Comunicate de Afaceri

Ce se întâmplă după pierderea unui dinte? De la amânare la alegerea unui implant dentar

Pierderea unui dinte sau a mai multor dinți este o problemă care nu ține cont doar de vârstă. Există numeroase persoane tinere care se confruntă cu această situație. Pentru multă lume, pierderea unui dinte este privită adesea drept o problemă strict de natură estetică. Mai ales în cazurile în care dintele nu se află într-o zonă foarte vizibilă la nivelul cavității bucale.

Din perspectiva unui medic dentist, lucrurile sunt privite per ansamblu și vizează rolul funcțional pe care îl îndeplinea dintele pierdut. Pierderea dintelui afectează masticația, dispunerea dinților vecini pe arcade, gradul de solicitare la care este expusă zona respectivă și chiar fizionomia feței. Una dintre soluțiile cele mai utilizate pentru înlocuirea dinților lipsă este tratamentul de implant dentar Ilfov.

Consecințele pe termen lung ale dinților lipsă

Foarte multe persoane apelează târziu la medicul dentist pentru rezolvarea problemelor stomatologice. De multe ori doar atunci când singura soluție este extracția dintelui afectat de carii. În astfel de cazuri pacienții pot opta pentru implantul dentar, însă din diverse motive, mulți amână această decizie.

Indiferent dacă motivele pentru care amână sunt costurile tratamentului, disconfortul procedurii sau frica de medicul dentist, consecințele pierderii dinților se văd pe termen lung. Printre consecințele nefaste ale pierderii dinților regăsim migrarea dinților vecini, dificultăți la masticație, resorbția osoasă în zona dintelui pierdut, modificarea în timp a fizionomiei feței sau neîncredere în afișarea zâmbetului.

Când se recomandă implantul dentar?

Tratamentul cu implanturi dentare este recomandat de către medici în urma evaluării inițiale. Consultația inițială este foarte importantă pentru o evaluare amănunțită a stării de sănătate la nivelul cavității orale pentru pacient. Nu există o abordare universală în implantologie, fiecare caz fiind tratat și abordat în mod personalizat.

Evaluarea medicului dentist include osul maxilar sau mandibular, gingiile, dinții vecini, starea generală a cavității orale, starea generală de sănătate a pacientului și investigațiile imagistice solicitate pacientului. Implantul dentar este o soluție în numeroase situații, precum pierderea unui dinte în zona frontală, pierderea unui dinte în zona de masticație, pierderea mai multor dinți sau pierderea întregii danturi.

Rolul implantului și avantajele acestei proceduri stomatologice

Implantul este inserat în osul maxilar sau mandibular, iar în situațiile în care volumul osos nu este suficient pot fi necesare proceduri de augmentare osoasă. Implantului i se atașează bontul protetic, peste care este realizată coroana dentară.

Comparativ cu alte variante de restaurare dentară, precum punțile sau protezele dentare, implantul poate oferi o serie de avantaje, după cum urmează:

  • Durată mare de viață pentru implanturile de calitate superioară
  • Senzație de masticație similară cu cea a dinților naturali
  • Aspect mult mai apropiat de cel al dinților naturali
  • Întreținere mai facilă pentru pacient
  • Posibilitatea de a proteja dinții vecini de intervenții stomatologice

Cât durează tratamentul pentru implantul dentar?

Tratamentul cu implant dentar are o durată variabilă, în funcție de particularitățile fiecărui pacient și de abordarea aleasă. În cazul tratamentului clasic, după inserarea implantului este necesară o perioadă de vindecare și osteointegrare, care poate dura câteva luni. În anumite cazuri, atunci când situația clinică permite, se poate opta pentru încărcarea imediată cu o lucrare protetică provizorie.

Implantul dentar clasic presupune inserarea implantului, urmată de perioada de vindecare și realizarea lucrării protetice definitive. În cazul încărcării imediate, pacientul poate beneficia într-un timp scurt de o lucrare provizorie, însă implantul continuă să se osteointegreze în lunile următoare. Lucrarea definitivă este realizată ulterior, conform planului de tratament stabilit de medic.

Dacă vrei să faci o evaluare pentru a rezolva problema dinților lipsă și ai nevoie de un implant dentar Mogoșoaia, Dentosara este o clinică unde poți beneficia de astfel de proceduri stomatologice. Inclusiv pacienții care caută o clinică stomatologică pentru un implant dentar Ilfov se pot programa pentru o consultație la numărul de telefon 0722 518 617.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Atelierul de Creatii Digitale

Comentarii

Cauta

Categorii populare