Comunicate de Afaceri

DREPTUL DE A TRIMITE PRIMUL MESAJ PE LUNĂ - PROIECT INEDIT PENTRU O MOLDOVĂ MAI CURAJOASĂ

Spațiul atrage tot mai multe priviri în ultimele decenii. Acum, nu e nimic ireal în a-ți trimite gândurile pe lună. Pentru Moldova, acest lucru a devenit posibil datorită ambiției și abilităților spectaculoase ale celor patru tineri din Chișinău, din echipa “Amirah Invest”.

Sună Imposibil? Dar E Adevărat!

Prin intermediul unui site creat special și a unui obiect în formă de monedă, făcut dintr-un material, care va rezista la condițiile de pe lună, mesajele pământenilor vor fi înregistrate pe satelitul planetei noastre.

Echipa S.R.L. “Amirah Invest”, se simte onorată de faptul că a primit oportunitatea de a cumpăra dreptul de a trimite primul mesaj pe lună și concomitent aceasta este extrem de mândră pentru reușita conaționalilor noștri datorită faptului că au obținut succes în realizarea unui astfel de proiect unic.

Astfel, în primul trimestru al anului 2020, datorită unor contracte semnate cu NASA și Astrobotic, moneda cu mesajele pământenilor va fi transportată pe lună la bordul unei rachete.

Primele cuvinte care urmează a fi încrustate pe moneda uriașă vor reprezenta însăși denumirea companiei Amirah Invest, care a cumpărat dreptul de a trimite primul mesaj pe lună.


 

De Ce Trimiterea Primului Mesaj Pe Lună Este O Reușită Importantă?

Fiecare cunoaște cât de important este pentru orice companie, întreprindere, societate etc. să facă parte din ceva inedit, să participe în mod direct la un eveniment unic și, într-o oarecare măsură, să primească șansa de a-și lăsa amprenta în istorie.

Anul 2020 va fi unul memorabil pentru întreaga omenire și un pas important spre un viitor promițător, din care S.R.L Amirah Invest va face parte.

Prin cumpărarea dreptului de a trimite primele cuvinte gravate pe moneda specială, primul mesaj pe lună, Amirah Invest a obținut șansa de a se face memorată pentru o perioadă lungă de timp. Contribuția la deschiderea unui nou capitol pentru societatea omenească în general este un act greu de ignorat, deoarece încurajează visele despre o societate modernă mai bună și noi orizonturi.

De asemenea, de o importanță maximă pentru reprezentanții, echipa și numele întreprinderii este și faptul că prin intermediul acestui mesaj, o lume întreagă va afla despre un grup de oameni cu viziuni largi, nu doar o companie care prestează anumite servicii sau a revendicat dreptul primului mesaj pe lună, dar și o companie care își dorește un viitor luminos, cu adevărat dezvoltat. Limitele existenței umane sunt provocate serios de evoluția vertiginoasă a tehnologiilor, iar oamenii trebuie să realizeze acest lucru acum, pentru a nu rămâne în urmă.

Întreaga echipă este extrem de mândră de oportunitatea de a marca un punct important al evoluției, istoriei și nu în ultimul rând - a unei noi ere pentru întreaga omenire.

 

http://ionvinaga.com/en

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Seolitte

Comentarii

Cauta

Categorii populare