Costeștii din Vale - Anunț selecție Partener POCU
În conformitate cu prevederile O.U.G. 64/2009 cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 şi ale Normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2009 aprobate prin H.G. nr.218/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, precum si ale Ordinului 2548/2009, Comuna Costeștii din Vale, Județul Dâmbovița, unitate administrativ teritorială, cu personalitate juridică, cu sediul social in Comuna Costeștii din Vale, str. Crinului, nr 448 cod fiscal 4449372 reprezentata prin domnul Toma Matei in calitate de Primar anunţă organizarea unei proceduri de selecţie pentru încheierea unui Acord de Parteneriat cu entitati de drept privat, în vederea depunerii unei cereri de finanțare pe Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 9 - „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei discriminări”, Prioritatea de investitii 9.ii - Integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome, prin implementarea de măsuri integrate.
Scopul cererii de finanțare este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitătile marginalizate din Comuna Costeștii din Vale, prin implementarea de măsuri integrate de educatie, ocupare, servicii sociale/medicale/socio-medicale, imbunatatire a condițiilor de locuire, coeziune a comunitatii si combatere a discriminarii.
Cerinţele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererilor de finanţare pentru viitoarele proiecte POCU, precum si detalii tipurile de activități obligatorii, sunt specificate în Ghidurile AMPOCU: Ghidul Solicitantului – Condiţii Generale şi Condiţii Specifice 4.1.
Activitatile eligibile care vor face obiectul proiectului dezvoltat in parteneriat se vor desfasura pe o perioada de maxim 3 ani.
Activitatile eligibile care vor fi derulate in cadrul proiectului sunt cele conforme cu Ghidul Solicitantului – Condiţii Generale şi Condiţii Specifice 4.1 dupa cum urmeaza:
Obiectivul general al programului
Obiectivul general reprezintă dezvoltarea resurselor umane prin creșterea accesului la un sistem de educație și formare profesională de calitate, stimularea ocupării, cu precădere pentru tineri, reducerea sărăciei și a excluziunii sociale prin facilitarea accesului de servicii sociale și de sănătate.
Obiectivul general/scopul proiectului
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea comunei marginalizate rome Costestii din Vale, prin schimbari complexe si profunde in interiorul comunitatii. Proiectul implica schimbari sociale, economice si mentale necesare imbunatatirii conditiilor de viata ale oamenilor afectati sever de saracie, a capacitatilor proprii de actiune, a conexiunilor intra si extracomunitare, a valorilor comune si a utilizarii resurselor interne si externe. Toate aceste schimbari vor avea un “centru de comanda”, un Centru comunitar (care va fi) administrat de Solicitant, un loc care va apartine membrilor grupului tinta si ai comunitatii, oferindu-le in timpul si dupa terminarea proiectului cadrul incluziv de actiune constienta si planificata
Activitati ce vor fi derulate in cadrul proiectului
Activitatea 0 - Realizarea analizei la nivelul comunitatii de fundamentare a cererii de finantare
Activitatea 1 - Identificarea, selectia si mentinerea grupului tinta
Activitatea 2 - Crearea si organizarea Centrului Comunitar STUP
Activitatea 3 - Implementarea programului de educatie alternativa pentru 40 de copii vulnerabili
Activitatea 4 - Implementarea programului de ocupare pe piata muncii pentru 276 de persoane
Activitatea 5 - Furnizarea de servicii sociale si medicale grupului tinta
Activitatea 6 - Imbunatatirea conditiilor de locuit pentru 10 gospodarii din comunitate
Activitatea 7 - Asistenta juridica pentru reglementarea actelor de proprietate pentru 13 gospodarii
Activitatea 8 - Crearea si activarea unui Comitet de sprijin pentru dezvoltare comunitara cu implicarea grupului tinta
Activitatea 9 - Managementul proiectului
Activitatea 10 - Informare si promovare
Activitatea 11 - Activitatea transversala aferenta decontarii cheltuielilor indirecte
Profilul partenerilor
Avand in vedere activitatile pe care urmeaza sa le desfasoare in cadrul proiectului, partenerii pot fi autoritati publice, ONG-uri, companii private, agentii, institutii de invatamant etc, cu expertiza relevanta (minim 6 luni) pentru actiuinile selectate.
Activitatile in care vor fi implicate partenerii selectati sunt activitatile ce vor fi derulate in cadrul proiectului, descries anterior, conform Ghidului Solicitantului – Conditii Specifice.
Procesul de selectie a partenerilor are la baza respecatrea principiilor legate de legalitate, transparenta, impartialitate, nediscriminare, tratamanet egal, proportionalitate, eficienta utilizarii fondurilor, asumarea raspunderii si confidentialitate.
Criterii pentru selectarea organizatiilor partenere (Ghidului Solicitantului – Conditii Generale Programul Operaţional Capital Uman)
Dosar de candidatura
Entitățile private interesate sunt invitate să depună dosarul de candidatură la sediul Primăriei Comunei Costeștii din Vale, str. Crinului, nr 448 cod fiscal 4449372, cu mențiunea “Pentru selecţia de parteneri POCU 4.1, până la data de 29 mai 2017 ora 10.00.
Dosarele de candidatura vor contine urmatoarele documente:
1. Declaratie pe proprie raspundere a reprezentantului legal al potentialului partener privind eligibilitatea in original
2. Certificat de inregistrare fiscala in copie conforma cu originalul
3. Fisa partenerului continand activitatile in care acesta se va implica din care sa rezulte experienta anterioara.
4. Notă justificativă care va conține o analiză a valorii adăugate a parteneriatului în ceea ce privește utilizarea eficientă a fondurilor, precum şi rolul partenerului/partenerilor în implementarea proiectului
5. Documente suport din care sa rezulte capacitatea operationala conform ghidului solicitantului – conditii generale. Implementarea a minim 1 proiect cu finantare nerambursabila, a maxim 3 proiecte si/sau are experienta de minim 6 luni in domeniul activitatilor proiectului ori maxim 18 luni
6. Declaratie din care sa rezulte in ce categorie se incadreaza cu privire la capacitatea financiara conform ghidului solicitantului – conditii generale
7. Sa prezinte disponibilitatea si cv-urile a cel putin 2 experti cu minim 5 ani, maxim 10 ani experienta specifica pentru domeniul proiectului, unul dintre cei doi urmand sa ocupe pozitia de coordinator din partea partenerului.
8. Declaratie de angajament privind asigurarea contributiei proprii daca este cazul.
Propunerile de parteneriat eligibile vor fi analizate și selectate de o comisie de evaluare numită în acest sens de către Primarul Comunei Costeștii din Vale. Partenerul selectat va fi contactat direct pentru stabilirea detaliilor de colaborare.
Rezultatul selecției va fi publicat pe site-ul Primăriei Costeștii din Vale, www.primariacostestiidinvale.ro. Candidații respinși pot depune contestație în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicăriii rezultatului selecției pe site-ul Primăriei. Contestațiile se vor soluționa de către Comisie în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.
Dosarele de candidatura vor fi evaluate in baza grilei anexate
Criteriu de evaluare administrative
Admins/respins
Declaratie pe proprie raspundere a reprezentantului legal al potentialului partener privind eligibilitatea in original
Certificat de inregistrare fiscala in copie conforma cu originalul
Fisa partenerului continand activitatile in care acesta se va implica din care sa rezulte experienta anterioara.
Declaratie din care sa rezulte in ce categorie se incadreaza cu privire la capacitatea financiara conform ghidului solicitantului – conditii generale
Declaratie de angajament privind asigurarea contributiei proprii daca este cazul.
Criteriu de eveluare si selectie
Punctaj
Notă justificativă care va conține o analiză a valorii adăugate a parteneriatului în ceea ce privește utilizarea eficientă a fondurilor, precum şi rolul partenerului/partenerilor în implementarea proiectului - 40p
Documente suport din care sa rezulte capacitatea operationala conform ghidului solicitantului – conditii generale. Implementarea a minim 1 proiect cu finantare nerambursabila, a maxim 3 proiecte si/sau are experienta de minim 6 luni in domeniul activitatilor proiectului ori maxim 18 luni
1 proiect/6 luni experienta in domeniul activitatilor proiectului - 10p
2 proiecte//6 luni experienta in domeniul activitatilor proiectului - 20p
3 proiecte//6 luni experienta in domeniul activitatilor proiectului - 30p
Sa prezinte disponibilitatea si cv-urile a cel putin 2 experti cu minim 5 ani, maxim 10 ani experienta specifica pentru domeniul proiectului, unul dintre cei doi urmand sa ocupe pozitia de coordinator din partea partenerului.
Experienta 5 ani – 10p
Experienta intre 5 ani si 7 ani – 20p
Experienta de 10 ani – 30p
Vor fi selectate dosarele candidatilor care vor obtine minim 60 de puncte, iar castigatoare vor fi dosarele cu punctajul cel mai mare, conform grilei de evaluare.
La criteriile de evaluare si selectie nr 3 si nr 4 candidatii vor obtine minim 10 puncte de calificare, in caz contrar, candidatul va fi respins.
Date de contact
Primaria Comuna Costeștii din Vale,
str. Crinului, nr 448
cod fiscal 4449372
Adresa de e-mail: primariacostestiidinvale@gmail.com
Persoana de contact: Alina Nicolae

Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri