Comunicate de Afaceri

B-CURE LASER ROMÂNIA: Se zice că primul milion se face cel mai greu...

B-Cure Laser România a vândut, în 2019, aproximativ 1.000 dispozitive medicale inovatoare de tratare a durerii, fiind primul an cu adevărat important de la înființare și până în prezent. În 2020, compania își propune să stabilizeze vânzările la circa 500 de aparate lunar, pentru aceasta fiind necesare diversificarea portofoliului și extinderea echipei.

„Am pornit la drum, în 2018, cu gândul că produsul B-Cure Laser trebuie să ajungă în casa fiecărui român, datorită eficacității lui în ameliorarea durerii și vindecării sursei acesteia. Totuși, în primul an, activitatea a fost periclitată din cauza scepticismului (clienții fiind obișnuiți să apeleze la cabinetele specializate) și a reticenței față de soluțiile disponibile și promovate online. Însă, ca urmare a eforturilor continue și a dorinței de a educa piața, în 2019 am înregistrat rezultate spectaculoase, internetului contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor noastre comerciale”, a declarat Gabriela Vîlcea, administrator al GY Medical Solutions, reprezentant unic în România al dispozitivelor B-Cure Laser, dezvoltate și brevetate de compania Erika Carmen Ltd., din Israel.

Durerea afectează foarte mulți oameni. B-Cure Laser reușește s-o amelioreze, prin stimularea mecanismelor naturale de refacere a organismului, prin întărirea comunicării intercelulare și prin îmbunătățirea circulației sangvine. Aparatul integrează tehnologia costisitoare Soft Laser (LLLT), folosită de mai bine de 20 de ani în cele mai importante spitale, universități și instituții medicale din întreaga lume, într-un mod eficient astfel încât să devină accesibilă oricui.

„Dispozitivul este inovator și se adresează oricărui tip de durere. Consider că România este o țară modernă, tehnologia fiind foarte bine integrată în viața cotidiană. Există circa zece milioane de utilizatori de Facebook la nivel național, dintre aceștia, 4 milioane constituie piața noastră potențială (persoanele de vârstele a doua și a treia). Strategia care ne-a adus această creștere spectaculoasă a vânzărilor a constat în folosirea inteligentă a resurselor de marketing digital. Aparent, noi am deschis un nou drum prin faptul că ajungem online direct la client, fără a beneficia de susținerea logistică oferită de o clinică. Am reușit să construim încredere și credibilitate pentru că am pus accent în special pe demonstrarea aplicabilității aparatului, ci nu am făcut din procesul comercial un scop în sine. Nouă chiar ne pasă de clienți și dorim ca aceștia să obțină cele mai bune rezultate, tocmai de aceea le oferim asistență telefonică oricând, pentru a reuși să integreze cât mai bine produsul în procesul de tratament”, a prezicat Gabriela Vîlcea. Ea a adăugat că dispozitivul stârnește foarte mult interes, fiind îmbucurător că afacerea a crescut spectaculos fără a iniția colaborări cu instituțiile publice. De asemenea, B-Cure Laser a fost integrat cu succes în activitatea medicală privată.

Produsele pot fi utilizate zilnic, fără riscuri sau efecte adverse, acționând la nivelul pielii și în profunzime, fără a deteriora țesuturile, rezolvând durerea asociată cu afecțiunile ortopedice în doar câteva ședințe, în funcție de intensitate și nevoia de tratament. Aparatele sunt mult mai eficiente decât cremele sau pastilele destinate remedierii durerilor, inflamațiilor și rănilor, acestea având, de cele mai multe ori, efect temporar și limitat.

Dispozitivele B-Cure Laser sunt certificate ISO și CE 0197 și au obținut, totodată, din anul 2009 și până în prezent, peste 10 acreditări internaționale. Produsele sunt comercializate în România, Israel, Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia, Spania, Finlanda, Norvegia, Olanda, Rusia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Turcia, Africa de Sud, Filipine, Singapore și Australia.

Răzvan Popa
razvan.popa@gymedicalsolutions.ro

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Razvan Popa

Comentarii

Cauta

Categorii populare