Comunicate de Afaceri

Cum să alegem pantofii perfecți pentru alergat?

Partea cea mai dificilă când vine vorba de alesul pantofilor de alergat este că nu există un șir de sfaturi universal valabile care să se potrivească pentru toată lumea. În aceeași ordine de idei, nu există un singur model de pantofi de alergat care să se potrivească pentru toată lumea.

Din acest motiv este esențial să fii atent când alegi următoarea pereche de pantofi de alergat și, dacă e posibil, să urmezi sfaturile noastre următoare, care sunt menite să te ghideze în această aventură greoaie:

  1. Caută pantofii speciali de alergat

De multe ori prima greșeală pe care o facem este să credeam că dacă vorbim de adidași, toți sunt perfecți și pentru alergat. Însă nu este tocmai așa li, cu câteva luni mai târziu ne trezim cu probleme de genunchi sau de ligament. La alergat, tălpile tale ating pământul în exact același fel de fiecare dată, la fiecare pas.

Iar pantofii de alergat aici vor face diferența, deoarece pre deosebire de adidașii obișnuiți, aceștia sunt concepuți în așa fel încât să preia din șocul care cade asupra genunchilor. De asemenea, sunt mult mai ușori, tocmai pentru a te ajuta și susține să prinzi și să menții viteză.

  1. Alege mărimea și stilul potrivit

Probabil cel mai important factor când vine vorba de achiziționarea pantofilor de alergat este cât de bine se potrivesc picioarelor tale. Tot ce poate fi mai rău decât să nu alergi cu pantofi speciali de alergat este să alergi cu pantofii incorecți de alergat.

  • Încearcă să probezi pantofii la finele zilei, când picioarele tale sunt deja obosite, dar totuși nu așa de umflate ca pe parcursul zilei. Astfel vei avea o idee mai bună despre lungimea de care ai nevoie.
  • Lasă puțin loc în față, chiar după degetele de la picioare. Te poți aștepta ca în timp ce alergi picioarele tale se vor umfla și, implicit vor ocupa mai mult loc, astfel ia din start o mărime adecvată.
  • Caută lățimea ideală. Nu toți pantofii sunt identici, la fel cum nici picioarele. Unele persoane au nevoie de pantofi mai lați pentru a le putea acomoda confortabil tălpile și degetele. Astfel, nu te da bătut dacă după primele încercări toți adidașii par prea strâmți în lățime. Continuă să cauți de la brand-uri diferite.
  1. Consideră unde vei alerga

Pantofii sunt creați pentru diferite tipuri de suprafețe, adică de suprafețe pe care îi vei utiliza. Astfel va trebui să îți pui întrebarea unde vei alerga cel mai des. Dacă va fi pe teren betonat, sau cu pavaj, nu vei avea nevoie de pantofi foarte grei ci doar de pantofi care să absoarbă și mai puternic șocul. Dacă, vei alerga mai mult pe cărări de munte sau trasee cu nămol, de exemplu, va trebui să alegi o pereche adecvată, care să îți susțină mai bine piciorul, însă nu sunt la fel de ușori ca și varianta anterioară.

  1. Ce șosete vei purta

Poate părea un aspect amuzant la prima vedere, însă șosetele joacă un rol net mai important în orice sport decât ne dăm seama. Astfel, grosimea șosetelor poate spune cuvântul decisiv când vine vorba de potrivirea pantofilor de alergat. De aceea trebuie să porți exact șosetele pe care le vei folosi la alergat, în momentul în care mergi la cumpărături de adidași.

Acestea fiind spuse, credem că ești mai pregătit pentru a-ți alege următoarea pereche ideală de pantofi de alergat. Nu în ultimul rând va trebui să ții cont și de buget deoarece prețurile sunt extrem de diferite, depinzând de brand. Dar cu coduri de reducere Sport Vision gasite pe Crazy-Deals.ro vei avea un mic avantaj când vine vorba de prețuri.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Adrian

Comentarii

Cauta

Categorii populare