta a circuitului Salonul Calului se ridica la 120.000 lei, premiile crescand de la o etapa la alta. Pentru etapa de primavara, premiile totale ating suma de 35.000 lei.

Intrarea la eveniment este gratuita.

Sponsorii evenimentului: Clinica Oftalmologica Oculus, Gusto, Jockey Club Roman, CAIMMO
Parteneri: Gealan, Uniqa Asigurari, Help Net
Partenerii media: Auto Motor si Sport, Biz, Beau Monde, Business Woman, Bursa, Casa mea, City Compass, Mami, Romania Libera, Ralucalatoreste.ro, Romania-insider.com, Seven Radio, Senso TV, Sportsbuiess.ro, The Trends, The Art of Living, Turism Club, Tonica TV, TriptoRomania.net, Urbankid.ro

Despre Equestria:
Clubul Equestria a fost infiintat in anul 2010 de catre Dr. Ozana şi Cristian Moraru. Este situat in zona Snagov, sat Tancabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar il reprezinta constructia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs si manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori si detine 76 cai (26 proprii şi 50 in pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbari in aer liber in imprejurimi si organizeaza permanent lectii de echitatie pentru copii si amatori. Dotarile sunt completate de un hotel, un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, doua sali de conferinta, asigurand astfel, conditiile perfecte pentru organizarea evenimenteor corporate (workshop-uri sau teambuilding-uri). Equestria organizeaza competitii regulate de echitatie pentru profesionisti, dar si pentru copii si amatori. Manifestarile deja traditionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucuresti, Salonul Calului, sau, incepand cu 2013, Concursul internaţional de sarituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.

Informatii despre evenimente sunt disponibile la adresa: www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: TailorAd

Comentarii

Cauta

Categorii populare